GALERIE FOTO Romaero va asigura servicii de mentenanță pentru rachetele Patriot și va produce subsansamble ale acestora, inclusiv pentru export

scris 10 iul 2019

Compania americană Raytheon, care furnizează României rachete Patriot, și compania locală Romaero au semnat, în prezența premierului Viorica Dăncilă, un memorandum de înțelegere care stabilește că firma românească va asigura servicii de mentenanță tehnică pentru sistemele Patriot. Potrivit celor două companii, memorandumul deschide perspective pentru Romaero de a-și exporta producția către sisteme Patriot de pe tot globul.

De ce este important: În noiembrie 2018, Ministerul Apărării Naționale a efectuat către Guvernul SUA plata aferentă achiziționării următoarelor 3 sisteme de apărare antiaeriană și anti-rachetă Patriot, produse de Raytheon, neanunțându-se public suma plătită. Primul sistem a fost plătit la finalul anului 2017, suma achitată ridicându-se la 765 milioane dolari plus TVA. În total, statul român s-a angajat să cumpere 7 astfel de sisteme, în valoare de 3,9 miliarde dolari plus TVA.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai este bine de știut: Patriot este un sistem defensiv care reprezintă elementul de bază al apărării NATO împotriva rachetelor balistice și de croazieră, aeronavelor avansate și dronelor.

Ministerul de Interne sparge gheața: Și fetele pot da admitere la școala de pompieri. Ce condiții sunt CITEȘTE ȘI Ministerul de Interne sparge gheața: Și fetele pot da admitere la școala de pompieri. Ce condiții sunt

Din partea companiei americane, menmorandumul a fost semnat de Mike D'Ambrosio, director al lanțului de furnizori ai Raytehon, și de Remus Vulpescu, directorul Romaero, în prezența directorului programului Patriot pentru România, Michelle DeMaio.

Reprezentanții celor două companii arată că zonele în care ar putea colabora Raytheon și Romaero includ fabricarea de părți componente si subansamble mecanice și asistență tehnică pentru sistemele Patriot deținute de România.

”Acest memorandum este o oportunitate pentru Romaero să poată oferi servicii de producție și mentenanță tehnică pentru sistemele Patriot deținute de România”, afirmă Tom Laliberty, vicepreședinte pentru sisteme de apărare antiaeriană și anti-rachetă din cadrul diviziei de sisteme integrate de apărare a Raytheon.

”Acest memorandum reprezintă prima etapă a unui parteneriat care poate crea multe locuri de muncă în România și ne poate conferi un nivel înalt de înțelegere a tehnologiilor militare defensive ultramoderne”, susține și Remus Vulpescu, director general al Romaero.

EXCLUSIV Schimbare pregătită în Codul Fiscal. Taxarea inversă - extinsă și în domeniul livrării de gaze, la inițiativa OPCOM CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Schimbare pregătită în Codul Fiscal. Taxarea inversă - extinsă și în domeniul livrării de gaze, la inițiativa OPCOM

Premierul Dăncilă a arătat că Guvernul dorește ca fondurile de înzestrare a armatei să aibă efecte și asupra economiei românești, prin transfer de tehnologie, cooperare economică și creare de noi locuri de muncă.

Romaero este cea mai mare companie de stat din industria aerospațială și de apărare românească, care își desfășoară activitatea în două domenii economice: servicii de întreținere și reparații pentru aeronave de transport civile și militare și respectiv producție bindustrială de aerostructuri și componente ale acestora.

Roamero are în prezent peste 900 salariați, profesioniști cu înaltă calificare și estimează un potențial de creștere cu peste 30% a numărului de personal angajat, compania aflându-se în București.

Prezent la ceremonia de semnare a memorandumului, ministrul Economiei, Niculae Bădălu, a arătat că, un urma unor astfel de acorduri, compania românească ar putea să își suplimeneteze numărul de angajați până la 1.500. 

Senatorul Zamfir reinițiază proiectul privind leasing-ul, dar renunță la limitarea penalităților și eliminarea titlului executoriu al contractelor CITEȘTE ȘI Senatorul Zamfir reinițiază proiectul privind leasing-ul, dar renunță la limitarea penalităților și eliminarea titlului executoriu al contractelor

Cu vânzări de 27 miliarde de dolari în 2018 și 67.000 de angajați, compania Raytheon este un Iiderîn domeniul tehnologiei de apărare, guvernare civilă și securitate informatică. Cu o istorie de 97 de ani, Raytheon furnizează echipamente electronice de ultimă generație, soluții de integrare a sistemelor, precum și servicii de detectare, maximizare a efectelor și asistență în misiune pentru clienți din peste 80 de țări. 

Profit.ro a relatat că Ministerul Apărării Naționale (MApN) a efectuat cheltuieli în sumă totală de 17,051 miliarde lei anul trecut, în creștere cu peste 15% (circa 2,2 miliarde lei) față de 2017 (14,764 miliarde lei), însă cu mai mult de 1 miliard de lei sub creditele bugetare aprobate pentru 2018 (peste 18,1 miliarde lei), și a ratat astfel pentru al doilea an la rând ținta de alocare a 2% din PIB pentru apărare.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
rachete
patriot
raytheon
romaero
export
mentenanță
piese
subsansamble
export
guvern
dăncilă