GUEST WRITER Iordăchescu & Asociații: Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale între CCR și ICCJ (art. 155 alin. (1) din Codul penal)

Autor: Codruț Preda, avocat Iordăchescu & Asociații

I. Precizări introductive

Prezentul articol nu își propune să ofere interpretarea „corectă” a art. 155 alin. (1) din Codul penal, în lumina Deciziei CCR nr. 297/2018.

Ceea ce urmărește, în schimb, este prezentarea practicii judiciare relevante în materie, enunțarea opiniilor doctrinare cu privire la acest subiect, precum și anticiparea posibilei rezolvări a acestei chestiuni de actualitate, de către Curtea Constituțională.

II. Cauza și „efectele”

Conform dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.”

Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul penal nr. 2.635/111/2014 al Curții de Apel Oradea și a constatat că „soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională”.

În termen de 45 de zile de la publicarea Deciziei în Monitorul Oficial, cum de altfel ne-a obișnuit, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația și nu a intervenit în niciun fel asupra textului de lege declarat neconstituțional.

Astfel, prin raportare la normele ce reglementează efectele deciziilor CCR, s-au născut, în mod firesc, cel puțin următoarele întrebări:

1. Mai este în vigoare art. 155 alin. (1) din Codul penal?

2. Dacă răspunsul este da, întrebarea imediat următoare este: în ce formă?

3. Dacă răspunsul este nu, apare întrebarea: mai există cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale?

În cele ce urmează, voi prezenta, în sinteză, pozițiile doctrinare și soluțiile jurisprudențiale, apărute ca urmare a acestei situații premise.

III. Modalitățile de interpretare a art. 155 alin. (1) din Codul penal, determinate de Decizia CCR nr. 297/2018

1. Potrivit unei prime interpretări jurisprudențiale (notă de subsol 1), minoritare, Decizia CCR menționată „nu este interpretativă, ci una prin care se declară neconstituționalitatea unei părți din cuprinsul art. 155 alin. (1) din Codul penal” astfel încât sintagma prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză a fost suspendată de drept, iar ca urmare a pasivității legiuitorului, și-a încetat efectele.

Decizia nr. 1348/A/2018 a Curții de Apel Cluj, în care s-a enunțat această teză a fost însă casată, într-un recurs în casație, de către un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 174/RC din 15 mai 2019, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Această primă interpretare, în sensul că Decizia CCR este una simplă (extremă), iar nu una interpretativă, a fost utilizată și de către un complet din cadrul Curții de Apel Timișoara (notă de subsol 2), prin două decizii consecutive.

Acest din urmă complet a mai constatat faptul că „în prezent nu există reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, deoarece prin Decizia Curții, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, în care se regăsea sediul materiei cauzelor de întrerupere a termenului de prescripție”.

Cu privire la paragraful nr. 34 din Decizia CCR, prin care aceasta a „constatat” că „soluția legislativă anterioară, prevăzută de art. 123 alin. (1) din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat”, completul din cadrul Curții de Apel Timișoara a punctat, cu importanță, faptul că acest aspect nu echivalează cu dobândirea caracterului interpretativ al acestei Decizii, pentru următoarele motive:

a) dispozitivul Deciziei este foarte clar, iar dacă instanța de control constituțional ar fi dorit să ofere o interpretare conformă cu Constituția respectivei soluții legislative, ar fi furnizat explicațiile necesare pe calea considerentelor;

b) Curtea Constituțională nu poate face o interpretare prin care să reactiveze vechea reglementare, deoarece într-un asemenea caz s-ar substitui legiuitorului, aspect prohibit de către art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În sensul celor enunțate la pct. b), însăși Curtea Constituțională, prin Decizia CCR nr. 629/2014 (notă de subsol 3), a reținut că: „a statuat în mod constant în jurisprudența sa că nu are competența de a se implica în domeniul legiferării și al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competența altor autorități constituționale”.

În acord cu această interpretare jurisprudențială este și opinia (notă de subsol 4) exprimată de Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București, cu prilejul sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul penal nr. 18.348/212/2016, prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal.

