Interviu oferit în exclusivitate echipei Legal Marketing de către Ion Cazacu
„Crezul nostru profesional a fost întotdeauna exercitarea cu bună credință și prin mijloacele legale a tuturor funcțiilor apărării, munca intensă și dedicarea față de oamenii pe care i-am asistat în încercarea de a obține cel mai bun rezultat juridic pentru ei.” — Ion Cazacu
Finalul de an ne aduce față în față cu noi înșine, cu sinceritatea și autenticul prin care am realizat că ceea ce contează este transformarea prezentului într-o istorie scrisă cu rost. Personalitatea care ne vorbește în rândurile de mai jos a învățat că totul este o promisiune și că cel mai mare „judecător” este sinele nostru. Vă invităm să parcurgeți povestea Domnului Ion Cazacu, o poveste spusă cu demnitate și respect pentru ceea ce a fost, pentru ceea ce este și, pentru ceea ce va lăsa:
Anul acesta ați scris pagina cu numărul 71 în cartea vieții. Pornind de la introducere, de la anii în care v-ați găsit drumul, continuând cu punctul culminant al activității profesionale (peste 45 de ani), dorim să ne împărtășiți un rezumat al etapelor, cu experiențele semnificative aferente.
Sunt născut la 9 mai 1953 în frumosul oraș Breaza de la poalele Carpaților și până la alegerea profesiei am copilărit, am fost un adolescent cuminte și am studențit cu cea mai spectaculoasă promoție a Facultății de drept din Bucuresti, promoția noastră – 1976, fiind apreciată de întreg corpul didactic, de promoțiile anterioare și ulterioare ca fiind cea mai bună, de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, până în prezent, așadar în ultimii 80 de ani.
Mă înclin cu respect, în fața dascălilor noștri, cei mai mulți dispăruți astăzi (Ion Oancea, Nicolae Popa, Ioan Ceterchi, Ion Pop, Gheorghe Beleiu, Constatin Statescu, Aurel Filipaș, Costică Bulai, Tudor Radu Popescu, Savely Silberstein și alții…să mă ierte cei cărora nu le-am amintit numele) care, de acolo, de sus, ne privesc cu mândrie.
Eu am terminat Facultatea de Drept din București cu Diploma de Merit, fiind următorul după cei trei șefi de promoție: Ion Nestor, Valeriu Stoica și Mihai Lucian, cu o medie generala 9,98.
Încă din anii studenției m-am simțit atras de activitățile procurorului, uneori spectaculoase, de importanța acestei funcții în sistemul nostru judiciar. De aceea, am solicitat, în mod expres, să-mi efectuez orele de pregătire practică în cadrul Procuraturii (așa se numea în anii ’70) și am avut onoarea și norocul să desfășor aceste activități pe lângă nume bine-cunoscute în acea perioadă: procurori ce activau în cadrul Procuraturii Generale.
Am început cariera juridică în anul 1976, fiind numit, la începutul lunii august, procuror în cadrul Procuraturii Municipiului București, unul dintre primii procurori stagiari în cadrul acestei instituții, din ultimii 20 de ani. În acea perioadă, politica de cadre stabilea că în capitala țării trebuiau să ajungă procurori deja formați, cu o vechime de 3 – 5 ani, de la alte unități din teritoriu. Nu știu de ce s-au schimbat atunci criteriile dar, alături de mine, au mai fost repartizați încă doi colegi de an, regretatul Doru Viorel Ursu și Eugen Ostrovschi.
Am continuat activitatea de procuror până la 1 februarie 1992, la acea dată fiind Procuror Șef adjunct al Procuraturii Sectorului 4 din București, când am fost solicitat de Procurorul General de la acea vreme, dl. general de justiție Popa Liviu Cherecheanu, să ocup o funcție de conducere în cadrul Parchetului General al României.
Având în vedere evoluția acestei instituții în anii ’90 și înclinarea ei, din ce în ce mai accentuată, spre a asculta de factorul politic, am declinat propunerea și am devenit avocat în cadrul Baroului București.
În anul 2004 am fondat Societatea profesională de avocați Cazacu & Asociații care s-a afirmat în lumea justiției din România drept una dintre promotoarele unor principii profesionale și deontologice moderne și europene.
