2026 se anunță unul dintre cei mai aglomerați ani ai industriei cinematografice din ultimul deceniu, cu studiouri mari și cineaști consacrați care își programează lansările la câteva zile distanță.
În vară este programată premiera Disclosure Day, noul film SF cu OZN-uri regizat de Steven Spielberg pentru Universal, iar Christopher Nolan aduce pe ecran The Odyssey, o ecranizare după poemul atribuit lui Homer, următorul său film după Oppenheimer care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film.
În paralel, pe marile ecrane vor reveni francize cu public fidel. ,,The Mandalorian and Grogu" readuce universul ,,Star Wars" în cinematografe după pauza începută în 2019, ,,Toy Story 5" continuă una dintre cele mai cunoscute serii animate Pixar, iar finalul de an aduce confruntarea directă dintre ,,Dune: Part Three" și ,,Avengers: Doomsday", două producții cu distribuții impresionante, programate în aceeași săptămână de decembrie.
Pe același fond apar și continuări așteptate precum ,,The Devil Wears Prada 2" și ,,Practical Magic 2", în timp ce regizori ca Maggie Gyllenhaal, David Lowery, Kristoffer Borgli sau Alejandro G. Inarritu vin cu proiecte noi, în care reunesc nume importante din cinemaul american și european. Programul pentru 2026 este precum un meniu cu de toate: ecranizări după clasici literari, biografii muzicale (Michael Jackson), SF-uri cu tehnologii revoluționare, comedii negre și filme experimentale. Vă invităm să le descoperiți mai jos -- cele mai așteptate filme ale anului --, în ordine cronologică.
Wuthering Heights se lansează pe 13 februarie și redeschide zona adaptărilor radicale.
Pe 13 februarie este programată premiera ,,Wuthering Heights", regizată de Emerald Fennell, o ecranizare care a stârnit dezbateri intense încă de la primul trailer. Filmul propune o lectură declarată drept ,,primitivă" și ,,sexualizată" a romanului lui Emily Bronte, cu un stil vizual intens, costume în roșu aprins și cer portocaliu. Margot Robbie interpretează o versiune stilizată a lui Cathy, iar Jacob Elordi joacă rolul lui Heathcliff, într-o distribuție care a generat discuții online legate de viziunea regizoarei asupra vârstei și aspectului personajelor. Owen Cooper, cunoscut pentru rolul principal din ,,Adolescence", îl interpretează pe Heathcliff tânăr, iar Hong Chau este Nelly, servitoarea loială a lui Cathy.
The Bride are premiera pe 6 martie și o plasează pe mireasa lui Frankenstein în Chicago-ul anilor '30
Pe 6 martie ajunge în cinematografe ,,The Bride", filmul regizat și scris de Maggie Gyllenhaal, care mută universul ,,Bride of Frankenstein" din laboratorul gotic în lumea interlopă a Chicago-ului anilor '30. Jessie Buckley, favorită la Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal anul acesta (pentru Hamnet) joacă rolul miresei, o victimă a unei crime readusă la viață, cu un bob platinat care trimite direct la starurile de cinema ale epocii. Christian Bale îl interpretează monstrul cu cicatrice vizibilă pe frunte, cel care îi cere doctorului Euphronius, interpretat de Annette Bening, să îi creeze o parteneră.
Filmul introduce o dinamică de cuplu ce trimite la povești de tip ,,Bonnie and Clyde". Gyllenhaal a explicat că proiectul a pornit din observația că mireasa din filmul din 1935 apare pe ecran doar câteva minute și nu are practic niciun dialog, iar noua versiune îi dă personajului o voce și o personalitate puternică. Distribuția este completată de Penelope Cruz, Jake Gyllenhaal și Peter Sarsgaard, iar filmul este prezentat ca o combinație de horror, musical și omagiu adus filmelor cu monștri clasice.
Peaky Blinders: The Immortal Man intră în anumite cinematografe pe 6 martie și continuă povestea lui Tommy Shelby din 20 martie pe Netflix.
Tot pe 6 martie este programată premiera ,,Peaky Blinders: The Immortal Man", filmul care îl readuce pe Cillian Murphy în rolul lui Tommy Shelby, de data aceasta într-o poveste amplasată în timpul bombardamentelor asupra Birminghamului din cel de-al Doilea Război Mondial. Va rula în anumite cinematografe, nu se știe momentan dacă va fi și România inclusă în program.
Creatorul serialului, Steven Knight, semnează scenariul, iar proiectul este anunțat cu o lansare la nivel mondial pe Netflix, pe 20 martie. Distribuția include nume noi precum Rebecca Ferguson, Tim Roth și Barry Keoghan, iar așteptările vizează o producție care să se distanțeze de tiparul filmelor-epilog, cum a fost ,,El Camino" pentru ,,Breaking Bad".