Potrivit acestei din urmă opinii doctrinare, „expresia prin orice act de procedură efectuat în cauză a ieșit din fondul activ al legislației penale, fără ca în locul acesteia legiuitorul să introducă o altă expresie, de altfel deciziile Curții Constituționale prin care este declarată neconstituționalitatea unor dispoziții legale echivalează cu legile de abrogare”.

Astfel, o dispoziție legală abrogată nu poate fi niciodată reinterpretată sau repusă în acțiune și, mutatis mutandis, nici o decizie a Curții Constituționale. A proceda altfel ar însemna ca, pe cale judiciară, să fie menținut în vigoare un text care a fost scos din activul legislației prin constatarea neconstituționalității sale (notă de subsol 5).

2. Conform celei de-a doua interpretări jurisprudențiale, majoritare, s-a arătat că Decizia CCR nr. 297/2018 este o decizie dată în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, având efecte obligatorii în ceea ce privește dispozitivul, cât și considerentele.

Astfel, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal, conform „condițiilor” arătate de către instanța de contencios constituțional în paragraful nr. 34 al Deciziei.

De partea acestei orientări s-a poziționat doctrinar catedra de drept penal, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, atât cu ocazia Deciziei nr. 5/2019 a ICCJ, din data de 21 martie 2019, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, cât și prin opinia exprimată cu prilejul recursului în interesul legii promovat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respins ca inadmisibil de către ICCJ prin Decizia nr. 25/2019, din data de 11.11.2019.

Membrii acestei catedre de drept penal au susținut faptul că Decizia nr. 297/2018, de constatare a neconstituționalității unei soluții legislative este una manipulativă, care determină o reformulare a conținutului normei, în scopul de a-l face compatibil cu prevederile constituționale.

Aceștia au mai punctat că un examen de jurisprudență arată, fără echivoc, faptul că în marea majoritate a situațiilor, cu sau fără o precizare în acest sens în considerentele deciziei Curții Constituționale, instanțele și parchetele au recurs de îndată la interpretarea și aplicarea textului vizat prin prisma deciziei Curții, chiar dacă acest lucru a însemnat de facto o modificare implicită a normei în cauză.

3. O a treia interpretare jurisprudențială, minoritară și cu adevărat inedită, cuprinsă în textul Deciziei nr. 5/2019 a ICCJ, dar care nu se regăsește și în Decizia nr. 25/2019 a Înaltei Curți, afirmă faptul că „în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a Deciziei CCR, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale își produce efectele în temeiul oricărui act, fără distincție”.

Printr-o opinie doctrinară recentă (notă de subsol 6), care modifică ușor sau nuanțează teza prezentată la pct. 3, se afirmă că „aplicarea automată a Deciziei CCR nr. 297/2018 prin care s-ar condiționa întreruperea cursului prescripției numai de comunicarea actelor suspectului sau inculpatului, ar constitui o deturnare a sensului real al reglementării acestei instituții”.

Se arată că „indiferent dacă nu există suspect în cauză, dar din actele efectuate și comunicate rezultă o acuzație penală la adresa persoanei, aceste acte pot avea relevanța unora care întrerup cursul prescripției răspunderii penale” (notă de subsol 7).

Concluzionează autorul citat că „lipsa calității de suspect, dobândită în urma unei aprecieri subiective a organului judiciar cu privire la evaluarea probelor din care rezultă temeiurile începerii urmăririi penale in personam și implicit prezența suspectului în cauză, nu trebuie să influențeze decisiv posibilitatea angajării răspunderii penale.

IV. Orientarea ICCJ și „trimiterea” problemei către CCR

1. În primul rând, trebuie precizat faptul că, până în prezent, Înalta Curte a respins ca inadmisibile, atât o sesizare prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, cât și recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, ambele privitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a Deciziei CCR nr. 297/2018.

