Repornirea producției la Liberty Galați întârzie din cauza majorării prețurilor la energie și a scăderii nivelului Dunării. Sute de angajați sunt neplătiți de mai bine de trei luni

Repornirea laminoarelor din Combinatul siderurgic Galați în regim de închiriere a capacităților de producție (tolling) nu a avut loc nici până în prezent, după ce se stabilise ca dată de pornire 22 iulie.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Repornirea producției la Liberty Galați întârzie din cauza majorării prețurilor la energie și a scăderii nivelului Dunării. Sute de angajați sunt neplătiți de mai bine de trei luni

 De ea depind salariile a sute de angajați, deja neplătiți de mai bine de trei luni. Creșterea semnificativă a prețului energiei electrice și problemele de aprovizionarea cu materii prime pe Dunăre sunt principalele motive.

Software interzis în România de la ruși. Interdicția pentru anumite firme și administrație de a cumpăra și utiliza software de la ruși, pregătită să fie prelungită cu 9 ani. România este încă țintă directă pentru hackerii ruși CITEȘTE ȘI Software interzis în România de la ruși. Interdicția pentru anumite firme și administrație de a cumpăra și utiliza software de la ruși, pregătită să fie prelungită cu 9 ani. România este încă țintă directă pentru hackerii ruși
La un an de când a fost anunțată intenția repornirii și la o lună și jumătate de la semnarea contractelor – cadru, în laminoarele din combinatul siderurgic Liberty Galați e liniște.
 
Sute de muncitori ar fi trebuit să fie prezenți pentru a lucra în regim de tolling (închiriere a capacităților de producție). Mii de tone de tablă groasă, acoperită organic ori de rulouri laminate la cald ar fi ieșit zilnic din halele de producție, dacă intențiile anunțate s-ar fi materializat. Iar salariile ar fi fost achitate, măcar în parte, pentru cei două mii de siderurgiști care încă mai rezistă pe platformă.   
 
Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat iar perspectivele nu aduc ceva concret, cel puțin pe termen scurt.
 
„Nu au început nici măcar operațiunile preliminare în laminoare”
 
Inaugurat în urmă cu 60 de ani, Combinatul siderurgic din Galați a fost gândit cu două fluxuri de producție: unul primar, care include transformarea materiilor prime în fontă și oțel, și unul secundar. Aici, oțelul e transformat în tablă groasă, rulouri laminate la cald ori la rece, zincate sau vopsite.
 
O parte din fluxul secundar, care are loc în laminoare, a făcut obiectul unor contracte de tolling. Menționate prima dată în octombrie 2025, au fost semnate în iulie 2026 și ar fi implicat activ câteva sute din cei două mii de salariați rămași, dacă erau puse în aplicare.
Producția nu începe instantaneu, este necesară o perioadă de pregătire.
 
„La LBC (Laminorul Benzi la Cald, n.r.) durează cel puțin o lună și jumătate să putem începe procesul de laminare. La LTG 2 (Laminorul Tablă Groasă, n.r.), între două și patru săptămâni”, a explicat pentru News.ro un angajat al Liberty Galați cum decurge procesul de producție.
„În LBC, la ora actuală, nu există nicio pregătire. Doar la LTG 2, la calea cu role, se face mentenanță, dar nu prea mai e cu cine și cu ce. Meseriașii au plecat, au mai rămas câțiva care au puțin până la pensie și n-au ce face, au rămas acolo”, a declarat un siderurgist pentru News.ro.
 
În Laminorul de Tablă Groasă, procesul începe cu încălzirea semifabricatelor, respectiv a bramelor, în trei cuptoare cu capacitate de 150 t/h. Laminarea se face apoi cu ajutorul a două caje: una determină lățimea, cealaltă grosimea și lungimii tablei - mamă. Ulterior, tablele sa răcesc pe trei paturi de răcire.
 
