Suciu Popa a reprezentat cu succes E-Distributie Banat, operatorul de distributie a energiei electrice din zona Banat, intr-un litigiu initiat impotriva sa de catre Electrica SA si SAPE SA (Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie) privind destinatia si valoarea actiunilor rezultate in urma majorarii capitalului social cu valoarea unor terenuri cuprinse in certificate de atestare a dreptului de proprietate. Potrivit legii, aceste terenuri se aflau in administrarea societatii la momentul privatizarii, urmand a fi aportate la capitalul social ulterior privatizarii.
In acest demers, echipa Suciu Popa a demonstrat ca actiunile emise in schimbul aportului revin statului, prin institutia detinuta integral de acesta, respectiv SAPE, si nu Electrica, societate privatizata inca din anul 2014 in care statul nu mai detine majoritatea capitalului social. Deopotriva, instanta a dispus in sensul ca valoarea terenurilor cu care capitalul social se majoreaza se calculeaza in functie de valoarea cuprinsa in anexele la certificatul de astestare a dreptului de proprietate, indexata cu indicele de inflatie, in conformitate cu prevederile relevante din legislatia privatizarii.
Echipa dedicata acestui litigiu a fost formata dintr-o echipa multi-disciplinara de avocati din departamentele de Litigii, Energie & Resurse Naturale si Drept Corporativ din cadrul Suciu Popa, fiind condusa de partenerii Dan Ciobanu, Mihai Caragui si Radu Chiran.
Suciu Popa este una din principalele firme de avocati din Romania, ce ofera servicii juridice integrate in toate ariile dreptului afacerilor, incluzand litigii si arbitraje, drept imobiliar, administrativ si contencios, dezvoltarea de proiecte, energie si resurse naturale, fiind clasata in mod constant de directoarele locale si internationale în topul furnizorilor de servicii juridice. Fiind angajată pe deplin să faca diferenta pe piata avocatiala din Romania, Suciu Popa se bazeaza pe experienta și reputatia solida a avocatilor și a partenerilor sai, construite pe parcursul a peste 20 de ani de asistenta a clientilor multinationali, investitorilor strategici și fondurilor de investiții, autorităților publice și instituțiilor financiare internaționale, in unele dintre cele mai complexe tranzactii transfrontaliere, proiecte de investitii si litigii.
Un material Legal Marketing