E-Transport. Modificări introduse prin Ordonanța de Urgență nr. 87 din 28 iunie 2024 în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor

E-Transport. Modificări introduse prin Ordonanța de Urgență nr. 87 din 28 iunie 2024 în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 29 iul 2024

Autor: Ariana Pandele, Lawyer Litigation Associate Mușat & Asociații SCA

1. Sistemul RO e-Transport. Obținerea codului UIT

Urmărește-ne și pe Google News

Prin Ordonanța de Urgență nr. 41/2022 a fost instituit Sistemul național privind monitorizarea transporturilor rutiere cu risc fiscal ridicat RO e-Transport, sistem ce nu reprezintă din punct de vedere legislativ o noutate, însă pentru o parte din persoanele vizate de această obligație, procedura de implementare reprezintă în continuare un aspect de interes.

Trebuie precizat faptul că legislația care vizează sistemul RO e-Transport a fost modificată constant, ultima modificare fiind adusă chiar prin Ordonanța de Urgență nr. 87 din 28 iunie 2024.

Sigur că, în scopul creșterii gradului de colectare a taxelor datorate bugetului de stat, precum și în scopul prevenirii și combaterii comerțului ilicit de bunuri, precum și prin raportare la sistemul Ro e-Factura și Trafic control, introducerea acestui sistem a fost considerată esențială, însă implementarea acestui sistem a născut o serie de probleme pentru persoanele vizate. Incertitudinea a fost cea care a caracterizat și sancțiunile aplicabile, precum și aplicabilitatea acestora în timp.

Ab initio,  subliniem faptul că sistemul e-Transport monitorizează transporturile rutiere de bunuri pe teritoriul național și internațional, astfel cum prevede expres art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 41 din 8 aprilie 2022. Acest sistem este, de fapt, un ansamblu de reguli și aplicații informatice care permite autorităților competente să determine potențialele puncte de deturnare din sau în lanțul de aprovizionare, pe baza codului UIT. Codul UIT este codul unic generat de sistemul Ro e-Transport prin intermediul căruia se identifică datele aferente transportului de bunuri.

Pe cale de consecință, producătorul/furnizorul are obligația de generare a codului UIT, iar transportatorului îi revine obligația de a deține și de a prezenta codul UIT pe timpul transportului, împreună cu documentația care însoțește transportul bunurilor.

Codul UIT se obține cu maxim 3 zile înainte de data declarată pentru începerea transportului și este valabil 5 zile pe teritorului României, respectiv 15 zile pentru tranzacțiile intracomunitare.

Deși forma inițială a ordonanței prevedea faptul că acest sistem vizează transporturile rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat astfel cum au fost stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, o serie de modificări au fost aduse începând cu luna decembrie a anului 2023.

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023, este necesară obținerea codului UIT exclusiv pentru produsele cu risc fiscal ridicat, dacă vorbim despre transportul acestora pe teritoriul României, însă dacă vorbim despre transportul bunurilor la nivel internațional, fie că vorbim despre state terțe ori state membrue UE, atunci există obligația societăților de a obține codul UIT pentru toate bunurile livrate, deci nu doar pentru bunurile cu risc fiscal ridicat.

2. Contravenții și sancțiuni. Cine aplică sancțiunile și care este momentul intrării în vigoare a prevederilor legale care le instituie?

Nerespectarea prevederilor Ordonanței nr. 41 din 8 aprilie 2022, respectiv nedeclararea în sistem a datelor referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat, neprezentarea codului UIT, modificarea datelor înregistrate în Sistemul RO e-Transport referitoare la transporturile de bunuri după prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv după punerea efectivă în mișcare a vehiculului pe drumurile publice, declararea în Sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri, precum și a celorlalte obligații prevăzute în acest sens de lege, se sancționează cu amendă care poate ajunge până la 50.000 lei în cazul persoanelor fizice și până la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice, precum și confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate.

Anterior modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență nr. 87 din 28 iunie 2024, sancțiunile prezentate mai-sus urmau a fi aplicate începând cu data de 1 iulie 2024 în conformitate cu art. LXXV din Ordonanța de Urgență din 14 decembrie 2013.

Deși în atenția opiniei publice au apărut diverse afirmații potrivit cărora nu s-ar aplica sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor ordonanței anterior menționate până la data de 1 ianuarie 2025, este important să clarificăm acest aspect.

În data de 17 iulie 2024, pe pagina oficială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost publicat un comunicat de presă prin intermediul căruia se aducea la cunoștința publicului larg faptul că aplicația e-Transport este disponibilă pentru descărcare prin intermediul magazinelor on-line, însă aceasta se află în perioada de testare.

Astfel, se menționează în comunicat faptul că în perioada 15 iulie 2024-31 august 2024 nu se vor aplica sancțiuni în baza Ordonanței 41 din 8 aprilie 2022 întrucât operatorii urmează a se familiariza cu utilizarea aplicației.

Este evident faptul că numai anumite fapte prevăzute în articolul 13^1 din Ordonanța nr. 41/2022 nu vor fi sancționate, respectiv cele care se află în raport de interdependență cu aplicația, precum neintroducerea codurilor în aplicație sau netransmiterea coordonatelor GPS prin intermediul aplicației.

Bineînțeles că nu există un temei legal pentru această „perioadă de grație” acordată prin intermediul unui comunicat, de vreme ce există acte normative în ierarhia normelor juridice ce nu prevăd o asemenea excepție.