În cadrul Laminorului de Benzi la Cald (LBC) sunt patru zone tehnologice: cuptoarele de încălzire, trenul degrosisor, trenul finisor și zona ruloarelor. Toate acestea necesită reglaje și zeci sau sute de tone de materiale consumabile, pe lângă bramele propriu-zise, destinate prelucrării.
 
„Normal, în momentul în care încep să aducă ulei, cele necesare fluxului, atunci se vede că începe ceva. Trebuie pregătiți cilindrii de sprijin, de lucru, să umple bazinele cu ulei, cu vaselină, să regleze calea cu role, sunt multe operațiuni preliminare”, explică un siderurgist de la Liberty Galați procesul tehnologic. Conform acestuia, faza premergătoare nu a fost încă inițiată.
 
Criza salariaților de la Liberty Galați
 
Odată cu producția, pe platforma siderurgică suferă și resursa umană. De la 40.000 de angajați în perioada comunistă, numărul a fost redus la 7.000 la momentul privatizării din 2001, respectiv 4.000 în primăvara anului trecut, odată cu intrarea în concordat.
 
În prezent, abia dacă mai sunt aproximativ 2.000.
GRAFICE Dobânzile o iau ușor în sus. Excedentul de lichiditate din sectorul bancar urcă la peste 30 de miliarde de lei CITEȘTE ȘI GRAFICE Dobânzile o iau ușor în sus. Excedentul de lichiditate din sectorul bancar urcă la peste 30 de miliarde de lei

Ultimii bani pe care i-au încasat reprezintă o parte din salariul lunii mai: 1.500 de lei de fiecare angajat, primiți în două tranșe de 500, respectiv 1.000 de lei. Pe lista restanțelor se adaugă bonurile de masă ori alte drepturi stipulate în Contractul Colectiv de Muncă, neachitate de un an - din august 2025.

„Situația e critică, cei care au mai rămas supraviețuiesc cu venituri în afara combinatului: fac lucrări de amenajări interioare sau construcții iar unul dintre soți nu e angajat în combinat”, explică pentru News.ro un siderurgist cum reușesc totuși să reziste.   
 
„Angajații care vin la lucru fac pază, mai sunt cei de la mentenanța centrală care mai umblă după fier vechi. Mai repară ce se poate, cu ce mai au pe stoc, mai înlocuiesc din cablurile furate”, a spus alt siderurgist pentru News.ro.
 
Conform acestuia, lipsesc oameni din mai toate domeniile, inclusiv de la TESA.
 
„Știm cu toții că, acum, singura noastră sursă de venit este vânzarea materialelor recuperate: fier vechi și materii prime.  Aceste vânzări au scăzut mult iar perspectiva pentru perioada următoarele este îngrijorătoare. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că utilizatorii finali ai acestor materiale au încetinit producția, prețurile au scăzut și – în plus - transportul este greu sau chiar imposibil de făcut, mai ales din cauza nivelului extrem de redus al Dunării”, se arată într-un document intern din 25 august, destinat angajaților Liberty Galați și consultat de News.ro. 
 
Pentru angajați, primirea integrală a drepturilor ar putea avea loc odată cu vânzarea combinatului.
„Salariații au prioritate în recuperarea sumelor restante, chiar dacă vorbim de active garantate (ale altor creditori, cum ar fi statul, n.r.)”, a explicat pentru News.ro mecanismul de recuperare Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, unul dintre cei doi administrator concordatari ai Liberty Galați. „Cu siguranță, la vânzare datoriile salariale vor fi acoperite integrale.  Toate simularile au în vedere acest aspect”, a adăugat el.
 
Întrebat cum se vor descurca angajații, deja neplătiți de peste trei luni, până la parafarea tranzacției, mai ales că e greu de definit un interval de timp, directorul general al CITR a identificat drept soluție provizorie închirierea mijloacelor de producție.
 
