NuScale Power Corp., compania americană dezvoltatoare și proprietară a tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care România vrea să construiască o centrală nucleară de 462 MW la Doicești, listată pe bursa Nasdaq, este investigată de către instituția de reglementare și supraveghere a pieței de capital din Statele Unite, U.S. Securities and Exchange Commission (SEC).
Prețul gigacaloriei crește de peste două ori la Iași, însă populația va plăti cu aproape 50 la sută în plus, întrucât Primăria va majora subvenția pentru a acoperi o parte din această creștere.
Canicula extremă din luna iulie ne-a determinat să folosim foarte mult aparatele de aer condiționat. Însă de această dată nu doar creșterea consumului va determina valoarea facturii, ci și pragurile de prețuri stabilite de Guvern. Mai exact, dacă nu ne mai încadrăm în intervalul de consum mic, trecem automat la un preț mai mare per kWh. Așadar să ne pregătim să primim în luna august, pentru consumul din iulie, facturi vizibil mai mari, în unele cazuri chiar și de cinci ori, după cum arată calculele Asociației Energia Inteligentă.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în zone din sectoarele 1, 3, 4 și 6 din Capitală. Apa caldă va fi sistată în sute de blocuri în următoarele zile.
Premierul Marcel Ciolacu transmite că România produce mai multă energie electrică decât consumă și nu dispune de spații de stocare, astfel că „dacă o să ne extindem și pe zona de Republica Moldova - lucru pe care îl facem acum - poate cumpărăm Distribuție Nord, iar sistemul se va echilibra”,.
Ei pregătesc startul lucrărilor de construire a unei centrale fotovoltaice dotată cu sistem de stocare a energiei produse, fiind aproape de obținerea ultimelor autorizări legale necesare.
Anterior, în ultimii aproape 2 ani, nu mai fusese raportat nici un astfel de contract. Însă acum, țara vecină, care a pierdut anul acesta nu mai puțin de 9.000 MW instalați de centrale de producție de electricitate din cauza atacurilor Federației Ruse, este nevoită să importe tot mai mult din Europa, la niveluri fără precedent.
Omul de afaceri Augustin Oancea continuă să transfere pe alte firme, deținute tot de el, participațiile la alte companii, hotărând acum transferul către o firmă înregistrată în Cipru, Aderlyne Limited, pe care tot el o deține, particicipațiile la firma Solprim.
Ungaria intenționează să permită ca limita de temperatură pentru o secțiune a Dunării care primește apa de răcire de la centrala nucleară Paks să fie depășită din motive de securitate a aprovizionării, a declarat vineri Ministerul Energiei de la Budapesta, relatează Reuters, citată de News.ro.
Contractele futures pentru țițeiul Brent și pentru țițeiul WTI, de pe piața americană, au scăzut cu circa 2%, din cauza reducerii cererii chineze și a speranțelor mai mari pentru un acord de încetare a focului în Gaza, care ar putea atenua tensiunile în Orientul Mijlociu și preocupările legate de aprovizionare, transmite Reuters.