LEGAL ALERT Biriș Goran: Ordinul NR. 1376 / 2020

LEGAL ALERT Biriș Goran: Ordinul NR. 1376 / 2020
scris 22 sep 2020

Authors: Anca Zegrean, Head of Labour Practice / Kira Bujduveanu, Associate / Georgiana Vlădescu, Associate

ORDIN NR. 1376 / 2020 pentru stabilirea modalitatii de acordare a sprijinului financiar si a categoriilor de bunuri ce pot fi achizitionate conform art. 6 alin. (1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 132 / 2020 privind masuri de sprijin destinate salariatilor si angajatorilor in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum si pentru stimularea cresterii ocuparii fortei de munca (“Ordinul”)

Urmărește-ne și pe Google News

Ordinul a fost publicat în data de 10 septembrie 2020 în Monitorul Oficial al României și a intrat în vigoare în data de 13 septembrie 2020.

DOMENIUL DE APLICARE

Prin intermediul prezentului Ordin, a fost stabilită modalitatea de acordare a sprijinului financiar și a categoriilor de bunuri ce pot fi achiziționate conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă („OUG 132/2020”), pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă.

Astfel, Ordinul reglementează procedura decontării de către angajator a sumei de 2.500 lei pentru fiecare angajat care a lucrat minim 15 zile lucrătoare în regim de telemuncă pe durata stării de urgență, în vederea achiziționării de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în acest mod.

REGLEMENTARE

Conform OUG 132/2020, pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, se acordă, o singură dată, angajatorilor pentru fiecare telesalariat un sprijin financiar în valoare de 2.500 lei în scopul achiziționării de pachete de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în regim de telemuncă.

A. BUNURILE ȘI SERVICIILE CARE POT FI ACHIZIȚIONATE

Potrivit prezentului Ordin, pot fi achiziționate în vederea desfășurării activității în regim de telemuncă, următoarele bunuri și servicii:

  • Sisteme de calcul tip laptop/notebook;
  • Tablete;
  • Smartphone;
  • Echipamente periferice de intrare și ieșire aferente bunurilor menționate la primele trei puncte;
  • Echipamente necesare conectării la internet a bunurilor menționate la primele trei puncte;
  • Licențe aferente sistemelor de operare și aplicațiilor software aferente bunurilor prevăzute la primele trei puncte.

De asemenea, Ordinul definește serviciile tehnologice ce pot fi achiziționate ca fiind totalitatea mijloacelor aferente tehnologiei informației și comunicațiilor pe care angajatorul este obligat să le asigure telesalariatului.

B. PROCEDURA DE OBȚINERE A SPRIJINULUI FINANCIAR

În vederea acordării sumei de 2.500 lei pentru fiecare salariat, angajatorii transmit, prin mijloace electronice, respectiv prin încărcarea pe platforma aici.gov.ro, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă competente, următoarele documente:

a) o cerere semnată și datată de reprezentantul legal;

b) o declarație pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal;

c) lista telesalariaților pentru care se solicită acordarea acestei sumei.

NOTĂ: Prin intermediul acestui Ordin, au fost redactate sub formă de Anexe următoarele modele de documente:

– modelul cererii;

– modelul declarației pe propria răspundere;

– modelul listei de salariați.

Directorii executivi ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, vor aproba sau, după caz, vor respinge dreptul angajatorilor de a beneficia de suma ce face obiectul prezentului Ordin.

Plata sumelor menționate mai sus se va realiza din bugetul asigurărilor pentru șomaj până la 31 decembrie 2020, prin virament în conturile deschise de angajatori la instituțiile de credit, respectiv cele menționate de aceștia în cererea depusă, în termen de 10 zile de la data înregistrării documentației complete sau de la data înregistrării la autoritățile competente a clarificărilor scrise și/sau a documentelor suplimentare solicitate (în cazul identificării unor inadvertențe în documentele transmise, precum și în situația în care informațiile din documentele transmise sunt incomplete sau pe baza acestora nu se poate determina îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea acestei sume).

Angajatorii au obligația de a transmite, în termen de 30 de zile de la acordarea sumei, prin mijloace electronice, la autoritățile competente, următoarele documente justificative:

a) facturile fiscale emise de către furnizorii de bunuri și servicii tehnologice;

b) bonurile fiscale sau extrasele de cont care să ateste plata facturilor;

c) fișele de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosința telesalariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile;

d) bonurile de mișcare a mijloacelor fixe date în folosința salariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile;

e) situația cu serviciile tehnologice pe care angajatorul le asigură fiecărui telesalariat.

În cazul nerespectării obligației de transmitere a documentelor justificative, în termen de 30 de zile de la acordarea sumei, angajatorii vor fi nevoiți să restituie suma încasată integral în contul de trezorerie al agențiilor pentru ocuparea forței de muncă competente în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de transmitere a înscrisurilor menționate anterior.

N O T I F I C A R E:

Acest Legal Alert este furnizat exclusiv în scop informativ și nu este destinat a fi considerat o opinie juridică; prin urmare, nu poate fi luată nici o decizie bazându-se pe acesta. O opinie poate fi oferită doar după analiza faptelor și circumstanțelor specifice, precum și luând în considerare aspectele care nu pot fi abordate în prezentul document. Biriș Goran SPARL are drepturi de autor asupra prezentului document ©2020. Toate drepturile rezervate. Orice distribuire sau reproducere a unei părți din sau a întregului document în orice formă este interzisă fără acordul scris expres din partea Biriș Goran.

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
biriș goran