IMM-urile din România au fost extrem de dur lovite de scumpirea masivă a energiei electrice și a gazelor naturale din ultimele luni, care s-a accentuat și mai mult după invazia Rusiei asupra Ucrainei, iar măsurile de sprijin din partea statului pentru firmele mici doritoare să-și producă singure energia pe care o consumă au venit foarte târziu, a declarat secretarul general al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Sterică Fudulea, la dezbaterea PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei".
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Enel, Transgaz, E-Distribuție, FPPG, Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy
"Programul Electric Up a stat doi ani la Ministerul Energiei. Puteau să fie semnate contractele de anul trecut și să fie implementate deja aceste proiecte. Implementarea lor are acum costuri mai mari. Și asta înseamnă pierderi pentru beneficiarul final. Autoritățile ar trebui să aibă viteză mai mare de reacție. Ați văzut, în două săptămâni s-a schimbat întreaga lume din cauza acestei invazii din Ucraina. Or noi stăm de doi ani", a arătat Fudulea.
Prin programul Electric Up, IMM-urile și firmele din domeniul HORECA primesc bani de la stat pentru a-și instala sisteme de panouri fotovoltaice cu putere instalată între 27 kWp și 100 kWp care să producă energia necesară consumului propriu și să livreze surplusul în Sistemul Energetic Național, precum și pentru instalarea de stații de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in.
"Noi am făcut o propunere de program rapid IMM Prosumer, care să asigure finanțarea consumului propriu de energie electrică al firmelor mici și care să aibă o componentă de grant, o componentă de credit și una, bineînțeles, de garantare. Importantă este predictibilitatea, viteza de reacție, precum și viteza de implementare a acestor programe", a conchis secretarul general al CNIPMMR.