În ceea ce privește sesizarea amintită, respinsă ca inadmisibilă de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ICCJ s-a exprimat în acord cu jurisprudența CCR (notă de subsol 8), potrivit căreia „Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale”.

Recursul în interesul legii a fost la rândul său respins ca inadmisibil, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, în raport cu jurisprudența CCR, dar și a ICCJ, „constatând că problema de drept asupra căreia instanțele s-au pronunțat în mod diferit excedează competenței instanței supreme, Curtea Constituțională fiind singura care poate statua asupra efectelor deciziilor pronunțate” (notă de subsol 9).

2. În al doilea rând, după cum am arătat și supra, în cuprinsul pct. III.1 al doilea paragraf, completuri din cadrul ICCJ, în cel puțin două decizii de admitere a unor recursuri în casație, au opinat în sensul interpretării majoritare din practica judiciară, apreciind că Decizia CCR nr. 297/2018 este una interpretativă și că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de suspect sau inculpat.

Cu adevărat interesant este aspectul că Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, prin Decizia penală nr. 151 din data de 8 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 316/197/2018, a sesizat instanța de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”, astfel cum este reglementat după intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018.

În cuprinsul Deciziei sale, în ceea ce privește forma actuală a art. 155 alin. (1) din Codul penal, ICCJ reține că „soluțiile preconizate de acest text normativ nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiții și criterii clare și precise, or, dispozițiile referitoare la întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel cum sunt reglementate de art. 155 alin. (1) din Codul penal, după intervenirea Deciziei CCR nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu sunt suficient de clar și explicit stabilite la nivel legislativ, cu consecințe directe atât asupra persoanei care se află în ipoteza normei, cât și pentru instanța chemată să aprecieze cu privire la temeinicia și legalitatea solicitărilor” (notă de subsol 10).

3. Cu alte cuvinte, Înalta Curte de Casație și Justiție a ezitat să tranșeze problematica interpretării și aplicării art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a Deciziei CCR nr. 297/2018, printr-o decizie cu efect obligatoriu pentru instanțe, fie că vorbim despre un recurs în interesul legii, fie că vorbim despre o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, preferând „să lase” Curții Constituționale acest oficiu.

Această sesizare a CCR de către Secția penală a ICCJ, în cauza citată supra, formează obiectul dosarului nr. 555D/2019 (notă de subsol 11), din 14.03.2019 și se află „în faza de raport”, la Curtea Constituțională.

Așadar, va mai trece un timp până la rezolvarea acestei chestiuni juridice, de o relevanță practică majoră. Este astfel perpetuată o stare de incertitudine cu privire la o instituție de drept penal de o importanță deosebită, incertitudine ce lasă deschisă calea pronunțării de către instanțele judecătorești a unor soluții variate, chiar contradictorii, în funcție de punctul de vedere pe care și-l însușesc, dintre cele detaliate mai sus.

Rămâne de văzut dacă instanța de contencios constituțional va tranșa definitiv problema interpretării și aplicării dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal sau dacă, dimpotrivă, o va adânci suplimentar.

Note de subsol:

1. Decizia penală nr. 1348/A/2018, din data de 19 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj.
2. Deciziile penale nr. 1208/2018 și 1209/2018, din data de 31 octombrie 2018 ale Curții de Apel Timișoara.
3. Paragraful nr. 23 din Decizia CCR nr. 629/2014.
4. Din cuprinsul Deciziei nr. 5/2019 a ICCJ.
5. Ibidem.
6. https://www.juridice.ro/essentials/4110/in-ce-conditii-poate-fi-intrerupt-cursul-prescriptiei-raspunderii-penale-potrivit-deciziei-curtii-constitutionale-nr-297-2018.
7.  Ibidem.
8. Decizia CCR nr. 454/2018, din 4 iulie 2018.
9. Decizia nr. 25/2019, din data de 11.11.2019 a ICCJ.
10. Decizia nr. 151/2019, din data de 8 martie 2019 a ICCJ.
11. http://213.177.9.214/ccrSearch/MainSearch/SearchForm.aspx.

Un material Legal Marketing