Interviu: Sandra Olănescu și Alexandru Olănescu, Managing Partners Olănescu Lawyers
Proveniți dintr-o familie în a cărui ADN este inscripționată activitatea didactică. Ce rol a jucat această moștenire genetică în decizia de a urma acest parcurs în Drept?
AO: Provenim dintr-o familie cu tradiție atât în domeniul didactic, cât și în domeniul medicinei. Astfel, doamnele din familia Olănescu, au profesat în domeniul didactic preuniversitar și universitar, iar domnii au urmat calea medicinei, în diferite specialități. Cumva, același parcurs ne era rezervat și nouă, însă pot spune că, în ultimul moment, am spart gheața și ne-am îndreptat către un domeniu nou, urmând calea Dreptului, activând în cadrul profesiei de avocat, cât și în mediul didactic universitar, în cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu”din București. Revenind la esența întrebării, da, ADN-ul genetic, pe latura didactică, s-a manifestat prin pasiunea de a preda, de a lucra la catedră cu studenții, activând în calitate de asistent de cercetare de 8 ani în cadrul Universității mai sus menționate.
SO: Da, într-adevăr atât mama cât și bunica își doreau să urmăm cursurile unei facultăți de medicină, însă fratele meu s-a orientat primul către facultatea de drept, eu întrând, într-o primă etapă, la Academia de Studii Economice, specialitatea FABIZ, cu predare în limba engleză. În câteva zile însă, fratele meu m-a „corupt” și am urmat împreună frumosul „Drum în Drept”, atât în profesia de avocat, cât și în activitatea didactică. Privind retrospectiv, a fost cea mai bună alegere și a fost o alegere pe care am luat-o noi, eu și fratele meu, deschizând începutul unei noi direcții în familia Olănescu.
Tot mai mulți avocați stagiari sau chiar definitivi, se lovesc de un zid în fața instanțelor și anume, atunci când practica bate teoria. Ce nereguli ați întâmpinat în litigiile din fața instanțelor?
AO: Experiența ne-a învățat că teoria este diferită de practică, cu toate că aceste două lături ar trebui să formeze un tot unitar, însă orice absolvent al unei facultăți de drept și care întră în profesia de avocat, ca stagiar, începe să urmeze cursurile „Facultății de practică în Drept”, pentru că, din păcate, facultățile de drept nu se axează și pe implementarea cunoștințelor teoretice la cazuri concrete, precum și pe modalitățile în care pot fi valorificate astfel de cunoștințe la o anumită speță practică.
În calitate de avocat stagiar și definitiv, litigant în domeniul dreptului penal, am întâlnit deseori neconcordanțe între ce spune legiuitorul în coduri și ce decide magistratul în hotărâri judecătorești sau prin ordonanțe, ori alte acte procesuale. Cu titlu de exemplu, în materia măsurilor preventive, în procedura prelungirii sau menținerii unei măsuri preventive există tentația și cutuma de a se prelua argumentarea din încheierile anterioare, practic, această procedură fiind caracterizată, în majoritatea cazurilor, de formalism. O situație similară o regăsim și în materia verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior unde, în practică semnarea de legalitate din partea conducătorului direcției, secției sau unității de parchet se realizează de regulă în aceeași zi cu dată emiterii actului de sesizare de către procurorul de caz și tot în aceeași zi se și trimite dosarul în judecată, or nu aceasta a fost voința legiuitorului când a instaurat în legislația procesual penală o astfel de garanție pentru părți.
SO: Din păcate, chiar dacă aveam senzația că nu mă mai poate surprinde nimic în instanță, am avut parte, recent, de o întâmplare care m-a lăsat fără cuvinte: într-o cauză, având ca obiect obligația de a face a unei autorități publice locale, instanța de judecată, după ce a dat cuvântul părților asupra probelor, a solicitat să menționăm dacă mai există alte cereri. Am intervenit, ca reprezentant convențional al reclamantului, și am cerut acordarea cuvântului asupra unei excepții de nelegalitate a unui act administrativ de care se prevala, în apărare, pârâtă. După susținerea excepției de nelegalitate, instanța a precizat că rămâne în pronunțare și a solicitat grefierului să strige cauza următoare.