Pe 3 aprilie este programată ,,The Drama", film scris și regizat de Kristoffer Borgli, autorul lui ,,Dream Scenario".
Robert Pattinson joacă rolul lui Charlie, istoric de artă britanic și director de muzeu în Cambridge, Massachusetts, iar Zendaya este logodnica lui, Emma, librar, mutată din Baton Rouge, Louisiana. Acțiunea are loc în săptămâna nunții, când iese la iveală un secret grav despre unul dintre ei și declanșează o succesiune de situații care transformă povestea de dragoste în comedie neagră. Imaginile difuzate până acum o arată pe Emma în rochia de mireasă, cu o sticlă de bourbon în mână, și pe Charlie în smoking, cu nasul însângerat. În distribuție apar și Mamoudou Athie, Alana Haim, Hailey Gates și Zoe Winters.
,,Mother Mary", regizat de David Lowery, este anunțat tot pentru aprilie și propune o combinație de film de răzbunare, muzică pop și modă.
Anne Hathaway joacă rolul unei cântărețe cunoscute sub numele de Mother Mary, iar Michaela Coel este Sam, fosta creatoare de costume și prietenă îndepărtată, pe care artista o roagă să îi creeze o nouă rochie de scenă, după zece ani de ruptură. Regizorul David Lowery, cunoscut pentru ,,A Ghost Story", amestecă elemente de thriller, horror și concert film, cu secvențe de spectacol în care Hathaway interpretează piese compuse de Jack Antonoff, FKA Twigs și Charli XCX.
Michael are premiera pe 24 aprilie și deschide proiectul biografic despre Michael Jackson.
Segmentul biografic este reprezentat în 2026 de ,,Michael", prima parte a unui proiect amplu dedicat lui Michael Jackson, programată pentru 24 aprilie. Filmul acoperă prima jumătate a carierei, de la perioada Jackson 5 până la ascensiunea ca solist, și este regizat de Antoine Fuqua.
În rolul principal apare Jaafar Jackson, nepotul artistului, distribuit în ipostaza unchiului său. Colman Domingo și Nia Long interpretează rolurile părinților, Joe și Katherine Jackson, Miles Teller îl joacă pe avocatul și managerul John Branca, iar Laura Harrier este producătoarea Suzanne de Passe.
The Devil Wears Prada 2 ajunge în cinematografe pe 1 mai.
,,The Devil Wears Prada 2" este programat la 20 de ani după primul film. Meryl Streep revine în rolul redactorului-șef al revistei de modă Runway, Miranda Priestly, un personaj inspirat de figura Annei Wintour. Anne Hathaway o reia pe Andy, devenită între timp o persoană influentă în industrie. Stanley Tucci se întoarce ca Nigel, director de creație, iar Emily Blunt joacă din nou rolul lui Emily, fosta asistentă.
În distribuție apar și Kenneth Branagh, în rolul soțului Mirandei, Patrick Brammall, Lucy Liu și Justin Theroux. Scenariul este semnat de Aline Brosh McKenna, iar regia îi aparține lui David Frankel, echipa din spatele filmului din 2006, care a filmat atât pe străzile din New York, cât și în timpul Săptămânii Modei de la Milano, unde Streep și Țucci au fost surprinși în primul rând la prezentarea Dolce & Gabbana. Streep a fost fotografiată inclusiv lângă Anna Wintour.
The Mandalorian and Grogu are premiera pe 22 mai și readuc universul Star Wars în cinematografe.
După pauza de pe marele ecran începută după ,,The Rise of Skywalker", universul ,,Star Wars" revine în cinematografe pe 22 mai cu ,,The Mandalorian and Grogu", regizat și scris de Jon Favreau.
Filmul îi are din nou în centru pe vânătorul de recompense Din Djarin, interpretat de Pedro Pascal, și pe Grogu, cunoscut publicului drept ,,Baby Yoda", după succesul celor trei sezoane ale serialului Mandalorian pe platforma Disney+. Trailerul anunță secvențe de aventură spațială și apariția lui Rotta the Hutt, fiul lui Jabba the Hutt, dublat de Jeremy Allen White.
Favreau a subliniat că, în paralel cu elementele de acțiune, filmul urmărește și tema paternității, adresându-se unei generații de spectatori care au crescut cu trilogia originală și au, la rândul lor, copii.
Disclosure Day se lansează pe 12 iunie și marchează revenirea lui Spielberg la OZN-uri.
