Valabilitatea autorizațiilor de construcție, dublată la 2 ani. În cel mult 3 ani, toate actele pentru certificatul urbanism vor fi depuse online

Valabilitatea autorizațiilor de construcție, dublată la 2 ani. În cel mult 3 ani, toate actele pentru certificatul urbanism vor fi depuse online
scris 15 dec 2016

Guvernul a prelungit de la 12 luni la cel mult 24 de luni perioada de valabilitate a unei autorizații de construire, interval în care contructorul este obligat să înceapă lucrările. Totodată, certificatul de urbanism în format electronic va avea aceeași valoare juridică cu actul imprimat pe hârtie, toate documentele necesare emiterii acestuia urmând a fi primite și online.  

Executivul a adoptat, joi, prin ordonanță de urgență, o serie de reglementări în domeniul urbanismului și autorizării construcțiilor, cu efect asupra mediului de afaceri.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru accelerarea investițiilor, a fost eliminat conceptul de “aviz tacit”, pe motiv că este neoperațional, și înlocuit cu o sancțiune pecuniară, în situația nerespectării termenelor de către emitenții de avize care nu respectă termenul legale. Astfel, Inspectoratul de Stat de Construcții (ISC) va putea amenda instituțiile care nu emit avizele în termene legale și întârzie nejustificat investițiile.

Pe de altă parte, Guvernul a aprobat prelungirea de la 12 luni la cel mult 24 de luni perioada de valabilitate a autorizațiilor de construire, interval în care solicitantul este obligat să înceapă lucrările. Noul termen eeste necesar pentru corelarea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, existând cazuri în care, valabilitatea autorizației expira până la finalizarea procedurilor de achiziție publică.

La rândul său, beneficiarul/investitorul are obligația de a notifica în legătură cu începerea lucrărilor autoritatea administrației publice emitente a autorizației și Inspectoratul de Stat în Construcții, inclusiv prin intermediul punctului de contact unic electronic http://www.edirect.e-guvernare.ro/.

Guvernul îngheață salariile și plățile sociale, dar numai pe 2 luni, lăsând decizia viitorului Cabinet CITEȘTE ȘI Guvernul îngheață salariile și plățile sociale, dar numai pe 2 luni, lăsând decizia viitorului Cabinet

În cazul proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport și al amenajărilor hidrotehnice, autorizațiile de construire, certificatele de urbanism, avizele, acordurile, după caz, avizele de amplasament își mențin valabilitatea pe toată perioada implementării proiectelor, până la finalizarea lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv, până la semnarea procesului-verbal de recepție finală, cu condiția începerii lucrărilor în termen de 24 de luni de la data emiterii autorizației de construire.

O modificare importantă o reprezintă introducerea posibilității de emitere a certificatului de urbanism în format electronic, documentul având aceeași valoare juridică cu certificatul de urbanism emis în format scriptic, cu condiția ca la emiterea sau imprimarea pe hârtie a documentului cu semnătură electronică să fie adăugată și semnătura olografă a semnatarilor autorizați prin lege.

În termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a actului normativ aprobat de Guvern, toate autoritățile publice au obligația să asigure măsurile necesare primirii documentațiilor pentru emiterea certificatelor de urbanism, avizelor/ acordurilor și autorizațiilor de construire/ desființare în format electronic, prin intermediul portalului aferent punctului de contact unic electronic.

Actul normativ dă posibilitatea ca Inspectoratul de Stat în Construcții să atace direct în instanțele de contencios documentațiile de urbanism sau autorizațiile de construire ilegale. În prezent, doar prefectul are această calitate, însă există situații în care aceștia nu dau curs sesizărilor ISC, iar controlul rămâne neeficace.

Guvernul nu mai amână măsurile din Codul Fiscal, TVA scade la 19% din 2017 dacă viitorul Executiv nu intervine CITEȘTE ȘI Guvernul nu mai amână măsurile din Codul Fiscal, TVA scade la 19% din 2017 dacă viitorul Executiv nu intervine

Totodată, ordonanța stabilește obligația ca ISC să oprească lucrările pentru care se constată realizarea cu încălcarea dispozițiilor legale, a cerințelor privind asigurarea calității în construcții, fără proiect tehnic ori pe baza unor autorizații nelegal emise. Odată cu dispunerea măsurii de oprire a executării lucrărilor se dispun și măsuri de conservare a lucrărilor deja executate.

Pentru reducerea corupției, arată Guvernul, a fost introdus caracterul public pentru documentațiile de amenajarea teritoriului și de urbanism care, odată aprobate, instituie reguli cu privire la construire atât de către sectorul public cât și de cel privat și la planificarea spațială a investițiilor publice. În plus, ordonanța introduce votul motivat al consilierilor locali, pentru eliminarea posibilității ca votul pentru aprobarea documentațiilor de urbanism să fie condiționat de primirea de foloase necuvenite.

Pentru evitarea conflictelor de interese, membrii comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism constituită la nivel local au obligația ca la începerea mandatului să semneze o declarație pe propria răspundere prin care se oblige ca, pe perioada mandatului, să nu încheie sau să nu execute contracte de achiziții publice cu autoritatea publică locală sau județeană din a căror comisie fac parte și să se abțină la vot în cadrul procedurilor de avizare în cazul în care au participat la elaborarea unei documentații depuse spre avizare la comisia din care fac parte.

Cuantumul amenzilor aplicate pentru faptele descrise ca fiind contravenții a fost stabilit între 10.000 și 50.000 de lei.

Actul normativ stabilește totodată regimul aplicat în materie de urbanism și autorizare a construcțiilor în cazul imobilelor situate în zone protejate, cu obiective specifice de conservare și reabilitare a valorilor de patrimoniu.

viewscnt
Afla mai multe despre
comstructii
autorizatie
valabilitate
certificat
urbanism
electronic
format
guvern