Profesiunea noastră de credință a fost întotdeauna exercitarea numai prin mijloacele legale a tuturor funcțiilor apărării, munca intensă și dedicarea față de oamenii pe care i-am asistat în încercarea de a obține cel mai bun rezultat juridic pentru ei.
În cadrul SCPA Cazacu & Asociații, lucrul în echipă este definitoriu. Din acest motiv, orice client și orice cauză au parte de o evaluare profesională bazată pe experiența partenerilor seniori și pe entuziasmul, răbdarea, pasiunea și energia celor mai tineri dintre noi.
Nu dăm niciodată verdicte – vinovat/nevinovat, însă apreciem șansele apărării în procesul penal, explicând, sincer și corect, de la început, toate riscurile potențiale, legate fie de abordarea neprofesională a unor organe de urmărire penală, fie de schimbări de practică judiciară, influențate, mai ales în ultima perioadă, de contextul social sau politic.
Retrospectiv, sunt mândru de tot ce am făcut în toată acestă perioadă, nu am dubii că am pus în centru activității mele profesionale dar și umane, principii cum sunt dreptatea, corectitudinea, respectul față de ceilalți, pentru că așa m-am respectat și pe mine.
Practic, am trecut prin toată istoria dreptului și practicii judiciare moderne din România, în acești ultimi 35 ani, de libertate și democrație.
În prezent, mă concentrez in continuare pe muncă și pe viață pentru a putea atinge jumătate de secol de activitate juridică, la 1 august 2026.
Care au fost personajele marcante ale activității dumneavoastră? Modelele, cei care v-au intrigat și cu care nu ați fost de acord, cei care v-au fost alături necondiționat.
Răspunsul la acestă întrebare este complex și dificil pentru că nu doresc să fac etichetări sau să blamez pe cineva, ci mai degrabă să amintesc de oameni care mi-au arătat direcții în care să-mi dezvolt personalitatea.
Aș dori să amintesc aici, la începutul carierei mele, pe fostul Procuror Șef al Procuraturii Municipiului București, Dumitru Popescu și pe fostul Procuror șef al Sectorului 3 Octavian Dornea, ambii plecați într-o lume mai bună, care mi-au îndrumat pașii de tânăr stagiar, mai ales că imediat după numirea mea în funcția de procuror, am participat la activitățile complexe legate de identificarea celor peste 2000 victime ale cutremurului din anul 1977, operațiune de imensă responsabilitate desfășurată de organele abilitate ale statului, sub conducerea procurorului.
Desigur, întâlnirea mea profesională cu dl. Viorel Ros, judecător de vocație, fost Președinte al Tribunalului București și prietenia sinceră ce ne leagă de peste 40 de ani, mi-a marcat, atât viața personală, cât și pe cea profesională.
În avocatură, am avut privilegiul să colaborez cu adevărați corifei ai profesiei, începând cu vechea gardă, sub conducerea lui Flavius Teodosiu și mai apoi a decanului Cristian Iordănescu, a regretatului Lucian Bolcaș, precum și cu actuali prieteni și colegi cum sunt Călin Zamfirescu, Liviu Popescu, Marian Nazat, Dan Lupașcu.
Între personalitățile cu care am fost în contact, cu siguranță dl. Adrian Năstase o reprezintă pe cea mai vie si complexă.
Pentru cariera mea, cel mai important, dar și incitant moment, a fost întâlnirea mea cu domnul Adrian Năstase, pe care l-am apărat în toate cele trei dosare de notorietate – Mătușa Tamara, unde a fost achitat, bani pentru campanie și Zambaccian, unde a fost condamnat și a ispășit pedepsele iar, în cele din urmă, tot eu l-am asistat atunci când a fost reabilitat.
Îl apreciez enorm, în primul rând ca om și apoi ca personalitate politică, autentică singura a vremurilor noastre, în opinia mea.
