GUEST WRITER Suciu Popa: Restricții privind operațiunile de export ale UE în contextul pandemiei Covid-19

GUEST WRITER Suciu Popa: Restricții privind operațiunile de export ale UE în contextul pandemiei Covid-19
scris 30 apr 2020

 Material realizat de Miruna Suciu, Partner & Vlad Cordea, Associate
 
Pandemia de coronaviroză (Covid-19) a afectat domeniile economiei și comerțului mondial în aproape toate aspectele care le privesc. Printre acestea nu a scăpat neatins nici sectorul exporturilor și livrărilor intracomunitare, așa cum o dovedesc măsurile și politicile adoptate la nivelul UE cât și al statelor membre în scopul controlului exporturilor, măsuri aflate într-o permanentă dinamică, conform celor de mai jos.

Principalele efecte generate de cele mai noi modificări legislative asupra profesiei de avocat, în contextul prelungirii stării de urgență CITEȘTE ȘI Principalele efecte generate de cele mai noi modificări legislative asupra profesiei de avocat, în contextul prelungirii stării de urgență
Urmărește-ne și pe Google News

Conform Tratatului privind Funcționarea UE (“TFUE”), domeniul sănătății publice cade sub jurisdicția  fiecărui stat membru, care au astfel libertate deplină în organizarea și funcționarea acestui domeniu. În aceste condiții, unele state membre UE au adoptat restricții menite să asigure aprovizionarea domestică cu bunuri și tehnologii în domeniul medical, în special având în vedere cererea crescută la nivel mondial pentru astfel de bunuri.
 
Printre măsurile luate de diferite state membre UE, inclusiv Franța și Germania, încă de la începutul crizei, amintim rechizitionarea echipamentelor de protecție (e.g. măști de protecție/chirurgicale, mănuși, ochelari/vizete de protecție, halate/combinezoane de protecție, etc.) precum și restricționarea exporturilor privind această categorie de bunuri și echipamente. 

În acest context, și România a adoptat restricții privind distribuția și exportul de dispozitive medicale și materialele sanitare utilizate în prevenția și tratarea afecțiunilor asociate infecției cu SARS-COV-2, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 428/2020, publicat în 12 martie 2020.
 
Măsurile restrictive impuse la nivel național au rezultat practic într-o blocare de facto a tuturor livrărilor de dispozitive medicale de protecție și produse similare în afara statelor membre care au adoptat aceste măsuri.
 
Comisia Europeană a intervenit prompt pentru a contracara tendința de retragere a statelor membre în interiorul granițelor naționale, care riscă să încalce principiile fundamentale ale UE prvind libera circulație a bunurilor și serviciilor între statele membre.
 
Astfel, într-o prima etapă Comisia Europeană a transmis statelor membre în 13 martie că acțiunea comună în cadrul UE este vitală pentru asigurarea producției, stocării și utilizării raționale a echipamentelor medicale de protecție și medicamentelor, făcând apel la solidaritate între Statele Membre în contextul crizei pandemice.
 
Într-o a doua etapă, Comisia Europeană a adoptat orientări cu privire la măsuri de gestionare a granițelor în scopul protejării sănătății și asigurarea aprovizionării cu bunuri și servicii esențiale, subliniind faptul că asigurarea funcționării pieței unice este esențială pentru evitarea penuriei de produse și a dificultăților economico-sociale deja experimentate de statele membre.
 
Totodată, a fost adoptat Regulamentul (UE) 2020/402, prin care toate exporturile de echipamente medicale de protecție au fost condiționate de obținerea unei autorizații prealabile din partea autorităților competențe ale statelor membre, aplicabil pentru o perioadă de 6 săptămâni (regulamentul și-a încetat aplicabilitatea la data de 26 aprilie 2020).
 
De asemenea, Comisia a adoptat și Regulamentul (UE) 2020/426 care a exceptat exporturile către Norvegia, Islanda Liechtenstein și Elveția, Țările și Teritoriile de peste Mari (enumerate în TFUE) precum și Insulele Feroe, Andorra, San Marino și Cetatea Vaticanului de la măsurile de autorizare prealabilă. 

 Reacția promptă a Comisiei Europene față de tendințele izolaționiste afișate inițial de unele statele membre nu a rămas fără efecte. Astfel, atât Franța cât și Germania au revocat ulterior măsurile restrictive privind livrările de echipamente medicale de protecție, înlocuindu-le cu măsuri având că scop primordial să canalizeze livrările de produse înspre locațiile în care este cea mai mare nevoie de ele.
 
De asemenea, în România au fost abrogate restricțiile din Ordinul nr. 428/2020, care a fost înlocuit cu un nou act normativ, respectiv Ordinul Ministerului Sănătății nr. 672/2020, prin care au fost instituite măsuri de autorizare prealabilă a exporturilor privind dispozitivele medicale utilizate pentru prevenția și tratarea afecțiunilor asociate infecției cu SARS-CoV-2, în conformitate cu regulamente europene nou-emise.
 
Chiar dacă nu privea echipamentele medicale de protecție, amintim că România a dispus totodată prin Ordonanța Militară nr. 8/2020 interzicerea/suspendarea pe perioada stării de urgență a exportului pentru produsele agroalimentare. Urmare a criticilor venite din numeroase direcții, culminând cu cele ale Comisiei Europene, restricțiile privind exportul de cereale impuse prin OM 8/2020 au fost eliminate de asemenea la data de 19 aprilie.
 
Toate aceste evoluții denotă faptul că și într-un domeniu precum sănătatea publică, care este de regulă apanajul jurisdicțiilor naționale ale statelor membre, Comisia Europeană continuă să aibă un cuvânt de spus, în lumina prevederilor Art. 4 și 168 din TFUE, care acordă juridictie comună UE și statelor membre și autorizează măsurile de suport și sprijin reciproc privind politicile de securitate comună și sănătatea publică.
 
Urmare a reacțiilor reflexe din partea statelor membre care au adoptat restricții severe, contrare libertăților fundamentale ale pieței unice, măsurile luate de Comisia Europeană urmăresc să asigure prevalență solidarității între statele membre și limitarea restricțiilor naționale strict la ceea ce este necesar în contextul crizei actuale. 

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
suciu popa
covid-19