Înființarea Parchetului European primește undă verde din partea Consiliului UE. România, printre membrii fondatori

Înființarea Parchetului European primește undă verde din partea Consiliului UE. România, printre membrii fondatori
scris 12 oct 2017

Consiliul UE și-a dat, joi, acordul pentru înființarea Parchetului European, instituție care va putea urmări în justiție cazurile cu caracter penal care aduc prejudicii bugetului Uniunii Europene, precum și fraudele transfrontaliere în materie de TVA, România fiind unul dintre cei 20 de membri fondatori.

“Salutăm acordul de astăzi al Consiliului cu privire la instituirea Parchetului European. Prin aderarea a 20 de state membre, vom beneficia de un organism puternic, independent și eficient, în măsură să combată criminalitatea transnațională care prejudiciază bugetul UE, precum și frauda transfrontalieră în materie de TVA”, au declarat, într-un comunicat comun, comisarii UE Günther H. Oettinger și Věra Jourová.

Urmărește-ne și pe Google News

România și alți 19 membri ai Uniunii Europene, printre care Germania, Cehia, Franța și Austria, au încheiat, în luna iunie, un acord politic în vederea instituirii Parchetului European. Viitoarea instituție va putea investiga infracțiunile care vizează bugetul UE, cu un prejudiciu de peste 10.000 euro, precum și cele de fraudă transfrontalieră în materie de TVA în valoare de peste 10 milioane euro.

Băncile pierd în Parlament: Deputații din comisia juridică resping un proiect din 2013 cu modificări substanțiale ale clauzelor abuzive, survenite în urma unor amendamente susținute de bănci CITEȘTE ȘI Băncile pierd în Parlament: Deputații din comisia juridică resping un proiect din 2013 cu modificări substanțiale ale clauzelor abuzive, survenite în urma unor amendamente susținute de bănci

Parchetul European va lua toate măsurile pentru aducerea mai rapidă a infractorilor în fața justiției, precum și pentru creșterea gradului de recuperare, în beneficiul contribuabililor europeni, a sumelor prejudiciate, potrivit comunicatului de astăzi.

Noua instituție, care va deveni operațională până la începutul anului 2020, va funcționa ca un birou unic pentru toate statele membre participante. Parchetul European va fi un organism independent, urmând să fie înființat separat de instituțiile și serviciile UE existente și nu va putea nici să solicite, nici să accepte, instrucțiuni din partea instituțiilor UE sau a autorităților naționale.

Din punct de vedere organizațional, Parchetul va dispune de un birou central la nivelul UE și de un nivel de servicii descentralizate formate din procurori europeni delegați, care se vor afla în statele membre și vor continua să își exercite și atribuțiile de procurori naționali  - după așa-numitului model al „dublei responsabilități”.

Instituirea Parchetului a fost propusă în 2013, în temeiul Tratatului de la Lisabona. Pentru Danemarca, Irlanda și Regatul Unit, există o clauză de neparticipare.

viewscnt
Afla mai multe despre
parchetul european
fraude transfrontaliere
tva