Deși există foarte multe programe în momentul de față prin care antreprenorii pot accesa fonduri europene, creșterea dobânzilor a făcut cofinanțarea mult prea scumpă, iar aceștia preferă să-și amâne proiectele și să aștepte un program care cere o cofinanțare mai mică.
„Există mai multe programe care sunt deschise în momentul de față sau urmează să se deschidă în viitorul apropiat atât din fonduri structurale, cât și din renumitul PNRR și foarte multă lume vrea să mai aștepte mai degrabă un program care cere o cofinanțare mai mică. POR vine mai spre toamnă, care finanțează 25-30% din buzunarul propriu și 65-70% nerambursabili.
Și, la aproape același nivel investițional, adică până la 6 milioane de euro, preferă să mai aștepte puțin, să pună cu 10% mai puțin din buzunarul propriu, chiar dacă pierd niște luni, mai ales că dobânzile sunt foarte mari, în creștere și îi sperie pe mulți antreprenori”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Petru Luhan, expert fonduri europene și fost europarlamentar.
El adaugă că Guvernul împreună cu BNR ar trebui să găsească o soluție pentru reducerea dobânzilor.
Cofinanțarea multa prea scumpă va afecta accesarea de fonduri europene.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Vor putea fi accesați între 50.0000 și 500.000 de euro pentru eficiență energetică. Aproape oricine din industria prelucrătoare poate beneficia„În cazul României ca beneficiar de 83 de miliarde de euro fonduri europene nerambursabile, cofinanțarea scumpă afectează accesarea. Spre exemplu, în 2019, 32% din clienții noștri au renunțat la finanțare din cauza lipsei de cofinanțare, chiar dacă era de 25-30%, pentru că dobânzile erau mari și pentru că nu mai aveau bancabilitate, n-au putut asigura cofinanțarea și au trebuit să scrie scrisoare de renunțare la fonduri europene nerambursabile către autoritatea de management. Guvernul trebuie să reducă dobânzile pentru toată lumea, nu doar pentru cei care accesează fonduri europene”, explică Petru Luhan.
În toamnă, microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii se vor putea înscrie la o nouă schemă de ajutoare de stat de câte 50.000-500.000 de euro, finanțată din fonduri europene, denumită „Acțiunea 4.1.1-POC bis”, conform unui proiect de ordonanță de urgență.
Cofinanțarea pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici este de 25% în cadrul acestui program, iar întreprinderile mijlocii vor trebui să scoată din buzunar 35%.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Oricine poate apela la acest ajutor financiar de 200.000 de euro per proiect. Accesul este foarte ușorCondițiile din noua linie de finanțare sunt aproape identice cu cele din Acțiunea 4.1.1-POC - granturile pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor.
„Se adresează grupului țintă care a suferit printr-o scădere a cifrei de afaceri de la 2019 la 2020. Asta înseamnă că vom putea obține bani pentru orice tip de modernizare spații, de producție sau servicii, apoi orice tip de achiziții de echipamente, tehnologii noi, inclusiv tehnologii pentru producție energie regenerabilă consum propriu, tot ce înseamnă eficientizare energetică, și software, programe, licențe, brevete. Putem achiziționa inclusiv mașini electrice și/sau hibride doar care servesc scopului businessului, nicidecum cu scop administrativ”, spune Petru Luhan.
Beneficiarii trebuie să păstreze businessul respectiv minimum trei ani de zile după ce se finalizează implementarea.
„Avem nevoie de un consultant care să ne monitorizeze pe perioada depunerii cererii de finanțare a proiectului, apoi contractării, în perioada aceasta se vor cere clarificări de către autoritatea de management, în cazul de față vorbim de MIPE, dar și pe perioada de implementare, pentru că aici avem de-a face cu proceduri de achiziții publice și private. Acestea sunt monitorizate de către Agenția Națională a Achizițiilor Publice.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Vine o avalanșă de programe acum. România are, începând cu anul acesta, o șansă uriașă de a se dezvoltaÎnainte de efectuarea fiecărei plăți, fie că vorbim de cerere de plată sau cerere de rambursare, autoritatea de management va verifica contractele semnate cu furnizorii, facturile emise și procesele verbale de predare-primire.
Toate aceste proceduri se elaborează online. Consultantul trebuie ales cu mare grijă, pentru că un consultant care nu are experiență similară pe acel program s-ar putea să aibă mintea structurată puțin diferit și atunci s-ar putea să facă niște greșeli care pot conduce la respingerea proiectului respectiv”, precizează Petru Luhan.
El recomandă antreprenorilor care vor să acceseze fonduri europene să se documente mai întâi și să pună întrebări consultanților.
„Adică prima dată expui ceea ce ai nevoie, necesitatea firmei tale, consultantul o preia și îți spune de ce documente ai nevoie pentru a face o prefezabilitate. Noi facem aceste analize pentru pre-eligibilitate gratuit pentru fiecare beneficiar”, mai spune acesta.