Material realizat de Andrei Georgescu, Partner & Vlad Lupașcu, Associate
În actuala situație de criză generată de pandemia de coronavirus, multe state membre ale UE au declarat că se confruntă cu un deficit de medicamente utilizate pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19. În acest sens, multe companii au transmis solicitări către Comisia Europeană cu privire la modalitatea de cooperare, în special în sectorul sanătății și tinând seama de riscul de deficite de medicamente esențiale folosite în spitale pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19.
Astfel de solicitări reprezintă o modalitate utilă de cooperare care ar putea fi necesare pentru a face față situațiilor de urgență legate de actuala pandemie de COVID-19. Spre exemplu, companiile pot fi nevoite să se coordoneze în ceea ce privește producția, gestionarea stocurilor și, eventual, distribuția de medicamente, astfel încât nu toate să se concentreze pe unul sau mai multe medicamente, neglijându-se astfel alte medicamente care ar rămâne sub nivelul optim de producție.
În aceste condiții, Comisia Europeană a publicat un comunicat privind un cadru temporar care permite realizarea unor acorduri și schimburi de informații între companiile din domeniul farmaceutic pentru a nu exista discontinuități în aprovizionarea cu medicamente esențiale în tratarea pacienților cu COVID 19. Obiectivul comunicării este de a explica:
(i) principalele criterii pe care Comisia Europeană le va urmari în vederea evaluării posibilelor proiecte de cooperare menite să remedieze lipsa de produse și servicii esențiale în timpul pandemiei de COVID-19,
(ii) modalitatea de respectare a legislației în această perioadă, în special dispozițiile art. 101 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (în cele ce urmează ”TFUE”) și
(iii) procedura temporară instituită de Comisia Europeană, în mod excepțional, pentru a oferi societăților, după caz, scrisori de conformitate ad-hoc în legătura cu proiectele de cooperare specifice și bine definite în acest context.
- Principalele criterii pentru evaluarea normelor concurențiale în ceea ce privește proiectele de cooperare comercială care vizează remedierea lipsei de produse și servicii esențiale în cursul pandemiei de COVID-19
Comisia Europeană consideră că întreprinderile ar avea nevoie de orientări specifice cu privire la inițiativele lor de cooperare, pentru a facilita autoevaluarea legalitații acordurilor și practicilor lor. Astfel, ar fi oportun ca, în mod ad-hoc, să ofere societăților un feedback sau asigurări cu privire la legalitatea inițiativelor specifice de cooperare, în special în cazul în care ar există înca incertitudini cu privire la compatibilitatea acestor inițiative cu legislația europeană în materie de concurență. În acest scop, Direcția Generală Concurență din cadrul Comisiei Europene a creat deja o pagină web dedicată și o căsuță poștală electronică specifică care pot fi utilizate pentru a obține orientări informale cu privire la anumite inițiative.
Așadar, cooperarea din sectorul sănătății ar putea, de exemplu, să se limiteze la încredintarea uneia dintre sarcinile enumerate mai jos unui organism profesional (sau unui consilier independent / furnizor independent de servicii / organism public):
(i) coordonarea transportului comun de materie primă;
(ii) contribuția la identificarea medicamentelor esențiale pentru care, având în vedere producția preconizată, există riscuri de penurie;
(iii) agregarea unor informații privind producția și capacitățile, fără a face schimb de informații referitoare la o întreprindere anume;
(iv) elaborarea unui model care să permită preconizarea cererii la nivel de stat membru și identificarea deficitelor de aprovizionare;
împărtășirea de informații agregate privind deficitele de aprovizionare și adresarea de solicitări către întreprinderile participante, în mod individual și fără a partaja informațiile respective cu întreprinderile concurente, pentru ca acestea să indice dacă pot acoperi deficitul de aprovizionare pentru a satisface cererea (fie prin stocurile existente, fie prin creșterea producției).
