Raiko Transilvania lansează un nou plasament privat pentru acțiuni

Raiko Transilvania lansează un nou plasament privat pentru acțiuni
scris 5 feb 2020

Raiko Transilvania, companie specializată în producția și distribuția de sisteme de jgheaburi, acoperișuri și accesorii pentru acoperișuri, se pregătește să lanseze un nou plasament privat pentru acțiunile sale, înainte de sfârșitul primului trimestru 2020.

Aceasta va fi a doua operațiune realizată de Raiko Transilvania pe piața de capital locală, după ce în iulie 2019 a vândut 1 milion de acțiuni noi într-un plasament privat și a atras 1.050.000 de lei de la 29 de investitori de pe Bursa de Valori București. Acțiunile companiei urmează să intre la tranzacționare pe piața AeRO a BVB, iar conducerea va finaliza toate procedurile necesare în vederea listării imediat după închiderea celei de-a doua oferte.

Surpriză: Alexandru Petrescu, fost ministru în diferite guverne, preia poziția de lider pe securitate cibernetică la BMM Testlabs, la nivel mondial CITEȘTE ȘI Surpriză: Alexandru Petrescu, fost ministru în diferite guverne, preia poziția de lider pe securitate cibernetică la BMM Testlabs, la nivel mondial
Urmărește-ne și pe Google News

Acțiunile Raiko vor fi vândute investitorilor într-un plasament privat, care este o ofertă adresată unui număr de maxim 149 de investitori individuali și unui număr nelimitat de investitori instituționali. Ca și în cazul primei runde de finanțare, capitalul strâns în timpul celui de-al doilea plasament va fi direcționat în principal către achiziționarea de materiale și bunuri pentru a crește capacitatea de producție și vânzare și pentru a răspunde cererii tot mai mare de produse RAIKO, în special pe piețele externe. Casa de brokeraj Tradeville va asista Raiko în derularea ofertei și, ulterior, la listarea acțiunilor pe piața AeRO a Bursei de Valori București.

Cel de-al doilea plasament privat se adresează în special investitorilor străini. Carpathia Capital, un fond de investiții polonez listat pe piața AeRO, s-a angajat deja să investească în al doilea plasament al Raiko și va fi unul dintre investitorii principali în această tranzacție.

Datorită succesului primei runde de finanțare care a avut loc în iulie anul trecut, pentru anul 2019 conducerea estimează venituri de 5.000.000 lei, un plus de 22% față de 2018, și un profit brut de 260.000 lei, o creștere de aproximativ 60% față de rezultatul anului 2018. În urma listării acțiunilor Raiko, care se vor tranzacționa sub simbolul RKOT, compania intenționează să distribuie dividende sub formă de acțiuni către acționari, folosind o parte din profiturile reținute din anii 2018 și 2019. Propunerea pentru rata de alocare a acțiunilor gratuite pentru fiecare acțiune deținută va fi făcută imediat ce vor fi publicate rezultatele financiare din 2019.

În 2020, Raiko Transilvania se așteaptă să genereze venituri de 5.000.000 de lei numai pe piețele externe. Țările în care Raiko își va focusa expansiunea vor fi cele baltice, nordice, Republica Cehă, Rusia și Ucraina. De asemenea, compania intenționează să lanseze în următoarele luni o nouă linie de produse sub brandul AluRAIKO, care va include sisteme de jgheaburi cu 25 de ani garanție și care vor fi dedicate în principal proiectelor de restaurare. Alte planuri pentru 2020 includ lansarea unei linii de produse ecologice, printre care un sistem de jgheaburi care va permite reciclarea apei pluviale și va promova economisirea apei pe toate piețele de activitate, precum și introducerea de ambalaje biodegradabile pentru toate produsele cu scopul de a deveni, în următorii ani, o companie cu zero deșeuri.

Raiko este o companie românească înființată în 2014 la Căpușu Mare, județul Cluj, de Tomasz Kurcin, care deține funcția de Președinte al Consiliului de Administrație. După închiderea celui de-al doilea plasament privat, Tomasz Kurcin împreună cu soția sa, Katarzyna Wieszczek-Kurcin vor deține un procent de 53% din companie, în timp ce free-float-ul companiei va fi de 47%. Odată ce va intra la tranzacționare pe AeRO, Raiko va fi a doua companie cu capital majoritar polonez care va fi listată la Bursa de Valori București, după fondul polonez Carpathia Capital listat pe piața AeRO din 2015.

La sfârșitul anului 2018, Raiko avea o cotă estimată de 3,1% pe piața de jgheaburi din România, cu o creștere de 0,5% față de 2017. Valoarea totală a pieței sistemelor de colectare a apei pluviale din România a fost estimată în 2018 la 40,89 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiko transilvania
acoperisuri
bursa