Desigur, au fost foarte multe momente de-a lungul celor peste 10 ani de luptă, la DNA și în instanță, când am fost alături de el, dar și de o echipă de avocați eminenți – Viorel Ros, Liviu Popescu, Lucian Bolcaș, Adrian Miclescu, care nu au precupețit nici efort și nici implicare în toată această perioadă, însă trei au rămas memorabile, în amintirea mea:
- Cei 971 de martori audiați în acuzare, față de numai 5 în apărare, încuviințați de o personalitate juridică extrem de controversată – fostul judecător la Înalta Curte, dl. Ionuț Matei, în procesul – Bani pentru campanie;
- Descoperirea apărării în legătură cu data editării bancnotelor de 100 USD, posterioară datei presupusei comiteri a faptelor, (obiectul material al presupusei mite) aspect confirmat de trezoreria SUA, în dosarul Zambaccian;
- Episodul din Penitenciarul Jilava când, cu ocazia ajunului Crăciunului, am primit permisiunea de a-l vizita și de a-i aduce în dar o crăciuniță… Domnul Năstase mi-a mulțumit și mi-a spus că va împărtăși în celulă, bucuria dată de această floare împreuna cu prietenul lui… un șoricel gri, care-l vizitează în fiecare zi.
Sunt experiențe de viață cu care rareori ai ocazia să te confrunți, dar care lasă o amprentă accentuată în dezvoltarea personalității.
Ce momente consemnate în etapele implicării dumneavoastră în acest domeniu vast au lăsat o umbră de protecție asupra justiției românești?
La această provocare încerc să fac un mic comentariu în legătură cu etapele evoluției justiției din România în ultimii 35 de ani. Este o întrebare grea, care presupune multă analiză și sinteză care se raportează, în cele din urmă, la cum este văzută justiția de societate, de oameni, de ceilalți, într-un spațiu care este definit prin aspirația de globalizare.
Prima, din anul 1990 până în anul 2004, apoi perioada cea mai dificilă, în timpul celor 2 mandate ale fostului Președinte Traian Băsescu și ultima, din perioada 2014 (marcată de schimbări importante prin apariția celor două Coduri în materie penală), până în prezent.
În prima perioadă s-a remarcat o schimbare structurală, de adaptare a legislației la noua lume democratică în care intrăm, prin desprinderea de sistemul socialisto-comunist, în care, mai ales în domeniul penal, plătisem tribut celor 40 de ani, anterior anilor ’90, sistemului de inspirație sovietică. În domeniul dreptului penal au apărut instituții juridice noi, s-au adaptat cele clasice cerințelor legislației europene, au apărut forme noi, organizatorice, de conducere și coordonare a activității judiciare (CSM, ANI s.a.) care trebuiau să asigure independența justiției în relațiile cu celelalte puteri ale statului.
Perioada care a început în anul 2004, poate fi calificată ca cea mai neagră din toată istoria justiției din România, alături de perioada comunistă, a anilor ’50, întrucât schimbările din perioada anterioară, în sensul întăririi independenței și prestigiului justiției, au fost deturnate de instituții ale statului, de grupuri de interese, de unii dintre magistrații acestei țări, în direcția unor așa-zise comandamente europene, în fapt împotriva intereselor naționale ale României.
Aș caracteriza această perioadă prin trimitere la o lucrare excepțională a fostului judecător Ion Popa – Noaptea Justiției în Romania 2004 – 2020 în care se analizează obiectiv acea perioadă, fără partipriuri politice, doar prin raportare la documente și structuri legislative, concluzia regăsindu-se chiar la pagina 11 a lucrării în care se menționează – “(…) în Romania s-a înfăptuit democrația prin mijloace de drept penal”.
Remarc și un alt lucru care a lăsat o umbră asupra prestigiului justiției romanești și anume implicarea serviciilor secrete în actul de justiție, prin influențarea și chiar instrumentarea lui (vezi protocoalele secrete, echipele mixte procurori/ofițeri de informații, monopolul serviciilor în interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și altor surse electronice de comunicare) care au condus la soluții juridice strâmbe, orientate în special împotriva capitalului românesc, ori împotriva unor oponenți politici sau altor grupuri, care nu satisfăceau dorințele celor aflați la butoanele puterii.
În sfârșit, influența politică în justiție a fost manifestă si asumată de la cel mai înalt nivel al puterii atunci când, fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a recunoscut cu amărăciune „ Am numit în funcțiile de forță ale statului 6 oameni de încredere…Astăzi constat că trei dintre ei i-au arestat pe ceilalți trei” – Iată ce imagine a proiectat politicul asupra acelei perioade istorice.