„De aceea tolling-ul reprezenta o soluție temporală și incompletă de a acoperi parțial aceste costuri salariale. Acesta a fost raționamentul pentru care am urmărit activ aceste contracte de tolling, chiar dacă ele nu produc o marjă pozitivă pentru întreg combinatul, că n-ai cum să susții combinatul doar din activitatea asta. Ar fi acoperită însă o parte substanțială din datoriile curente față de salariați”, a explicat Cîrlănaru.
 
„În toată perioada, am apreciat efortul oamenilor, din managementul operațional al companiei s-au căutat fel de fel de soluții de a mai obține capital pentru a mai plăti parțial sume (restanțe salariale, n.r.). Din păcate, fondul de garantare a fost folosit integral”, a adăugat Cîrlănaru.
 
De ce nu a fost pornit tollingul în sectorul de laminare
 
Pe 22 iulie 2026, un mesaj intern al conducerii combinatului siderurgic reaprindea speranța.
 
"Combinatul Siderurgic Galați anunță încheierea, astăzi, unui pachet de contracte de tolling pentru laminarea unui prim lot de tablă groasă, rulouri laminate la cald și tablă acoperită organic. Campania este destinată clienților Glencore (Marea Britanie) și Kaiseri Metal Center K.M.C. (Turcia) - Ripen (filiala KMC din România, n.r.)", se arăta în anunțul destinat angajaților, document consultat de News.ro.
 
"Aceste prime contracte trebuie văzute ca începutul unei etape și ca o fereastră de oportunitate pentru combinat, potrivită situației noastre actuale. Dorim extinderea rapidă a volumelor. Lucrăm deja ca acest pas să fie urmat de alți pași, deoarece trebuie să asigurăm sustenabilitatea industrială, energetică și stabilitatea echipelor", transmitea Aida Nechifor, directoarea generală a Combinatului, în nota internă destinată salariaților.
 
"Prin acordurile semnate astăzi se creează condițiile unei reporniri secvențiale a laminoarelor, în condiții de deplină siguranță și de respectare a normelor de mediu. Provocarea acestei prime campanii este livrarea laminatelor la calitatea cerută de clienți, la costuri competitive, în vederea accesării rapide a altor comenzi, care să asigure continuitatea producției", spunea și Remus Borza, administratorul concordatar al platformei siderurgice, în cadrul aceluiași document.
Proprietarul magazinelor Froo depășește o bornă istorică. Magazinul numărul 13.000, în unul dintre cele mai aglomerate zone din capitală și sub altă formă. Sunt testate noi formate și soluții CITEȘTE ȘI Proprietarul magazinelor Froo depășește o bornă istorică. Magazinul numărul 13.000, în unul dintre cele mai aglomerate zone din capitală și sub altă formă. Sunt testate noi formate și soluții

Contactați de News.ro, reprezentanții Liberty Galați nu au oferit la acel moment și nici ulterior date referitoare la volumul celor două contracte, durata lor sau numărul de angajați implicați.

O lună și jumătate mai târziu, nicio foaie de tablă nu a ieșit din laminoare.
 
„Liberty Galați rămâne ferm angajată să înceapă derularea contractului de tolling, însă demararea efectivă a activității este temporar afectată de mai multe provocări externe. Printre acestea se numără creșterea semnificativă a prețului energiei electrice — cu aproximativ 50%”, a explicat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, cel de-al doilea administrator concordatar.
 
„Aprovizionarea cu materii prime este, de asemenea, îngreunată de dificultățile de transport între Constanța și Galați: navigația pe Dunăre nu este funcțională, iar capacitatea de transport feroviar este limitată de un număr insuficient de vagoane. În plus, contextul actual al pieței oțelului, caracterizat de niveluri scăzute ale prețurilor, reduce atractivitatea comercială a produselor finite.
Cu toate acestea, management-ul companiei lucrează activ pentru depășirea acestor obstacole și își menține angajamentul de a începe operațiunile de tolling cât mai curând posibil”, a adăugat Cîrlănaru.
 
Negociere directă, după două licitații ratate
 
Noul regulament de vânzare a Liberty Galați, prin negociere directă, a fost finalizat și transmis creditorilor și Comitetului Interministerial. Valoarea minimă de vânzare încă nu a fost stabilită, dar va fi decisă în foarte scurt timp, conform directorului general al CITR.
 
