Răzvan Nicolescu a anunțat că a decis să plece de la Deloitte, unde era partener și lider pentru Europa Centrală responsabil de industria gazelor naturale, petrolului și produselor chimice, după 75 de luni de activitate în cadrul companiei. Răzvan Nicolescu spune că își propune acum să ajute firme românești și antreprenori locali să se transforme și să beneficieze de tranziția energetică. În acest sens a înființat Asociația pentru Energie Curată și luptă împotriva Schimbărilor Climatice.
"Mi-am pus cunoștiințele și experiența la dispoziția Uniunii Europene, sprijinind încercarea acesteia de a deveni un jucător global în domeniul inovării, digitalizării și al luptei împotriva schimbărilor climatice.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Îmi propun, de asemenea, să ajut firme românești și antreprenori locali să se transforme și să beneficieze de tranziția energetică.
Vreau să fac din Asociația pentru Energie Curată și lupt împotriva Schimbărilor Climatice, una dintre cele mai cunoscute și eficiente la nivel național și regional", a transmis Nicolescu.
Răzvan Nicolescu a fost invitat recent de Comisia Europeana să facă parte, timp de un an, din randul Ambasadorilor Pactului Climatic European.
Răzvan Nicolescu este în prezent președintele Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice. A fost președintele Agenției Europene de Reglementare în Energie (ACER) între 2014 și 2016 și ministru al Energiei în 2014, iar în perioada 2006 - 2008 a fost reprezentantul României la Uniunea Europeană pe probleme de energie. În perioada 2009-2014 a fost director de reglementare și afaceri publice în OMV Petrom.