,,Disclosure Day", programat pentru 12 iunie, marchează revenirea lui Steven Spielberg la tema întâlnirilor cu civilizații din afara Terrei. Scenariul este scris de David Koepp, iar povestea urmărește un bărbat interpretat de Josh O'Connor, convins că omenirea trebuie să afle adevărul despre prezența unor vizitatori din spațiu. În imaginile făcute publice, personajul său apare în lanuri cu cercuri în grâu, în timp ce Emily Blunt interpretează o prezentatoare meteo din Kansas care trăiește episoade inexplicabile, cu sunete neobișnuite. Peisajul este completat de personaje interpretate de Colin Firth, Eve Hewson, Wyatt Russell și Colman Domingo care par să reacționeze la aceeași amenințare.
The Odyssey, cel mai așteptat blockbuster al anului, are premiera pe 17 iulie.
The Odyssey este ecranizarea lui Christopher Nolan după poemul antic atribuit lui Homer. Matt Damon joacă rolul lui Odiseu, regele-războinic care încearcă să se întoarcă acasă după Războiul Troian, într-o călătorie marcată de episoade cu componente fantastice.
Anne Hathaway este Penelopa, soția care îl așteaptă în Itaca, Tom Holland îl interpretează pe fiul lor, Telemachus, iar Robert Pattinson este Antinous, unul dintre pretendenții la mâna Penelopei. Zendaya joacă rolul zeiței Atena, iar distribuția este completată de Lupita Nyong'o, Charlize Theron și Jon Bernthal.
Nolan a vorbit despre interesul său pentru ,,geniul personajului", pentru modul în care istețimea și inventivitatea lui Odiseu pot fi adaptate pentru cinemaul contemporan. Fragmentele prezentate în avanpremieră au confirmat prezența calului troian ca element central în deschiderea filmului, ulterior acțiunea mizează pe traseul eroului prin episoadele cunoscute din poem.
Toy Story 5 este programat pe 19 iunie.
Segmentul de animație este reprezentat în 2026 de ,,Toy Story 5", cu premiera programată pe 19 iunie. De data aceasta, povestea introduce în mod direct competiția dintre jucăriile clasice și tehnologie.
Woody (Tom Hanks) și Buzz Lightyear (Tim Allen) se confruntă cu prezența tabletei Lilypad, dublată de Greta Lee, noul obiect preferat al stăpânei lor. Scenariul și regia sunt semnate de Andrew Stanton, cunoscut pentru ,,Finding Nemo" și ,,WALL-E".
Ideea scenariului actualizează conflictul din primul film, în care jucăriile se simțeau înlocuite de altele mai noi, și îl mută în era dispozitivelor inteligente. Pe lângă vocile deja cunoscute, revin Joan Cusack, Tony Hale, Blake Clark și John Ratzenberger, iar Anna Faris, Ernie Hudson, Conan O'Brien și Greta Lee se alătură distribuției în roluri noi.
Spider-Man: Brand New Day are premiera pe 31 iulie și continuă povestea lui Peter Parker.
Este al patrulea film dedicat lui Peter Parker în interpretarea lui Tom Holland și a 38-a producție din universul Marvel.
Filmul prezintă continuarea poveștii lui Spider-Man după finalul din 2021 al peliculei ,,Spider-Man: No Way Home". Zendaya revine în rolul lui MJ, Jacob Batalon îl joacă din nou pe Ned, iar distribuția se extinde cu Sadie Sink, Liza Colon-Zayas, Jon Bernthal, Mark Ruffalo, Michael Mando, Tramell Tillman și Marvin Jones III. Regia îi aparține lui Destin Daniel Cretton, iar filmul pregătește direct terenul pentru ,,Avengers: Doomsday".
The Dog Stars se lansează pe 28 august și îl readuce pe Ridley Scott la SF postapocaliptic.
The Dog Stars este noul film SF regizat de Ridley Scott, creatorul ,,Blade Runner" și ,,Alien". Acțiunea se desfășoară într-o lume postapocaliptică, după o pandemie de gripă care a eliminat aproape întreaga populație. Jacob Elordi joacă rolul lui Hig, un pilot care și-a pierdut familia și trăiește izolat, cu câinele său, iar Josh Brolin interpretează un fost ofițer din trupele americane. Cei doi trebuie să facă față unor grupuri de prădători numite Reapers.
Scenariul este scris împreună cu Mark L. Smith, după romanul din 2012 al lui Peter Heller, iar regizorul a declarat că a filmat în doar 34 de zile, descriind ritmul ca fiind similar cu producția unui serial și afirmând că s-ar putea să fie ,,cel mai bun film" al său. În distribuție se regăsesc și Margaret Qualley, Guy Pearce și Benedict Wong.
Sense & Sensibility ajunge în cinematografe pe 9 septembrie și propune o abordare clasică a romanului lui Jane Austen.
În toamnă este programată o abordare mai clasică a unui text canonic: ,,Sense & Sensibility", după Jane Austen, cu Daisy Edgar-Jones în rolul lui Elinor Dashwood. Noul film reia povestea surorilor aflate la vârsta măritișului și urmărește traseul lor afectiv în contextul convențiilor sociale ale epocii.