Activitățile menționate nu ridică preocupări în materie de concurență, cu condiția ca acestea să facă obiectul unor garanții suficiente (cum ar fi faptul că nu există fluxuri de informații individualizate referitoare la o întreprindere anume care circulă către concurenți), astfel cum se indică în Orientările Comisiei privind aplicabilitatea articolului 101 din TFUE privind acordurilor de cooperare orizontală.
Cu toatea acestea, măsurile de adaptare a producției, a gestionării stocurilor și, eventual, a distribuției în cadrul sectorului pot necesita schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial și un anumit grad de coordonare între facilitați de producție pentru a se stabili ce medicamente sunt produse în fiecare facilitate, astfel încât nu toate întreprinderile să se concentreze pe unul sau pe câteva medicamente, iar altele să fie în subproducție.
În condiții normale, aceste schimburi și tipuri de coordonare între întreprinderi sunt problematice în temeiul normelor UE în domeniul concurenței. Cu toate acestea, în circumstanțele excepționale actuale, astfel de măsuri nu ar fi problematice în temeiul legislației UE în materie de concurență sau, având în vedere situația de urgență și caracterul lor temporar, nu ar constitui o prioritate pentru Comisia Europeană în cadrul politicii sale de asigurare a respectării normelor, în măsura în care măsurile respective:
(i) ar fi concepute pentru a duce la o creștere reală a producției, în modul cel mai eficient, și ar fi necesare în mod obiectiv în acest scop, astfel încât să se răspundă sau să se evite un deficit de aprovizionare cu produse sau servicii esențiale, cum ar fi cele utilizate pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19;
(ii) ar fi temporare prin natura lor (adică ar fi aplicate doar atât timp cât există riscul unui deficit sau, în orice caz, doar în timpul pandemiei de COVID-19);
(iii) nu ar depăși ceea ce este strict necesar pentru a atinge obiectivul de a remedia sau de a evita deficitul de aprovizionare. Întreprinderile ar trebui să documenteze toate schimburile și acordurile dintre ele și să le pună, la cerere, la dispoziția Comisiei Europene.
O asemenea cooperare este permisă în contextul unor solicitări imperative din partea autorităților publice adresate întreprinderilor de a coopera temporar ca răspuns la situații de urgență legate de actuala pandemie de COVID-19 (de exemplu, pentru a organiza producția și livrarea, pentru a se răspunde unei nevoi urgente de a menține buna funcționare a asistenței medicale pentru pacienții infectați cu COVID-19).
- O procedură excepțională pentru furnizarea de orientări ad-hoc privind proiecte specifice de cooperare care vizează remedierea penuriei de produse și servicii esențiale în cursul pandemiei de COVID-19
În vederea creșterii gradului de securitate juridică în ceea ce privește orientările privind normele antitrust într-un interval de timp care să fie compatibil cu urgența anumitor situații legate de actuala pandemie de COVID-19, Comisia Europeană, prin intermediul Direcției Generale Concurență, este pregătită să ofere aceste orientări, în mod excepțional și atunci când apreciază că este necesar, printr-o scrisoare de conformitate ad-hoc.
- Concluzii
Comisia Europeană încurajează o cooperare favorabilă concurenței, prin care să se facă față acestor provocări, în special ca răspuns la situațiile de urgență legate de actuala pandemie de COVID-19, și se angajează să ofere orientări și sprijin privind normele antitrust pentru a facilita punerea în aplicare adecvată și rapidă a cooperării necesare pentru depășirea crizei, beneficiarii finali ai acestei cooperări fiind cetățenii.
Cu toate acestea, atât Comisia Europeană, cât și Consiliul Concurenței din România printr-un comunicat emis recent, reamintește că, în aceste circumstanțe excepționale, este foarte important ca interesele consumatorilor să fie protejate și, ca urmare, va continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile pieței pentru a identifica companiile care profită de această situație pentru a se angaja în practici abuzive (cum ar fi practicarea de prețuri excesive pentru produsele considerate esențiale pentru protejarea sănătății consumatorilor în situația actuală, spre exemplu maști pentru față și gel de igienizare) sau de tip cartel.
Un material Legal Marketing