Nici prin cap nu mi-a putut trece că instanța a rămas în pronunțare, inclusiv cu privire la fondul cauzei, dat fiind faptul că nu ne fusese acordat cuvântul asupra fondului, care trebuie dezbătut în ședința publică, cu respectarea imperativului contradictorialității. În plus, este uzual că, în situația invocării unor excepții sau cereri cu caracter de noutate, instanțele de judecată să rămână în pronunțare asupra acestora, acordând ulterior termen în continuarea judecății.
Astfel, nu mică mi-a fost mirarea când am văzut, pe portalul instanței, soluția dată inclusiv pe fondul cauzei, în lipsa oricărei dezbateri asupra acestuia, în ședința publică și în contradictoriu.
Pe cale de consecință, pot spune că nimic din ceea ce se poate petrece într-o sala de judecată nu mă mai poate surprinde, după aproximativ 10 ani de activitate…
Este de apreciat faptul că frăția dintre avocații Olănescu se sudează pe zi ce trece, atât prin intermediul colaborării din punct de vedere profesional cât și din punct de vedere emoțional. Crescuți cu rădăcini adânci spre respectul față de familie, cum gestionați cauzele în care ambii frați se ocupă de același dosar și apar perspectivele diferite din punct de vedere juridic?
AO: Da, așa este, suntem de nedespărțit, fiind împreună și mergând la aceeași grădiniță, școala generală, liceu, facultate și acum, suntem împreună și în profesia de avocat. În anii de studiu am stat chiar în aceeași bancă, iar în activitatea profesională ne-au despărțit doar domeniile în care activăm, cu toate că, deseori, Sandra mă substituie în cauzele penale în care sunt angrenat și, recunosc că a avut niște rezultate spectaculoase. Familia este foarte importantă pentru noi, am trecut prin multe situații dificile, atât în plan personal, cât și profesional, dar pentru că am fost uniți ne-am susținut unul pe celălalt. De altfel, în plan profesional au existat foarte multe persoane care au încercat să ne despartă, însă au renunțat rapid când au văzut ce relație sudată și fără sincope există între frații Olănescu.
SO: Tocmai pentru a ne continua parcursul profesional împreună, fratele meu a renunțat la dorința de a fi magistrat, orientându-se către cariera profesională de avocat, având în vedere că eu îmi doream să activez în această profesie iar, în facultate, pe mine mă atrăgea domeniul dreptului civil, iar pe el îl pasiona dreptul penal, astfel că aveam potențialul de a forma o echipă și în avocatură. Desigur, ne consultăm pe spețe, avem uneori opinii diferite, însă găsim calea de mijloc pentru că ne ascultăm unul pe celălalt și nu avem orgolii profesionale. Astfel, reușim să găsim cele mai bune soluții în interesul clienților noștri. Există și cauze penale în care asistăm aceeași parte sau părți diferite, care, desigur, nu au interese contrare și pot spune că formăm o echipă care surprinde în mod plăcut, atât în fața instanțelor de judecată, cât și în fața clienților.
Este o provocare menținerea reputației de excelență într-un domeniu juridic atât de competitiv?
AO: Da, este mai ușor să urci în vârful ierarhiei decât să te menții, iar așteptările sunt din ce în ce mai mari, presiunea pe rezultate și pe calitatea serviciului avocațial oferit este din ce în ce mai crescută. O soluție defavorabilă, cu impact mediatic sau opinia unui client te poate destabiliza și îți poate afecta reputația indiferent de poziția pe care o ocupi pe scara ierarhică a excelenței. Esența profesiei de avocat este relația avocat-client, care, în primul rând, trebuie să fie o relație umană, bazată pe empatie, mai ales în domeniul dreptului penal.
SO: Avocatură devine un tărâm din ce în ce mai competitiv, unde cei care își doresc să facă performanță și care muncesc se detașează rapid de ceilalți. Mentalitatea la nivel de individ și de organizație s-a schimbat; astăzi oamenii și societățile angajează un avocat în considerarea recomandărilor, a rezultatelor obținute și a disponibilității de a se dedica respectivelor cauze, în detrimentul numelui, vârstei sau numărului de avocați pe care îl are o societate de avocatură. În plus, pentru a rezista în acest domeniu, la un nivel semnificativ, trebuie să fii dispus să faci sacrificii, cum ar fi, de exemplu, să pui planul personal pe locul secund. Cu toate acestea, atunci când îți place ceea ce faci, treci mai ușor peste micile impedimente, iar munca în sine nu mai pare ca un sacrificiu al vieții personale, ci un proiect pe termen lung care aduce satisfacții multiple.
