Cătălin Mahu spune într-o discuție cu Profit.ro că plănuiește ca în 2023 să continue dezvoltarea lanțului de restaurante La Mama în București. Pe viitor, omul de afaceri vizează deschideri de noi restaurante și în alte orașe ale țării, însă momentan consideră că mai este destul loc în Capitală.
Firma Trotter Restaurant, care operează cele 5 restaurante La Mama, toate în București, a atins în 2022 nivelul de venituri înregistrat în 2019 (20 de milioane de lei), deși atunci avea cu 2 restaurante mai mult, ceea ce, potrivit lui Cătălin Mahu, „arată că nu a fost un an rău pentru industria restaurantelor”.
„Vreau să mai deschid măcar două restaurante anul ăsta, dar nu depinde numai de ce ne gândim când ne trezim dimineața, ci depinde de multe aspecte, inclusiv de ce se întâmplă cu economia și cu lucrurile din jurul nostru. Vom vedea dacă este oportun sau nu.
În ultimii doi ani s-au deschis foarte puține restaurante în București, dar s-au închis foarte multe. Ceea ce ar trebui să ne spună ceva. Dacă intrăm în recesiune, atunci probabil că nu va fi oportună deschiderea. Dar dacă economia va funcționa ca și în 2022, atunci probabil că va fi oportun. Intenția există, dar ne uităm la situația din piață”, spune, pentru Profit.ro, Cătălin Mahu, proprietarul lanțului de restaurante La Mama.
CITEȘTE ȘI Marius Morra, co-fondator TOKERO: Închidem runda 2 de finanțare până la finele lunii februarie. Discuții cu mai multe fonduri de investiții din străinătate, cele din România nu prea au apetit pentru crypto. Am stat mai mult decât trebuiaPentru dezvoltarea lanțului, antreprenorul estimează că va investi 700.000-800.000 de euro în 2023.
„În ziua de azi nu prea mai poți să faci un restaurant de mărime normală, adică cu 100-120 de locuri, fără 200-250.000 de euro. Deci putem spune că undeva la 700-800.000 de euro ar trebui investiți anul ăsta în dezvoltarea La Mama, atât în deschideri de noi locații, cât și în îmbunătățirea celor existente”, mai spune acesta.
În total, în cele 5 locații La Mama lucrează 150 de angajați, dintre care 13 sunt muncitori străini. Cătălin Mahu consideră însă că statul român ar trebui să închidă piața pentru muncitorii asiatici, dat fiind faptul că România este doar „un canal de trecere” pentru aceștia.
„Mai bine de jumătate dintre toți muncitorii asiatici vin, stau puțin și pleacă mai departe. Dar nu e mai bine să lucrezi cu români, decât cu asiatici? Mie mi se pare că acel om care se plânge că nu are lucrători români și prefera lucrători asiatici, de fapt și de drept, nu știe să vorbească cu lucrătorul român, nu știe să-l respecte. Aici sunt problemele. Cred însă că statul ar trebui să creeze programe foarte clare de readucere a forței de muncă din străinătate înapoi în România”, precizează el.
Legat de prețuri, Cătălin Mahu afirmă că le-a majorat cu sub 10%, în condițiile în care materia primă a avut creșteri exponențiale.
„Am încercat să ținem prețurile la un nivel rezonabil, pentru că creșterea prețurilor afectează coșul mediu al clientului. Anul trecut, într-un mod uimitor, a existat o creștere a bonului mediu, bazată pe faptul că oamenii au consumat mai mult. Asta poate și datorită celor doi ani în care oamenii au stat închiși.
În acest an, oamenii au avut această dorință de a petrece, de a se simți bine. A fost o nebunie de an. 2022 a fost un an bun pentru industria de restaurante, cu toate problemele din interiorul lui, dar a crescut bonul mediu”, mai spune acesta.
CITEȘTE ȘI BioNTech cumpără InstaDeep cu aproape 700 milioane dolari. Cea mai mare tranzacție semnată vreodată de BioNTechAntreprenorul speră că și 2023 va fi un an bun, dar probabil că prețurile vor continua să crească, poate nu la fel de agresiv ca în anul precedent,
„Indiferent dacă visezi creștere, dacă ai criză, dacă ROBOR începe să crească, dacă prețurile încep iar să crească, atunci nu prea ai cum să te mai aștepți la creștere de vânzări. Dacă din contră ai un an bun, atunci te poți aștepta la creștere. Sper să fie un an bun, sper că majorarea de prețuri să nu mai fie la fel de agresivă, dar probabil că prețurile vor crește în continuare, probabil că ROBOR va crește în continuare”, precizează Cătălin Mahu.