Până în prezent au fost organizate două licitații pentru vânzarea combinatului, la prețul de pornire de 709, respectiv 463 milioane de euro. Niciun investitor nu a făcut vreo ofertă.
 
Cu toate acestea, există cinci companii interesate, care au cumpărat caietele de sarcini.
 
Reprezentanți din administrația combinatului au declarat pentru News.ro că investitorii înscriși au fost:
 
  • UMB Steel SRL, din grupul UMB, deținut de familia Umbrărescu. Grupul UMB este activ în proiectare și construcții de drumuri și poduri, producerea de metale feroase și de produse din beton pentru construcții sau producerea energiei electrice. Pe 8 aprilie 2026, Consiliul Concurenței a autorizat preluarea combinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara de către UMB Steel;
  • Metinvest B.V., un grup de companii siderurgice și miniere cu operațiuni în Ucraina, Italia, Bulgaria, Marea Britanie și SUA. Grupul este controlat de omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov;
  • Sidenor Steel Industry - cel mai mare producător grec de produse din oțel;
  • JSW Steel Limited - un producător multinațional indian de oțel, cu sediul în Mumbai;
  • Jindal Steel (International), cu operațiuni internaționale pe piața oțelului, energiei și a minereurilor. În 2025, a preluat combinatul din Ostrava (Cehia).
Reprezentanții Jindal Steel, UMB Steel sau Metinvest au vizitat chiar și de mai multe ori platforma siderurgică.
 
UMB Steel a trimis între timp și o scrisoare de intenție. „Specifică expres că nu este o ofertă angajantă și are un termen destul de general de exprimare a modului în care doresc achiziția. Această ofertă nu s-a făcut într-un cadru procedural în care să poată să producă efecte, pentru că noi nu aveam un proces anume (regulament de vânzare stabilit la acel moment, n.r). Ea a fost transmisă ulterior ultimei licitații, dar era inferioară prețului minim de licitație stabilit, deci nu putea fi unul de plecare pentru licitație", a arătat Cîrlănaru pentru News.ro motivele pentru care intenția companiei românești nu a fost luată concret în considerare.
Schimbare majoră în Google. Gigantul IT a schimbat rezultatele motorului de căutare. Vor urma efecte negative CITEȘTE ȘI Schimbare majoră în Google. Gigantul IT a schimbat rezultatele motorului de căutare. Vor urma efecte negative

Umbrărescu a trimis ofertă pentru fostul Sidex, dar nu poate fi luată în considerare. Nou regulament de vânzare a Liberty Galați

Valoarea minimă de vânzare încă nu a fost stabilită, dar va fi decisă în foarte scurt timp. Compania UMB Steel, controlată de Dorinel Umbrărescu, a transmis deja o scrisoare de intenție care nu poate fi luată însă în considerare, dat fiind că a fost comunicată anterior stabilirii noilor condiții.

Sorin Rentea și Gabriel Teodorescu au investit 150.000 de euro în SOKA Elixir, un brand românesc de băuturi tonice fără zahăr CITEȘTE ȘI Sorin Rentea și Gabriel Teodorescu au investit 150.000 de euro în SOKA Elixir, un brand românesc de băuturi tonice fără zahăr

La un an și șase luni de când a intrat, pe 5 martie 2025, în procedură de concordat preventiv, o formă juridică premergătoare falimentului, cel mai mare combinat siderurgic din sud estul Europei pare să evite dezastrul, în ultimul moment.

După două licitații ratate, cu un preț de pornire de 709, respectiv 463 milioane de euro, s-a decis vânzarea prin negociere directă. Primul pas - regulamentul, a fost finalizat.

"Da, există un regulament de vânzare care a fost conceput și transmis în draft, ca element de prezentare, pentru a stabili care e strategia la nivel general", a declarat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.