În sfârșit, a treia perioadă începe cu anul 2015 și continuă și în prezent, perioadă care debutează cu desecretizarea protocoalelor semnate anterior de serviciile secrete cu toate instituțiile juridice din România, perioadă care a dat Curții Constituționale posibilitatea de a readuce în prim plan principiile constituționale, de a așeza întreaga legislație și practică judiciară în matca Legii supreme a României, Constituția.
Ne putem numi un popor vertical? (este o întrebare generală, vom lăsa însă la latitudinea dumneavoastră contextul răspunsului)
Cu siguranță suntem un popor vertical, cu istorie, cu prezent, cu aspirații de viitor și cu dorința ca rolul și locul nostru în Europa și în lume să fie recunoscute.
Nu mai suportăm aprecierile la adresa noastră ca fiind foarte importanți geostrategici, dar mereu ultimii atunci când se au în vedere facilitați economice, financiare ori transfrontaliere.
Dorim să ne afirmăm, așa cum spunea o importantă personalitate publica, dl. Ion Țiriac, “…cam cine am fost… cine ar trebui să fim și cine putem să fim”.
Iar răspunsul concret l-a reprezentat votul de blam pe care poporul l-a dat duminica trecuta unei clase politice depășită din toate punctele de vedere de realitățile României de astăzi.
Ce imagine este proiectată în acest moment asupra influenței politice în justiție?
Din păcate, în acești ultimi 35 de ani justiția nu a reușit să schimbe percepția opiniei publice în sensul că anumite decizii, politica penală, cea instituțională și altele sunt influențate, de multe ori, în funcție de interese politice, ori ale unor grupuri de interese.
Numeroasele scandaluri publice legate de soluții controversate sau de imaginea publică a unor înalți magistrați, au întărit neîncrederea opiniei publice în echilibrul și echidistanța pe care justiția ar fi trebuit să le promoveze. Dacă ne uitam cu atenție la clasamentul încrederii în instituții și valorile spirituale, constatăm că justiția este pe ultimele locuri, alături de parlament și clasa politică.
Deși ridicarea MCV-ului a fost privită ca o victorie și o aliniere la standardele europene, în urma acestei decizii au existat numeroase exemple de încălcare ale unor principii fundamentale ale dreptului, cum ar fi echitatea procesului penal, dreptul la apărare, dreptul de a avea parte de proceduri loiale și de o soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil.
Trebuie perfecționate mecanismele de selectare și promovare a cadrelor de conducere în instituțiile juridice centrale, prin scoaterea lor sub controlul politicului și prin aducerea în prim plan a organismelor parlamentare și a ONG-urilor recunoscute internațional.
Totuși nu pot să nu remarc că în ultimii 2 – 3 ani s-au făcut pași importanți într-o direcție bună, în sensul selecționării și numirii în pozițiile de conducere ale parchetelor a unor oameni corecți, profesioniști, echilibrați, care au început sa contureze o nouă imagine a acestor instituții de forță.
Noi, avocații, putem numai îndemna, așa cum a făcut Mahatma Gandi: „Există o instanță mai mare decât cea a justiției, instanța conștiinței!”
Dați curs în activitatea și conștiința voastră, magistrați din toată lumea, acestui adevăr!
Vă aflați în punctul în care priviți cu obiectivism asupra noii generații, cu ușoară nostalgie asupra anilor trecuți și cu speranță către viitor. Să ne oprim la noua generație, cea de magistrați. Ce au pierdut din vedere și ce vor să pară?
Astăzi parcurgem încă o perioadă de tranziție în care se manifestă, din ce în ce mai mult, independența justiției, rolul ei esențialmente social însă, în aprecierea mea, mai trebuie trecută o perioadă de timp, în care noua generație de magistrați ar trebui să-și schimbe o parte a mentalităților moderniste și globaliste și să preia din experiența și lucrurile pozitive ale generației de magistrați care urmează să se retragă.
Din păcate, ceea ce constat, cu tristețe, în legătură cu tânăra generație de magistrați este lipsa vocației… Magistratul a ajuns să soluționeze cauzele, nu să le judece, așa cum prevede Constituția.
