În ultimii ani, amenzile aplicate de autoritățile Antifraudă au fost în mare parte rezultatul contravențiilor legate de Ro E-Transport. Anul 2024 a fost unul deosebit de frustrant pentru contribuabilii corecți, care fie întârziau emiterea codului UIT, fie nu completau corect numărul de înmatriculare al vehiculului. Această situație a creat o problemă amplificată de ANAF, care a beneficiat de pe urma unei reglementări defectuoase, care ulterior s-a desființat prin intervenția instanțelor și schimbarea legislației. În acest context, Luisiana Dobrinescu, Managing Partner la Dobrinescu Dobrev SCA, a împărtășit cu legalmarketing.ro opiniile sale referitoare la aceste măsuri și eficiența organelor Antifraudă.
Cum ați descrie atribuțiile organelor române Antifraudă, inclusiv cele privitoare la emiterea deciziilor de impunere? Sunt aceste prerogative de natură să soluționeze problemele pe care se presupune că ar trebui să le rezolve? Sunt ele eficiente?
Atribuirea către Antifraudă a competenței de a emite decizii de impunere a venit pe fondul multor controale care identificau potențiale probleme și pentru care administrațiile fiscale nu aveau suficientă capacitate de inspecție.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
La un moment dat (2013-2015), Antifrauda a avut practica emiterii be bandă rulantă a deciziilor de instituire de măsuri asigurătorii, ca singur instrument de constrângere imediată.
Întrucât instanțele au sancționat drastic această practică – nefiind întrunite condițiile excepționale în care se pot institui măsuri asigurătorii – s-a identificat acest instrument al deciziilor de impunere aflate sub rezerva verificării ulterioare.
Celeritatea cu care se derulează un control Antifraudă și implicit rapiditatea cu care se poate emite o astfel de decizie de impunere a consacrat această procedură ca fiind foarte eficientă pentru ANAF.
Din păcate, nefiind organ de inspecție, Antifrauda se dovedește eficientă și la numărul de greșeli pe care le face în emiterea proceselor verbale și a deciziilor de impunere.
Adevărul este că, prin greșelile sau exagerările sale, Antifrauda îi antagonizează pe contribuabilii care nu au intenții evazioniste, însă tot datorită ei sunt depistate firme care nu si-au declarat integral obligațiile fiscale poate niciodată.
Ori puterea exemplului este cea mai importantă în România.
Cum s-ar putea descrie sancțiunile contravenționale care se aplică cu foarte multă ușurință în România? Ce înțeleg oamenii – victimele acestor decizii – din ele?
Amenzile aplicate în ultimii ani de organele Antifraudă au derivat cel mai mult din contravențiile Ro E-Transport.
Anul 2024 a frustrat sub acest aspect îndeosebi contribuabilii onești, care emiteau cu întârziere codul UIT sau care nu declarau corect numărul de înmatriculare al camionului.
Aș spune că a fost o bulă de săpun de care ANAF a profitat la maximum și care s-a spart, ca urmare a practicii judecătorești, urmate de schimbare legislației.
Am întâlnit însă foarte multe amenzi aplicate și în controalele Antifraudă obișnuite, amenzi care derivă din reglementările contabile – legate de inventariere, de neincluderea operațiunilor în declarațiile recapitulative din luna respectivă, ci din următoarea etc.
Este imposibil ca în lumea complicată de astăzi, un contribuabil să nu aibă astfel de neconcordanțe.
Nu acestea sunt însă cele care contează și este păcat că tocmai pentru acestea se administrează amenzi maxime.
Un astfel de comportament nu face decât să descurajeze contribuabilii corecți să să le dea un sentiment amar, de nedreptate.
Nu ar fi de dorit ca statul, prin organele sale antifraudă, să pună mai degrabă accent pe prevenție și corectare decât pe pedeapsă?
Reglementată dintotdeauna de Codul de procedură fiscală, funcția de prevenție a ANAF a rămas mult timp strict în cărți.
Abia începând cu anul 2024 aș putea afirma că, prin intermediul notificărilor de sesizare a riscului fiscal, ANAF a început să arate contribuabilului că spațiul său de manevră (fiscală) este din ce în ce mai îngust.
Nu doar contribuabilul român se ”conformează cu forța” – gradul de conformare crește întotdeauna proporțional cu sentimentul contribuabilui că șansele sale de a fi ”hoț neprins, negustor cinstit” sunt din ce în ce mai reduse.
Ce ne puteți spune despre verificarea situației fiscale personale a persoanelor fizice? Este aceasta o procedură eficientă sau este o reminiscență a unui regim politic și fiscal decrepit?
Verificarea situației fiscale personale a persoanelor fizice este o procedură absolut normală și sănătoasă, pentru orice societate. Din păcate, formularele utilizate în această procedură sunt anacronice, frustrante și inutile.
Cum să soliciți unui contribuabil să își amintească suma de bani cash pe care o deținea în casă la 1 ianuarie a fiecărui an? Similar, cum să îi ceri să declare toate operațiunile cash peste 10.000 lei? Practic, în orice astfel de procedură, contribuabilul este forțat să mintă.
Deși toți inspectorii fiscali confirmă inutilitatea și caracterul chiar penibil al acestor întrebări, nimic nu s-a schimbat, timp mai bine de zece ani.
Miza nu o reprezintă sumele de 10.000 lei, ci tranzacțiile cu valori de peste 50.000 lei sau poate chiar peste 100.000 lei.
De aici încolo se poate identifica evaziunea semnificativă.
De asemenea, întrebarea privind numerarul ar trebui să vizeze un plafon rezonabil, măcar de 50.000 lei – este mult mai probabil a-ți aminti dacă în mod uzual ai deținut numerar în valori considerabile, decât o sumă echivalentul a două salarii medii…
În ceea ce privește eficiența procedurii, aceasta ar putea fi mult mai ridicată, dacă selecția contribuabililor s-ar face mai bine – în funcție de domeniul în care activează, de cheltuielile pe care și le permit etc.
Raportându-mă la practica ultimilor doi ani, de când persoanele fizice au constatat că vânzările online și transferurile Revolut nu sunt așa de neimpozabile precum credeau, pot spune că aceste verificări au început a-și dovedi eficiența în disciplinarea contribuabililor.
Credeți că majorările constante de taxe, impozite și impuneri sunt de natură să îi convingă pe români să plătească statului ceea ce statul consideră că i se datorează?
Cred că majorarea de impozite și taxe ar fi cea mai mare greșeală, pentru că ar indica incapacitatea statului de a colecta de la cei care chiar evazionează, cu creșterea poverii fiscale tocmai pentru cei care aleg drumul corect.
Ori o astfel de nedreptate este impulsul spre o ”șmecherie” generalizată.
Un material Legal Marketing