Cum reușiți să echilibrați nevoia de consiliere juridică personalizată cu cerințele de eficiență și rapiditate ale clienților din diverse industrii?
AO: Trăim în era digitalizării, în care rapiditatea cu care circulă informația este esențială, iar avocatura nu face excepție. Clienții își doresc opinii juridice de calitate într-un interval scurt de timp. Lucrăm cu clienți, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, care sunt localizați pe diferite fusuri orare și astfel ne-am adaptat să oferim orice informație și să răspundem nevoilor acestora în cel mai scurt timp. Cu titlu de exemplu, nu poți să ii spui unui client din Hong Kong sau din Dubai că, în România, având în vedere diferența de fus orar, societatea de avocatură nu funcționează, deoarece este în afara orelor de program.
SO: Încercăm să oferim informația solicitată de client conform intervalului de timp care ne este pus la dispoziție de acesta, fără însă a face rabat de la calitate. În ipoteza în care consilierea juridică nu poate fi prezentată la standardele interne de calitate ale societății, refuzăm mandatul încredințat de client, dat fiind faptul că ne dorim păstrarea unei reputații neștirbite în material calității serviciilor avocațiale prestate de noi. În plus, ne rezervăm dreptul de a ne alege clientela, astfel că nu acceptăm orice mandat, indiferent de obiect. Cu titlu de exemplu, în domeniul dreptului penal, acceptăm mandate care au ca obiect asistența juridică și reprezentarea în cauze penale, însă numai în considerarea faptelor ce fac obiectul acuzației – preponderent, acestea sunt fapte care intră în sfera White Collar Crime și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Având în vedere experiența voastră în practica judiciară privind dreptul la libertatea de exprimare și reprezentarea clienților în această arie, care sunt consecințele juridice ale depășirii limitelor libertății de exprimare în mediul online comparativ cu cel offline? Ați observat o creștere a incidenței vreunei forme de violare a acestui drept în ultimul an?
AO: Libertatea de exprimare reprezintă un drept fundamental în orice stat democratic, însă trebuie menționat că acesta nu este un drept absolut, iar libertatea de exprimare nu poate constitui un apanaj pentru răspândirea unor informații nereale sau denigratoare. Așa numita defăimare care era în trecut incriminată, din punct de vedere penal, sub titulatura de „calomnie”, nu mai este reglementată de actualul Cod Penal. Astfel, o persoană care proferează în spațiul public anumite expresii care aduc atingere onoarei, demnității sau vieții private a persoanei sau răspândește alegații nereale, poate fi trasă la răspundere doar în cadrul unei acțiuni ce vizează răspundera civilă delictuală. În ultimii ani, având în vedere și evoluția tehnologică, s-au înmulțit cazurile în care persoanele fizice sau juridice doresc introducerea unor acțiuni în instanță, ca urmare a unor materiale de presă sau chiar a unor afirmații ce iau forma unor postări pe rețelele de socializare. Din păcate, persoane, inclusiv din domeniul presei, apreciază că legislația națională și europeană care consacră principul democratic al libertății de exprimare îi apără de orice răspundere și folosesc arma informațională în diferite scopuri mai puțin licite. Din nefericire, încă nu suntem pregătiți să oferim soluții de restrângere legitimă a acestei libertăți, existând foarte puține cazuri în practică în care astfel de acțiuni sunt admise, iar autorii materialelor denigratoare sunt obligați să le îndepărteze și să ofere despăgubiri materiale pentru acțiunile ilicite realizate în mediul on-line.