Alături de Euro Insol, CITR face parte din consorțiul de administratori concordatari numit să gestioneze procedurile de restructurare financiară la Liberty Galați după ce peste o sută de creditori au cerut falimentul combinatului, în instanță.

Destinatarul noului regulament de vânzare este în prima etapă Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați. Acesta și-a reluat activitatea iar membrii săi au avut două întâlniri, în decursul lunii august, sub conducerea vicepremierului Oana Gheorghiu. Anterior, și-a întrerupt activitatea, odată cu plecarea PSD de la guvernare, în aprilie 2026, moment care a dus inclusiv la retragerea vicepremierului Marian Neacșu din funcția de conducere a Comitetului.

Cum va decurge procesul de negociere directă a vânzării Liberty Galați

"Acest proces, de negociere directă, are următoarea dinamică: se stabilește un preț minim, agreat de creditori, de la care pleacă posibilitatea formulării ofertelor.

Se deschide apoi un proces de colectare a unor oferte închise asupra activului. Se strâng ofertele în termenul stabilit, apoi, în prezența Comisiei (Interministeriale, n.r.) și a unui reprezentant al fiecăruia dintre ofertanți, se deschid ofertele.

Asta e etapa întâi", a explicat Cîrlănaru pentru News.ro noul mecanism de vânzare.

Tensiunile din Strâmtoarea Ormuz escaladează, petrolul crește CITEȘTE ȘI Tensiunile din Strâmtoarea Ormuz escaladează, petrolul crește

"Se constată ce oferte s-au formulat și care dintre ele, dacă una sau toate, îndeplinesc condițiile minimale stabilite de procedură, iar apoi se declanșează un proces, tot pe termen scurt, de negociere directă pentru îmbunătățirea acestor oferte, cu fiecare dintre ofertanți", arată directorul general al CITR care va fi cea de-a doua etapă.

"În urma acestui proces, se formulează ofertele finale. Acestea sunt analizate de noi, ca organizator al procesului de vânzare, și apoi se prezintă Adunării Creditorilor, care va agrea pe care dintre aceste oferte o acceptă. Oferta acceptată se transformă într-o vânzare directă pe care noi o perfectăm cu ofertantul", prezintă Cîrlănaru ultimii pași procedurali.

Conform acestuia, există pe tot acest parcurs condiții de garanții de participare și de susținere a ofertei.

"Entitatea care decide per se (ca atare, n.r.) asupra acestei strategii sunt creditorii în general, dar în mod special creditorii cu o pondere foarte mare din datorii, care sunt în cazul de față EXIM și ANAF. Comitetul (Interministerial, n.r.) participă la discuții atât cu noi cât și cu EXIM și cu ANAF, însă în final deciziile formale vor trebui luate mai ales de către EXIM și de către ANAF", explică directorul general al CITR.

Cum se va stabili noul prag minimal al vânzării combinatului siderurgic

Întrebat dacă există deja stabilit un prag minimal al vânzării prin negociere directă, a răspuns că nu, dată fiind necesitatea unei reevaluări a activelor și a situației combinatului.

"Pragul minimal este determinat de doi factori. Unul este ceea ce legea numește testul creditorului privat prudent, adică o valoare minimală pe care o entitate poate să o accepte într-un astfel de proces ca fiind valoarea minimă de recuperare dintr-un proces de recuperare. Acest test se realizează prin compararea propunerii supuse aprobării cu scenariul alternativ, care ar fi o vânzare în lichidare", arată Cîrlănaru.

VIDEO Bilanțul inundațiilor devastatoare din Nepal se agravează. Ultimele date anunță 903 de morți și 4.247 de dispăruți CITEȘTE ȘI VIDEO Bilanțul inundațiilor devastatoare din Nepal se agravează. Ultimele date anunță 903 de morți și 4.247 de dispăruți

Conform acestuia, este necesară corelarea valorii garanțiilor pe care le are fiecare creditor pentru a determina exact, în urma vânzării întregului combinat, de ce sumă ar beneficia fiecare dintre ei, în ipoteza vânzării.

