Majoritatea de guvernământ a aprobat astăzi, în plenul Camerei Deputaților, o serie de modificări la Legea finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale, astfel încât banii folosiți ilegal de partide în alegeri sau la referendum să nu mai poată fi confiscați. Inițiatorul acestor propuneri, preluate de majoritatea parlamentară, este fostul ministrul al Justiției Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13, care redefinea abuzul în serviciu și dezincrimina favorizarea infractorului prin decizii ale demnitarilor.
Profit.ro a relatat, în premieră, că revenit pe băncile Parlamentului chiar în calitate de vicepreședinte al Camerei Deputaților, fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, s-a aplecat și asupra Legii finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
Ideea i-a venit fostului ministru de la un proiect de lege inițiat în legislatura trecută de mai mulți parlamentari reprezentând diferite organizații ale minorităților naționale, altele decât UDMR, care solicitau exceptarea de la prevederile Legii finanțării partidelor a organizațiilor minorităților care au obținut câte un singur mandat de deputat sau de consilier într-o circumscripție electorală, pe motivul că oricum fac obiectul controlului Autorității Electorale Permanente.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Proiectul respectiv a fost respins de Senat în toamna anului trecut, după ce Guvernul Cioloș a arătat că nu poate fi făcută excepție de la lege pentru astfel de cazuri.
În cadrul comisiei juridice din Camera Deputaților, care a avut sarcina de a întocmi un raport favorabil sau nefavorbail pentru votul din plenul Camerei, Florin Iordache a depus o serie de amendamente la proiect, toate vizând finanțarea neconformă cu legea a partidelor în alegeri și toate aprobate de comisie.
Comisia a preluat propunerile lui Florin Iordache și le-a dezvoltat, în ultimul raport, astfel încât a exclus din lege toate prevederile care stabileau confiscarea finanțărilor ilegale ale partidelor.
Au fost excluse astfel de la confiscări finanțările ilegale oferite de companii, instituții sau entități finanțate din fonduri publice, donațiile străinilor sau firmelor peste limita legală și finanțările provenite din diverse asocieri.
Eliminarea confiscării finanțărilor ilegale din alegeri ar trebui să fie aplicată inclusiv în cazul referendumurilor.
Puterea a stabilit în schimb majorarea subvenției acordate partidelor
În prezent, legea stabilește că suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat, putând însă fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei.
Printr-o nouă modificare adusă legii, parlamentarii puterii au stabilit acum că ”suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puţin 0,01% şi cel mult 0,04% din produsul intern brut”.
CITEȘTE ȘI Conflictul pentru Arenele BNR a ajuns în Senat. Ion Țiriac, chemat la comisia economică, va da în judecată banca centralăPentru a intra în vigoare, modificarea mai trebuie promulgată și de președintele Klaus Iohannis.
În mod normal, dat fiind că aduce modificări substanțiale formei de la Senat, proiectul ar putea fi suspectat de neconstituționalitate, pentru că ar încălca principiul bicameralismului, dar este de văzut dacă va ridica cineva excepția de neconstituționalitate în fața Curții Constituționale.
Florin Iordache a demisionat, la 9 februarie, în urma protestelor masive iscate în toată țara ca urmare a aprobării în Guvern a ordonanței de urgență nr. 13 privind modificarea Codului Penal. Abrogată în cele din urmă de Guvern, actul redefinea abuzul în serviciu, care nu mai ar mai fi fost sancționat penal dacă prejudiciul s-ar fi situat sub 200.000 lei. Printre modificări se mai numărau și dezincriminarea favorizării infractorului dacă fapta era săvârșită de un membru al familiei sau în cazul emiterii, aprobării sau adoptării de acte normative.