Mai mult decât atât, comunicatele neoficiale ori știrile aduse în atenția publicului potrivit cărora nu vor fi aplicate sancțiuni până la data de 1 ianuarie 2025 care nu menționează un temei legal trebuie analizate cu atenție.

De ce? Pentru că sancțiunile ce vor fi aplicate sunt într-un cuantum ridicat, iar legea prevede anumite excepții de la regulă, ceea ce înseamnă că numai prevederile legale în acest sens pot fi luate în considerare.

Spre exemplificare, prin intermediul Ordonanței nr. 87 din 28 iunie 2024 privind modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA și e-Factura, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare s-a decis amânarea aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația e-Tansport până la data de 1 ianuarie 2025, însă numai pentru anumite categorii de operatori economici.

Astfel, în art. I din Ordonanța 87 din 28 iunie 2024 se menționează că la articolul LXXV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023  după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1). Acest alineat prevede că prin excepție de la prevederile alin. (1) care prevede sancționarea faptelor începând cu 1 iulie 2024, pentru utilizatorii prevăzuți la art. 8^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022, care au statutul de operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 la data realizării transportului internațional de bunuri, prevederile art. LXXIV pct. 21 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025 și se aplică pentru faptele săvârșite și constatate începând cu această dată.

Sigur că în această situație există un temei legal, prevăzut în ordonanța de urgență, ce este pe deplin aplicabil operatorilor economici autorizați potrivit art. 38 din Regulamentul (U.E.) nr. 952/2013.

Potrivit Regulamentului anterior menționat, operatorul economic autorizat este operatorul economic stabilit pe teritoriul vamal care îndeplinește următoarele criterii: absența unei încălcări grave sau repetate a legislației vamale și a dispozițiilor fiscale, inclusiv absența unui cazier care conține infracțiuni grave legate de activitatea economică a solicitantului; dovedirea unui nivel ridicat de control al operațiunilor sale și al fluxului mărfurilor; solvabilitate financiară; existența unor calificări în legătură directă cu activitatea desfășurată și îndeplinirea standardelor de securitate și siguranță corespunzătoare.

În măsura în care operatorul economic îndeplinește condițiile prevăzute de Regulamentul (U.E.) nr. 952/2013, în baza unei cereri, poate obține acest statut. S-a afirmat faptul că măsura este necesară pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizați care desfășoară activități cu pondere semnificativă în economia națională și care efectuează în mod curent transporturi internaționale de bunuri.

Concluzionând, începând cu data de 1 iulie 2024 sunt sancționate drastic faptele organizatorului transportului sau operatorului de transport care nu actualizează în perioada de valabilitate a codului UIT informațiile privind identificarea vehiculului de transport rutier ori de câte ori acestea se modifică, înainte de repunerea în mișcare, precum și fapta de a modifica datele înregistrate după momentele prevăzute în art. 13^1 din Ordonanța 41/2022, precum și fapta de a declarara în Sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri, iar excepțiile de la această situație sunt expres prevăzute de lege.

Apreciem deosebit de util sistemul implementat la nivel național, însă în lumina modificărilor constante ce apar în legislația națională cu privire la sistemul e-Transport coroborat cu prevederile legislative ce vizează e-Factura, este important ca informațiile care ajung în spațiul public să fie preluate din cadrul surselor oficiale, prin raportare la acte normative actualizate, în vigoare la momentul analizării, astfel încât să fie evitate situațiile nefavorabile precum aplicarea unor amenzi însemnate și a altor măsuri complementare, precum confiscare amintită în cadrul prezentului articol.

Nu în ultimul rând, este important de menționat că constatarea și aplicarea sancțiunilor enunțate mai sus se face de către persoanele împuternicite din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau din cadrul Autorității Vamale Române, precum și de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române.

Contravențiilor prevăzute la art. 13 din Ordonanța nr. 41/2022 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.

Având în vedere că sancțiunile se pot aplica inlusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală este important de precizat că, în urma emiterii procesului-verbal de sancționare contravențională, instituția va efectua un control inopinat la sediul societății în scopul de a examina documentele fiscale, de a verifica concordanța dintre datele declarate și situația de fapt și de a sancționa potrivit legii faptele reprezentând încălcări ale legislației fiscale și contabile constatate.

În acest sens, societatea supusă controlului își poate exprima punctul de vedere față de constatările menționate în procesul-verbal întocmit cu ocazia controlului în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea procesului-verbal, potrivit Codului de procedură fiscală.
În măsura în care sancțiunea contravențională este aplicată de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, ținând seama că acestor contravenții le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2021, potrivit art. 31 din actul normativ anterior indicat se poate face plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative, la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Deși Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 permite individualizarea sancțiunilor și orientarea către o amendă cât mai blândă, este important de menționat că Ordonanța nr. 41/2022 prevede obligativitatea aplicării sancțiunii complementare a confiscării bunurilor, ce se va aplica de fiecare dată.

În concluzie, în ipoteza în care operatorul economic omite să declare în sistemul RO e-Transport informațiile referitoare la transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat în cazul transportului intern și informațiile referitoare la toate bunurile transportate în cazul transportului internațional, astfel încât să poată fi identificate prin codul UIT, față de contravenient se va dispune confiscarea valorii întregului transport efectuat.

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
musat&asociatii
e-transport