Vocația din domeniul dreptului, aceea a dreptății, a independenței judecătorilor, a respectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor, ale tuturor oamenilor din lume, este atât de complexă, încât nu poate fi exprimată în răspunsul la o întrebare jurnalistică.
Puțin probabil ca, după consultarea unor biblioteci de lucrări juridice, sociologice, de psihologie judiciară, cineva să se încumete la a da un răspuns sau măcar o definiție a vocației dreptului.
Principiile există, însă ele sunt supuse propriei conștiințe profesionale, care diferă de la un sistem judiciar la altul, de la un magistrat la altul, în acest proces, la care are acces numai magistratul, interferențele exterioare este bine să nu se manifeste.
Este sistemul judiciar din România unul echilibrat?
Evident se poate vorbi astăzi de un sistem judiciar echilibrat, adaptat noilor provocări sociale, în concordanță cu vremurile pe care le trăim, la nivel global.
Este un sistem funcțional, articulat din punct de vedere al reglementarilor, dar care și-a pierdut încet, încet din identitatea și spiritul românesc și s-a înrolat prea zelos la anumite comandamente pro-europene, cu anumite consecințe în planul reglementarii excesive legislative sau adaptări forțate ale unor instituții sau concepte noi de drept.
Un exemplu semnificativ îl reprezintă problemele dezbătute la nivelul Curții Europene de Justiție.
Curtea Europeană de Justiție este un mecanism deosebit de important menționat chiar în Tratatul de aderare a României la UE, cu rol în armonizarea reglementărilor naționale, cu rol în strategiile viitoare sociale, economice și chiar politice ale Europei.
Din acest punct de vedere, nu poate fi diminuată ori ignorată importanța deciziilor acestei Curți în contextul actual, chiar dacă ele vin în contradicție cu unele principii constituționale naționale, ori cu mentalitățile mentalului colectiv, în țările membre, influențate de specificul istoric, de caracteristicile economice ori sociale ale fiecărui popor.
De aceea, modalitățile de implementare în sistemul judiciar al fiecărei țări sunt diferite și uneori acutizează unele tensiuni politice, între membri Uniunii.
Iată de ce, nu numai în Germania, dar și în Polonia și Ungaria, deciziile CJUE au provocat ample discuții juridice și chiar abordări sociale, din perspectiva afirmării principiilor constituționale naționale, care nu permiteau prioritizarea dreptului european, față de dreptul intern.
Aceeași controversă a apărut și în Romania referitoare la instituția prescripției răspunderii penale, controversă generată de CJUE prin admiterea a două sesizări ale unor instanțe din România. Controversa a apărut ca urmare a deciziilor CJUE care au confirmat autoritatea deciziilor Curții Constituționale a României, dar care au contrazis Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr.67/2022 în care s-a lămurit, atât natura juridică a instituției prescripției răspunderii penale, ca instituție de drept material, iar nu de drept procesual, cât și modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, principiu care nu trebuie dea posibilitatea retroactivării unor dispoziții legale în defavoarea persoanei condamnate.
În doctrină au apărut mai multe opinii, între care o remarc pe cea a dlui. Judecător la ICCJ, Mihai Udroiu, o analiza pertinentă, cu ample referiri la practica și doctrina europeană, însoțită și de o analiză a practicii cvasi unitare din România.
Concluzia lui poate fi reprodusă în acești termeni: „ (…) practic e o decizie spectaculoasă care are un conținut aproape inexistent în aplicabilitate”
Digitalizarea inhibă cumva „cultura juridică”? Înțelegem că ajută, eficientizează, și foarte bine face! Dar care îi este limita?
Fără îndoială digitalizarea și impactul actual al inteligenței artificiale (AI) au efecte importante și în domeniul juridic. Ele reprezintă un pas important în eficientizarea actului de justiție, atât sub aspectul acurateței juridice, cât și sub aspectul raționalizării timpului de soluționare a cauzelor.
Rămâne însă actul creativ al participanților la actul de justiție, subtilitățile lui legate de experiența și personalitatea fiecăruia, dorința și vocația fiecăruia de a transpune în norme juridice situațiile factuale infinite, oferite de viața reală.