Premiera este anunțată pentru 9 septembrie și plasează ecranizarea într-o zonă apropiată de tradiția filmelor de epocă britanice clasice, în contrast cu libertățile stilistice asumate de Fennell în ,,Wuthering Heights".
Practical Magic 2 are premiera pe 18 septembrie și readuce pe ecran duoul Bullock-Kidman.
,,Practical Magic 2" le readuce pe ecran pe Sandra Bullock și Nicole Kidman în rolurile surorilor Gillian și Sally Owens, descendente ale unei familii de vrăjitoare. Primul film, lansat în 1998 și inspirat de romanul lui Alice Hoffman, nu a avut succes la apariție, dar a devenit treptat un film cult, preluat de publicul tânăr pentru estetică ,,witchy" și atmosfera de tip ,,cottagecore".
Regizoarea Susanne Bier semnează continuarea, realizată tot pe baza unui roman de Hoffman. Dianne Wiest și Stockard Channing revin în rolurile mătușilor Jet și Frances, iar distribuția se extinde cu Joey King, Lee Pace, Maisie Williams, Xolo Mariduena și Solly McLeod, într-o poveste care promite revenirea la ritualuri, magie și binecunoscutele ,,Midnight Margaritas".
Digger este anunțat pentru 2 octombrie și îl aduce pe Tom Cruise într-o comedie a lui Inarritu.
"Digger" marchează prima colaborare dintre Tom Cruise și regizorul Alejandro G. Inarritu, cunoscut pentru "Amores Perros", "Birdman" și "The Revenant".
Filmul este prezentat oficial drept ,,o comedie de proporții catastrofale" și urmărește un personaj descris drept ,,cel mai puternic om din lume", care provoacă un dezastru și pornește într-o misiune prin care încearcă să demonstreze că poate salva omenirea. Distribuția îi include pe Sandra Huller, John Goodman, Jesse Plemons, Riz Ahmed, Robert John Burke și Emma D'Arcy.
The Social Reckoning se lansează pe 9 octombrie și reia tema Facebook după ,,The Social Network".
Pe 9 octombrie este programată premiera ,,The Social Reckoning", film scris și regizat de Aaron Sorkin, conceput ca o continuare tematică a lui ,,The Social Network".
Noul proiect spune povestea inginerului Frances Haugen și a jurnalistului Jeff Horowitz, cei care au scos la iveală documente interne care indicau efectele nocive ale rețelelor sociale. Mikey Madison, premiată recent cu Oscar pentru ,,Anora", o interpretează pe Haugen, Jeremy Allen White, cunoscut din ,,The Bear", îl joacă pe Horowitz, iar Jeremy Strong din ,,Succession" îl interpretează pe Mark Zuckerberg, în locul lui Jesse Eisenberg, distribuit în filmul din 2010.
După zeci de ani în care Cruise s-a concentrat pe serii precum ,,Mission: Impossible" și ,,Top Gun", proiectul este privit ca o revenire la un rol original, în afara francizelor pe care le-a consolidat în ultimul deceniu.
Dune: Part Three are premiera pe 18 decembrie și adaptează ,,Dune Messiah".
Tot în ultimul trimestru al anului ajunge în cinematografe și ,,Dune: Part Three", ecranizarea romanului ,,Dune Messiah" de Frank Herbert, care închide trilogia realizată de Denis Villeneuve.
Acțiunea are loc la 12 ani după evenimentele din ,,Dune: Part Two", într-un moment în care Paul Atreides, interpretat de Timothee Chalamet, a ajuns împăratul universului și trebuie să facă față consecințelor puterii acumulate. Florence Pugh revine în rolul Prințesei Irulan, Zendaya o reia pe Chani, iar Robert Pattinson se alătură distribuției într-un rol cheie. Filmul este anunțat cu un ton mai întunecat, axat pe latura politică și morală a puterii absolute.
Filmul cu potențial de a stabili noi recorduri de încasări din box-office, Avengers: Doomsday este programat pentru 18 decembrie.
,,Avengers: Doomsday" reunește din nou, sub regia fraților Joe și Anthony Russo, un număr record de personaje Marvel, inclusiv membri ai grupurilor Fantastic Four și X-Men, aduși pentru prima dată în același univers cinematografic cu echipa Răzbunătorilor. În locul personajului Kang, inițial planificat drept antagonist, filmul îl aduce în prim-plan pe Doctor Doom, interpretat de Robert Downey Jr., care revine astfel în universul Marvel într-un rol negativ, după ce l-a jucat ani la rând pe Tony Stark / Iron Man.
