Noul regulament de vânzare urma să fie distribuit, de la finalul săptămânii trecute, către toți cei peste o mie de creditori. În cursul acestei săptămâni vor fi centralizate reacțiile lor sau chiar votul lor direct.

"De îndată ce primim vot (votul creditorilor care dețin majoritatea creanțelor, n.r.), mergem la judecător pentru a omologa această propunere. După omologare, dăm anunțul de începere a negocierii directe. Avem un termen în septembrie (23 septembrie, n.r.) în procedură și este important ca cel târziu până atunci acest nou pas să fie agreat", indică directorul general al CITR următoarele etape procedurale.

De ce este necesară o nouă evaluare

În actuala procedură a fost făcută o singură evaluare, la începutul declanșării concordatului preventiv, în urmă cu un an și jumătate.

"Noi am cerut o actualizare a acestei evaluări, care să ia în considerare situația actuală a combinatului. La momentul la care evaluarea inițială s-a făcut, combinatul era funcțional, avea stocuri, situația sa economică era mult diferită. Valoarea unui activ depinde și de ce poate produce", explică directorul general al CITR.

"O analogie este să spui că valoarea unui mijloc de transport poate varia în funcție de cât de scump este combustibilul aferent, pentru că înseamnă că poți să faci mai mult sau mai puțin business cu el. În cazul de față, spre exemplu, analogia se referă la certificatele de carbon", susține Cîrlănaru.

Introdusă de două decenii, schema UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră este principalul instrument de piață pentru reducerea emisiilor de CO2. Mecanismul stabilește un plafon al emisiilor de gaze cu efect de seră pentru instalațiile industriale, pe principiul "plafonare și comercializare".

Pentru a respecta acest plafon, instalațiile primesc cu titlu gratuit certificate de GES ori le pot cumpăra de la bursă. Conform Ministerului Mediului, în cazul în care plafonul emisiilor de gaze este depășit față de alocarea gratuită de certificate, operatorii vor plăti o penalitate de 100 euro/ tona CO2, indexată cu indicele european al prețului de consum. În schimb, în cazul în care emisiile sunt reduse și se află sub nivelul volumului de certificate alocate cu titlu gratuit, companiile pot comercializa certificatele rămase sau le pot reporta pentru anii următori.

DOCUMENT Profitul Premier Energy cade puternic la S1. Explicația companiei CITEȘTE ȘI DOCUMENT Profitul Premier Energy cade puternic la S1. Explicația companiei

Modul cum a gestionat Liberty Galați în perioada 2019 - 2022 mai multe tranzacții cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră CO₂ face în prezent obiectul unei anchete a DIICOT, prejudiciul estimat de procurori fiind de 300 de milioane de euro.

Problema certificatelor nu vizează doar trecutul, ci și prezentul și viitorul combinatului.

"Având în vedere lipsa de activitate din ultimii trei ani, practic oricine repornește acolo nu mai beneficiază de certificate de carbon. Alocarea de certificate de CO2 se bazează pe volumul de producție din ultimii doi ani. Și, cum în ultimii doi ani nu a fost producție aproape deloc, pierderea asta generează un Capex (Capital Expenditures - cheltuielile de capital făcute de o companie pentru a cumpăra, îmbunătăți sau întreține active pe termen lung, n.r.) de vreo 180 de milioane de euro care, evident, influențează valoarea activului. E doar un exemplu.

Pe scurt, în lipsa acestor certificate potențialul cumpărător trebuie să mai ia în calcul alte aproximativ 200 de milioane de euro, au declarat pentru News.ro persoane din conducerea Liberty Steel. La aceasta se adaugă alte aproximativ 200 de milioane de euro necesare în cazul repornirii integrale a fluxurilor de producție.