SO: În această materie este important să menționăm și rolul pe care inteligența artificală îl are, existând din ce în ce mai multe cazuri în care materialele de tip „fake news” sunt răspândite cu ajutorul unei astfel de tehnologii. Va fi o provocare pentru domeniul juridic să apere drepturile persoanelor la imagine, demnitate, onoare și reputație împotriva unor astfel de acțiuni care, de cele mai multe ori, au caracter transfrontalier. În acest moment, pârghiile de acțiune împotriva activităților ce vizează depășirea libertății de exprimare realizată cu ajutorul inteligenței artificiale sunt limitate, chiar și din punct de vedere tehnologic, însă așa cum ni s-a demonstrat și în trecut, juridicul s-a adaptat întotdeauna schimbărilor și vor exista, cu siguranță, modificări și în acest domeniu, pe viitor. Un singur aspect mai trebuie subliniat, și anume: pericolul în care ne aflăm actualmente, ca anumite reglementări europene să determine schimbări legislative în mod direct în dreptul intern (de exemplu, prin adoptarea de regulamente) sau chiar dispoziții adoptate la nivel național să impună un anumit tip de cenzură, cu privire la subiecte particulare. Aceste îngrijorări au început încă din perioada pandemiei, când diverse informații contradictorii erau răspândite pe rețele de socializare, fiind dificil de identificat adevărul. Or, astfel cum ne-a învățat istoria recentă, care a validat anumite informații catalogate, în urmă cu 3-4 ani, drept „conspirații” sau „fake news”, un control asupra anumitor subiecte de tip politic (mai ales în perioade cu importante mize electorale) trebuie eliminat în integrum, dat fiind faptul că adevăruri absolute nu există, nici măcar în interpretarea legislației și – sper eu – societatea a scăpat de manifestările de tip bolșevic de tristă amintire. Așadar, atribuirea unei valori de adevăr absolut unei informații de o anumită natură nu trebuie impusă de legiuitor (nici măcar de cel european), ci trebuie să existe o argumentare consistentă și dovedită în sprijinul unei ipoteze anume, care să fie suficientă pentru a convinge interlocutorul de valoarea sa de adevăr, într-o manieră democratică.
Ce strategie ați adoptat pentru a vă transforma într-un partener de încredere pentru actorii cheie din domenii precum, achizițiile publice, sistemul financiar-bancar și sectorul energetic?
SO: Pentru clienții noștri care activează în domenii precum achiziții publice, energie, finanțe-bănci furnizăm informări periodice privind legislația autohtonă și europeană, organizăm seminare personalizate pe specificului fiecărui obiect de activitate al clientului și oferim consultanță particularizată în funcție de interesele acestuia, pentru a găși soluții optime la dificultățile și problemele cu care clienții se confruntă.
Care sunt principalele provocări pe care le întâmpină companiile din România în conformarea cu reglementările din domeniul energetic și cum le sprijiniți în depășirea acestor obstacole?
SO: Una dintre principalele provocări cu care se confruntă, din păcate, toți actorii de pe piețele din sectoarele cheie precum servicii esențiale, care prezintă importanță inclusiv din perspectiva securității naționale (e.g. energie, servicii bancare, transport) o constituie imprevizibilitatea din domeniul fiscal și instabilitatea politică de la vârful guvernării. Toate acestea, la care se adaugă și reglementările uneori excesive ale autorităților competente din domeniile mai sus menționate, duc la dificultăți pentru companii și la o lipsă de încredere în piața românească. Drept urmare, în perioada imediat următoare, riscăm să pierdem investiții majore și mari actori din domeniul serviciilor esențiale vor alege probabil să vândă afacerile și să se îndrepte către piețe mai prietenoase cu mediul de afaceri.
Cum a fost anul 2024 pana acum pentru fratii Olanescu din perspectiva profesionala?
AO: Anul 2024 a fost cel mai bun an de când activăm pe piața avocaturii, atât din perspectiva numărului de mandate încredințate, a dezvoltării infrastructurii societății, cât și a rezultatelor pe care le-am primit pentru clienții pe care i-am reprezentat sau asistat în diferite negocieri sau proceduri. Suntem mulțumiți și optimiști că ne vom dezvolta și pe viitor în același ritm accelerat, cu multă muncă și pasiune și sunt ferm convins că vom ajunge acolo unde ne-am propus.
Mentalitatea la nivel de individ și de organizație s-a schimbat; astăzi oamenii și societățile angajează un avocat în considerarea recomandărilor, a rezultatelor obținute și a disponibilității de a se dedica respectivelor cauze, în detrimentul numelui, vârstei sau numărului de avocați pe care îl are o societate de avocatură.
Riscăm să pierdem investiții majore și mari actori din domeniul serviciilor esențiale vor alege probabil să vândă afacerile și să se îndrepte către piețe mai prietenoase cu mediul de afaceri.
Un material Legal Marketing
