eMAG, cel mai mare retailer local online, a deschis noi oportunități de dezvoltare pentru toți cei care doresc să-și îmbunătățească performanțele în vânzările realizate pe eMAG Marketplace, prin crearea primei linii de finanțare cu dobândă zero*, un proiect dezvoltat în parteneriat cu Idea::Bank.
Companiile care s-au înscris în acest program au înregistrat un volum al vânzărilor cu 28% mai mare în trimestrul în care au accesat fondurile, față de trimestrul anterior.
eMAG Seller Credit este un program dedicat celor care doresc să maximizeze oportunitățile de dezvoltare a afacerii pe canalul eMAG Marketplace.
Prin acest program, sellerii sunt susținuți să investească în stocuri pentru creștere, fie că este vorba de stocuri suplimentare pentru produsele deja existente, fie de investiții în categorii și produse noi.
Suma maximă care poate fi accesată de un seller este egală cu GMV-ul (Gross Merchandise Value – cifra de afaceri pe eMAG Marketplace) generată de acesta, în medie, pe trimestru, iar valoarea maximă este de 300.000 lei/seller.
Pentru a contracta o astfel de linie de credit, sellerii trebuie să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate, respectiv să fie societate comercială înființată de cel puțin 24 de luni și 12 luni de activitate în eMAG Marketplace, care a avut o evoluție pozitivă în ultimul an fiscal și a înregistrat o cifră de afaceri între 150.000 și 25 milioane de lei.
Prima rundă de finanțare a totalizat 3,8 milioane de euro, iar cea de-a doua a atins 5 milioane de euro.
O astfel de finanțare, care poate ajuta sellerii să obțină prețuri mai bune în negocierile cu furnizorii, achiziționând volume mai mari sau o gamă mai largă de produse, îi poate susține în același timp să devină și mai competitivi și să crească exponențial.
Peste 1.000 de selleri au fost acceptați în programul eMAG Seller Credit, iar totalul sumelor acordate depășește 100 de milioane de lei.
Programul de finanțare dezvoltat de eMAG Marketplace în parteneriat cu Idea::Bank a ajuns deja la a treia rundă de finanțare.
Sellerii pot aplica la program de oriunde, iar tot procesul se desfășoară remote. Toate costurile din program - dobânda, comisioane administrare cont, Internet Banking etc - sunt zero.
Bani acordați prin eMAG Seller Credit ajung la seller în maximum 3 zile de la momentul la care acesta își manifestă interesul pentru obtinerea creditului, iar Idea::Bank aprobă linia de credit solicitată.
eMAG susține integral și din resurse proprii contravaloarea dobânzilor liniilor de finanțare accesate de selleri prin acest program.
Plata dobânzii pentru banii utilizați din linia de finanțare va trebui achitată de seller direct către Idea::Bank la finalul trimestrului cu target de cifră de afaceri. Însă, în cazul în care sellerul va atinge sau va depăși ținta transmisă de eMAG pentru trimestrul în cauză, la final de trimestru eMAG va restitui către seller întreaga valoare a dobânzii pe care acesta a achitat-o către Idea::Bank.
Singura obligație a sellerilor este să investească sumele accesate prin acest program în creșterea afacerii de pe eMAG Marketplace.
Sellerii pot maximiza în continuare vânzările prin toate instrumentele si programele dezvoltate de eMAG Marketplace la care au acces, respectiv eMAG Ads, Fulfilment by eMAG, eMAG Genius, inscrierea in IMN, crearea ofertelor tip bundles, participare în campanii umbrelă.
Banii optinuti din linia de credit pot fi, de asemenea, utilizați pentru a investi într-un content de calitate al produselor listate in platforma, care să ajute la creșterea ratei de conversie.
eMAG le recomandă sellerilor care vor să acceseze un credit să investească suma contractată în suplimentarea stocurilor de produse, extinderea gamei de produse, achiziția unor echipamente și tehnologii care să susțină creșterea capacității de producție și reducerea costurilor operaționale, precum și în pregătirea și dezvoltarea personalului sau angajarea unui personal mai calificat, care să contribuie la respectarea promisiunilor față de client.