UMB Steel, interesată de preluarea combinatului Galați

"A existat o adresă transmisă către noi, de către UMB Steel, care specific expres că nu este o ofertă angajantă și are un termen destul de general de exprimare a modului în care doresc achiziția. Această ofertă nu s-a făcut într-un cadru procedural în care ea să poată să producă efecte, pentru că noi nu aveam un proces anume (regulament de vânzare stabilit la acel moment, n.r.)", susține Cîrlănaru.

După deciziile ”anti-băieți deștepți” promovate de Bolojan, ANRE este acuzată că întârzie licențe și autorizații pentru producție și stocare de energie CITEȘTE ȘI După deciziile ”anti-băieți deștepți” promovate de Bolojan, ANRE este acuzată că întârzie licențe și autorizații pentru producție și stocare de energie

"Ea a fost transmisă ulterior ultimei licitații, dar era inferioară prețului minim de licitație stabilit, deci nu putea fi unul de plecare pentru licitație", arată Cîrlănaru motivele pentru care intenția companiei românești nu a fost luată concret în considerare.

Reprezentanți din conducerea Liberty Galați au declarat pentru News.ro că suma specificată în adresa transmisă de UMB Steel era de aproximativ 320 de milioane de euro. Chiar dacă nu a fost făcută în cadrul procedural, oferă motive de optimism privind o eventuală tranzacție.

Nu este pentru prima dată când UMB Steel, controlată de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, se arată interesată de combinatul gălățean. În septembrie 2025, își exprima intenția de a prelua o parte din datoriile Combinatului Siderurgic Galați, garantate cu capacitățile de producție. Anterior, o făcuse și în mai 2025.

"Societatea UMB Steel își manifestă intenția fermă de a achiziționa de urgență activul funcțional reprezentând combinatul siderurgic din Galați, de la societățile Liberty Galați și Liberty Tubular, prin intermediul unei finanțări acordate de către Exim Banca Românească, rezultând în achitarea integrală a datoriilor înregistrate de către cele două societăți față de Exim și ANAF. Rambursarea creditului acordat de către Exim va fi structurată astfel încât să fie achitată din activitatea UMB Steel, în termenii ce urmează a fi agreați", se arată în documentul transmis Guvernului de UMB Steel, document consultat de News.ro.

După mai bine de un an de la această scrisoare de intenție și după ce a cumpărat caietul de sarcini dar nu s-a prezentat la niciuna dintre licitațiile cu preț de pornire de 709, respectiv 463 milioane de euro, UMB Steel revine.

"Este relevant că există acest interes și acest ofertant, ca și oricare altul, acum, odată cu pornirea procesului de negociere directă, poate veni să susțină această ofertă", mai spune directorul general al CITR.

Ultimul cuvânt în ceea ce privește tranzacția îl va avea Adunarea Creditorilor, controlată de statul român prin ANAF și Exim Banca Românească, entitățile care au împreună cele mai mari sume de recuperat: aproape 450 de milioane de euro.

"Până la urmă, prețul (limită de vânzare, n.r.) nu-l stabilește nici evaluatorul, nici noi, o să-l stabilească creditorii. Însă modul în care creditorii se uită la această tranzacție și posibilitatea de scădere a prețului depind de modul în care ne uităm obiectiv la cât capital poate produce acest activ, în orice situație", concluzionează Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.

FOTO România bifează o premieră. Prima licitație dedicată taurilor de reproducție din rasele Limousine și Charolaise CITEȘTE ȘI FOTO România bifează o premieră. Prima licitație dedicată taurilor de reproducție din rasele Limousine și Charolaise

Printre cei cinci investitori înscriși la cele două licitații au fost și Metinvest B.V., controlat de omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov, Jindal Steel (International) - cu operațiuni internaționale pe piața oțelului, energiei și a minereurilor, Sidenor Steel Industry - cel mai mare producător grec de produse din oțel și JSW Steel Limited - un producător multinațional indian de oțel, cu sediul în Mumbai.

Reprezentanții Jindal Steel au vizitat, la mijlocul lunii iulie, platforma siderurgică gălățeană. Anterior au făcut-o și cei de la UMB Steel sau Metinvest.

