Schweighofer a lansat un sistem de monitorizare a transporturilor de lemn, obligatoriu pentru furnizori din 3 aprilie

Schweighofer a lansat un sistem de monitorizare a transporturilor de lemn, obligatoriu pentru furnizori din 3 aprilie
scris 23 mar 2017

Producătorul austriac Holzindustrie Schweighofer, aflat sub presiune după ce mai multe rețele de bricolaj au anunțat că nu mai cumpără produse ale companiei, a lansat joi un sistem propriu de monitorizare prin GPS a transporturilor de bușteni, numit Timflow, care va deveni obligatori pentru toți furnizorii companiei începând din 3 aprilie.

Schweighofer susține că furnizorii care nu respectă politica de achiziții a companiei vor fi excluși din lanțul de aprovizionare, precizând că a delistat 79 de furnizori până în decembrie 2016.

Urmărește-ne și pe Google News

Holzindustrie Schweighofer, care nu exploatează lemnul, ci doar îl cumpără de la circa 850 de furnizori din România și de la furnizori din străinătate„ cere transportatorilor săi să își doteze, până la 3 aprilie, toate camioanele care fac transporturi către companie cu dispozitivul de urmărire prin GPS Timflow, scrie News.ro.

Începând de joi, circa 420 de camioane au deja aceste dispozitive și, după o scurtă perioadă de rodaj al sistemului, acesta va deveni obligatoriu.

"Pentru maximizarea transparenței în lanțul de aprovizionare, acest sistem permite identificarea exactă a rutei livrărilor până la locul de încărcare. Măsurile propuse prin planul de acțiune al Holzindustrie Schweighofer sunt mai stricte decât cerințele legale și stabilesc noi standarde de control în industria prelucrării lemnului din România. Fiecare dintre cele peste 400 de camioane care transportă bușteni către fabricile de cherestea ale Holzindustrie Schweighofer este echipat cu un dispozitiv GPS care permite înregistrarea cu precizie a rutei parcurse, de la locul de încărcare până la poarta fabricilor, unde toate informațiile sunt verificate", a precizat compania.

Sistemul permite urmărirea cu exactitate a transporturilor de lemn de la locul de încărcare până la destinația finală, minimizând aproape complet riscul încălcării legii de către furnizorii săi, potrivit companiei.

Președintele Iohannis l-a numit pe generalul Răzvan Ionescu în funcția de prim-adjunct al SRI CITEȘTE ȘI Președintele Iohannis l-a numit pe generalul Răzvan Ionescu în funcția de prim-adjunct al SRI

"Sistemul Timflow permite trasabilitatea lemnului, putem ști dacă drumul pe care îl parcurge camionul de la pădure până la poarta fabricii a fost în regulă, fără opriri. Din 3 aprilie vom accepta în fabricile noastre doar camioanele care au instalat ascest sistem", a declarat joi directorul general al Holzindustrie Schweighofer România, Dan Bănacu, într-o discuție cu jurnaliștii.

În plus, pentru a asigura o transparență maximă, setul de date pentru fiecare transport va fi făcut public pe Internet. Datele vor fi publicate la 24 de ore după înregistrarea în sistem și vor rămâne publice 30 de zile.

"Utilizatorii înregistrați vor putea vedea înregistrările GPS și fotografiile transporturilor ajunse la destinație. De asemenea pot solicita avizul de însoțire și documentele de proveniență. În plus, utilizatorii pot raporta nereguli sau suspiciuni despre anumite transporturi către experții de conformitate ai Holzindustrie Schweighofer, care vor analiza imediat și vor comunica autorităților dacă s-au descoperit nereguli", au precizat reprezentanții companiei.

La dezvoltarea aplicației a lucrat un colectiv de circa 100 de IT-iști români timp de un an, iar aplicația a costat circa 1 milion euro, potrivit companiei.

Sistemul Timflow este similar sistemelor de monitorizare a flotelor, instalarea sistemului costă în jur de 100 de euro pentru un camion, iar apoi costul lunar pentru folosirea aplicației este de circa 8 euro/camion, ce va fi suportat de proprietarii mașinilor de transport bușteni.

Compania se află sub presiunea organizațiilor de mediu și a unor clienți, care au renunțat să mai cumpere produse ale grupului austriac.

În ultimele luni, lanțurile de bricolaj Hornbach, Leroy Merlin și Brico Dépôt România au sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la Holzindustrie Schweighofer, compania fiind acuzată de unele ONG-uri că ar achiziționa lemn tăiat ilegal din pădurile României.

Compania respinge acuzațiile, argumentând că 60% din lemnul prelucrat în România este importat, mai ales din state din Uniunea Europeană - în principal din Slovacia, Cehia sau Austria - și din alte state europene, precum Rusia, Serbia sau Bosnia-Herțegovina.

În plus, firma de consultanță finlandeză Indufor a examinat anul trecut toate procesele din cadrul Holzindustrie Schweighofer România, precum și lanțul de aprovizionare și toate fabricile din România, iar concluziile au fost pozitive.

"Concluzia raportului: sistemul de due diligence al Holzindustrie Schweighofer depășește cu mult reglementările în vigoare și e în perfectă conformitate cu standardele stabilite de Regulamentul EUTR", au precizat reprezentanții companiei.

Compania este cel mai mare procesator de lemn din România, dar are o cotă de doar 9% la achizițiile de lemn din România, potrivit reprezentanților companiei.

Anul trecut, proprietarii și administratorii de păduri din România au vândut circa 18 milioane de metri cubi de lemn către procesatori, din care regia de stat Romsilva are o cotă de peste 50%, cu peste 9 milioane mc.

Exploatarea lemnului din România s-a redus semnificativ după 1989, ca urmare a declinului unor industrii care folosesc lemnul.

Între 1965 și finalul epocii comuniste, România exploata anual circa 25 milioane metri cubi de lemn din pădurile țării, arată statisticile oficiale, nivelul fiind considerat suficient de către specialiști pentru a permite regenerarea pădurilor.

Totuși, tăierile de lemn s-au făcut într-un regim mai puțin organizat după 1989, mai ales din pădurile retrocedate unor proprietari privați, spun specialiștii.  

viewscnt
Afla mai multe despre
schweighofer