O exagerare a acestor factori moderni nu poate transforma actul de justiție într-o singură tastare și o imprimare a unor soluții lipsite de emotivitate, uneori subiectivism, în cele din urmă, sentimente umane care nu se regăsesc la instrumentele erei digitale.
Sunt convins de eficiența programelor și instrumentelor electronice, la care toți apelam, însă mărturisesc că pledoariile în formă scrisă sunt concepute cu creionul, pe hârtie și apoi dezvoltate oral.
Vă îndreptați către alte pagini ale carierei dumneavoastră. Dorim să ne împărtășiți câteva „amintiri despre un viitor”.
Optimizarea cadrului legislativ din România. Provocare transformată în Proiect National.
Recunosc faptul că această provocare m-a incitat cu mai mult timp în urmă, însă în ultimii ani, după o experiență de participare la viața juridică din România de peste 45 de ani, a redevenit prezentă în memo-ul colectiv, nu numai pentru practicieni, ci și pentru cetățeanul român.
Și pentru că urmează o perioadă unică în ultimele decenii, atât în România, cât și în alte 27 de state ale lumii, de alegeri locale, euro/parlamentare, generale și prezidențiale, în același an 2024, este momentul ca toți cei care suntem implicați în actul de justiție din România să ne facem auzite aspirațiile, proiectele și dorințele de bine, adresându-ne tuturor celor care vor conduce destinele țării, în următorii 10, 20 de ani.
Este momentul ca oamenii politici și înalții funcționari de stat să se aplece mai mult asupra modernizării, optimizării și eficientizării sistemului juridic și activității judiciare din România, aflate într-o permanentă schimbare și căutare în ultimii 35 de ani.
Nu-mi voi permite să pun diagnostice dar, din perspectiva experienței mele profesionale, afirm cu tărie că aceste transformări și căutări din ultimii ani au fost excesive și stufoase în încercarea de aliniere, atât la legislația europeană, cât și la schimbările fundamentale din practica organismelor judiciare internaționale, încât au transformat cadrul legislativ din România într-un amalgam de vechi, tradițional și conservator, cu nou, diferit și modernism impus, pe care chiar juriștii cu experiență nu știu cum să-l abordeze… să nu mai vorbim de cetățeanul obișnuit, care este pus în fața rezolvării unor probleme personale ori colective.
Din informațiile mele, există, la ora actuală, peste 26.000 reglementări în vigoare și foarte multe interpretări ale unor norme și instituții juridice făcute de Curtea Constituțională a României și de Înalta Curte de Casație și Justiție, multe dintre reglementari și modificările aduse fiind nesistematizate și ca atare greu de cunoscut și de aplicat.
Așadar, primul pas ar trebui să fie asanarea cadrului legislativ, într-o amplă operațiune care trebuie să includă, atât organismele statului, cât și aportul ONG-urilor și cadrului privat. Al doilea pas ar trebui să fie optimizarea cadrului legislativ prin codificarea lui și eliminarea tuturor componentelor neesențiale, care au condus la confuzie și interpretări contradictorii. În sfârșit, al treilea pas ar fi crearea unor filtre legale care să împiedice sau să îngreuneze cât mai mult tentația executivului de a apela la legislația secundară și terțiară, care să conducă la modificări și abrogări ale unui cadru legislativ stabilizat.
În acest fel, eficiența actului de justiție s-ar îmbunătăți și ar crea imaginea pentru societate a unui sistem judiciar stabil, corect și eficient în slujba cetățeanului.
Lucruri simple, clare, dar greu de pus în practică fără angajament, determinare și pasiune.
Merita însă efortul având în vedere experiența poloneză care, în decursul unui 1 an și jumătate, 2 ani, a realizat optimizarea cadrului legislativ, iar astăzi eficiența actului de justiție în Polonia este, ca timp de desfășurare a activităților judiciare, de 3 ori mai scurt.
TEMPUS REGIT ACTUM a trecut, de la un principiu, la un deziderat al următorilor ani în sistemul judiciar românesc.
La final, mulțumesc pentru oportunitatea oferită de Dumneavoastră de a-mi expune câteva din gândurile și trăirile mele, acum la finalul unui an deosebit, anul 2024.
Un material Legal Marketing
