Casa de Avocatură Gociu & Asociații pregătește un nou proiect: Un litigiu în materia drepturilor de proprietate intelectuală, care se prefigurează a fi cel mai mare litigiu de proprietate intelectuală pe secțiunea ”beauty„ între două branduri românești

Casa de Avocatură Gociu & Asociații pregătește un nou proiect: Un litigiu în materia drepturilor de proprietate intelectuală, care se prefigurează a fi cel mai mare litigiu de proprietate intelectuală pe secțiunea ”beauty„ între două branduri românești
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 31 oct 2023

Adrian Gociu, Managing Partner Gociu & Asociații Societate Civilă de Avocați – Interviu acordat poublicației Legal Marketing 

Sunteți experți în litigii de business, la fel și în probleme de achiziții publice. Care sunt principalele realizări ale ultimelor luni pentru casa voastră de avocatură pe aceste două segmente? Dar provocări?

Urmărește-ne și pe Google News

Ultimele luni au fost deosebit de provocatoare din toate punctele de vedere, în general octombrie și noiembrie fiind luni aglomerate pentru avocatură. În prezent suntem implicați în foarte multe proiecte, unele mai noi, altele ajunse la final după mai mulți ani de dezbateri contradictorii.

Provocările ultimei perioade sunt reprezentate de controalele fiscale realizate la clienții noștri, unde am reușit reducerea în timpul controlului a sumelor materializate în decizii de impunere cu câteva milioane de euro cumulat, urmând ca alte sume să facă obiectul unor contestații ulterioare. Totodată, pe aceeași linie, în materia controalelor realizate la persoane fizice am obținut ștergerea unor datorii de peste un milion de euro.

În materia urbanismului, în urma unui litigiu, s-a admis acțiunea noastră formulată împotriva unei hotărâri de consiliu local, în condițiile prin hotărârea de consiliu local se diminuase valoarea unui PUZ cu 29 milioane de euro.

Ca proiect nou am început un litigiu în materia drepturilor de proprietate intelectuală, care se prefigurează a fi cel mai mare litigiu de proprietate intelectuală pe secțiunea ”beauty„ între două branduri românești, însă succesul în acest litigiu face parte din planurile pentru anul 2024.

Casa de Avocatură Gociu & Asociații pregătește un nou proiect: Un litigiu în materia drepturilor de proprietate intelectuală, care se prefigurează a fi cel mai mare litigiu de proprietate intelectuală pe secțiunea ”beauty„ între două branduri românești

Cum se văd din perspectiva unei case de avocatură precum a voastră cele mai recente măsuri fiscale ale guvernului?

Guvernul României nu se dezice de practica constantă de a nu fi predictibil fiscal. Putem accepta necesitatea creșterii responsabilității fiscale, iar anumite măsuri contribuie la acest deziderat, însă condițiile adoptării măsurilor fiscale nu sunt de acceptat.

Contribuabilii nu au timp să pregătească fiscal schimbările legislative și pentru mulți are un impact financiar asupra previziunilor pentru anul în curs.

Proiectul, deja publicat în Monitorul Oficial, conține o serie de inadvertențe juridice impunând obligații care în viitor vor fi interpretabile, apte să producă litigii de drept fiscal.

Se reflectă și în activitatea voastră instabilitatea și lipsa generală de predictibilitate fiscală și legislativă?

Avocatura în România s-a născut și a existat sub imperiul instabilității legislative și impredictibilității fiscale. Până în prezent autoritățile române nu au avut în vedere necesitatea asanării legislative ori predictibilitatea fiscală, iar acest ”trend„ pare a fi perpetuu.

Legile noi întotdeauna determină interpretări diferite, deseori contradictorii, iar aceasta este una din provocările de bază ale profesiei de avocat.

Care sunt planurile Gociu & Asociații pentru sfârșitul acestui an, respectiv anul 2024? 

Aparent ne aflăm într-o buclă a anilor. Dacă pentru sfârșitul anului ne dorim să încheiem anumite proiecte, anul 2024 reprezintă un nou început.

În esență, pentru anul 2024 ne-am decis să ne implicăm activ în problemele profesiei de avocat.

Din punctul nostru de vedere, avocatura se învârte într-un cerc nesfârșit al lipsurilor. Lipsa de responsabilitate socială în promovarea litigiilor (care determină încărcarea instanțelor de judecată) și dorința tuturor părților implicate (inclusiv a instanțelor de judecată) ca litigiile să fie cât mai ieftine, conduc la limitarea încasărilor avocaților și implicit diminuează calitatea prestațiilor. Foarte mulți colegi au onorarii nesustenabile, iar lipsa de sustenabilitate scade atât calitatea prestației, cât și statutul avocatului în societate.

Cum credeți că va evolua dinamica de business din Timișoara în următorii ani, respectiv piața avocaturii de business de acolo?

Piața avocaturii din Timișoara cu siguranță va avea un trend ascendent, în acord cu însăși piața țintă. De asemenea în Timișoara se conturează case de avocatură, tot mai mari, cu servicii de înaltă calitate, care ating întreaga paletă a ramurilor de drept.

Specializarea avocaților contribuie la creșterea calității prestațiilor și creșterea standardelor, iar acest lucru se resimte pe întreaga piață a avocaturii din Timișoara.

Casa voastră de avocatură are specialiști în toate domeniile juridice. Cât de mult a contat de-a lungul anilor pentru publicul din Timișoara faptul că oferiți posibilitatea de a beneficia de consultanță și asistență din partea avocatului specializat în domeniul de interes pentru fiecare în parte?

Dacă era avocatului care le știe pe toate nu a apus, apreciem că nu mai durează mult și va apune. Observăm tot mai mulți clienți care apelează la mai mulți avocați, specializați pe aria de interes, evitând să colaboreze cu un singur avocat care face de toate.

Un colectiv mai mare de avocați, specializați pe mai multe ramuri de drept oferă clientului o soluție profesionistă pentru fiecare problemă și contribuie la întărirea relației cu acesta. Clientul are avantajul de a colabora cu o singură societate de avocați pe care îi cunoaște mai bine și comunică mai ușor.

Gociu și Asociații se bucură de privilegiul de a acoperi mai multe ramuri ale dreptului, iar drept urmare avem parte de o clientelă stabilă, chiar dacă litigiile sunt multidisciplinare.

Casa de Avocatură Gociu & Asociații pregătește un nou proiect: Un litigiu în materia drepturilor de proprietate intelectuală, care se prefigurează a fi cel mai mare litigiu de proprietate intelectuală pe secțiunea ”beauty„ între două branduri românești

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian gociu
legal marketing