Cine a rămas în cursă pentru vânzarea Liberty Galați

Prețul total de pornire pentru cele 2 active funcționale scoase la vânzare, cel al Liberty Galați propriu-zis și cel al Liberty Tubular Products, a fost de 709 milioane euro la prima tentativă și de 463 milioane euro la cea de-a doua, ambele finalizate fără oferte.

Acum, activele vor fi reevaluate și se va trece la negociere directă, au spus sursele citate.

Potrivit acestora, investitorii interesați rămași, cu care se va negocia, sunt UMB Steel, din grupul UMB deținut de familia Umbrărescu, Metinvest al antreprenorului Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean, și grupul indian Jindal Steel al omului de afaceri Naveen Jindal.

Vârsta de pensionare va crește în România la 67 de ani, spre sfârșitul anilor 2060 - raport OCDE CITEȘTE ȘI Vârsta de pensionare va crește în România la 67 de ani, spre sfârșitul anilor 2060 - raport OCDE

Guvernul a decis prin ordonanță de urgență, în aprilie, că creanțele deținute de către ANAF, alte instituții ale statului sau bănci de stat la companii private vor putea fi preluate de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), scopul fiind prevenirea intrării firmelor repective în colaps, protejarea locurilor de muncă și limitarea efectelor negative asupra economiei naționale

De asemenea, active considerate a fi de interes strategic aparținând unor companii aflate în dificultate, cum ar fi Liberty Galați, vor putea fi salvate inclusiv prin preluarea lor contra ștergerii datoriilor bugetare ale companiilor proprietare.

ANAF și Exim Banca Românească au creanțe însumate de aproape 1,3 miliarde lei asupra Liberty Galați, dintr-un total de datorii ale companiei de circa 4,7 miliarde lei.

FOTO Bozankaya își consolidează prezența în România. Va livra zeci de tramvaie și troleibuze în Iași, respectiv Timișoara CITEȘTE ȘI FOTO Bozankaya își consolidează prezența în România. Va livra zeci de tramvaie și troleibuze în Iași, respectiv Timișoara

Întrebat în mai de Profit.ro despre aceste acte normative, șeful Euro Insol, Remus Borza a declarat că, dacă și licitația din iunie va eșua, el consideră că statul român, prin AAAS, va trebui să intervină și să preia combinatul siderurgic în contextul creanțelor.

Guvernul și-a făcut treaba cu aceste acte normative. Eu cred că, dacă Liberty nu se vinde nici la licitație din iunie, AAAS va trebui să îl preia în contul creanțelor, iar ulterior să înființeze o societate de tip SPV, în care să aducă drept aport la capital activele combinatului, și să găsească un partener care să vină cu cash-ul necesar repornirii activității. Nu se mai poate aștepta, întrucât activele nu pot fi ținute atâta timp în conservare, iar între timp vor pleca toți oamenii buni″, a punctat șeful Euro Insol.

Zeci de mii de concedieri la Volkswagen, deja pregătite până în 2030 CITEȘTE ȘI Zeci de mii de concedieri la Volkswagen, deja pregătite până în 2030

Confruntat cu multiple solicitări făcute de creditori de declanșare a insolvenței, Liberty Galați (denumit în trecut Sidex Galați) intra în martie 2025 în procedura de concordat preventiv.

Măsura juridică previne insolvența, permite restructurarea datoriilor și reluarea activității în condiții negociate.

Dat fiind că datoriile totale erau de aproximativ un miliard de euro, combinatul a fost propus spre vânzare.

Prețul de pornire al primei licitații, organizată pe 12 martie 2026, a fost de 709 milioane de euro. Ulterior, a fost luată decizia scăderii prețului de pornire la nivelul 444 milioane de euro.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2523 +0.0015+0.03 %
1 USD4.5224 +0.0042+0.09 %
1 GBP6.1184 +0.0025+0.04 %
1 CHF5.5739 -0.0109-0.20 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite