PROFIT NEWS TV Maratonul Imobiliar - Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu: Bucureștiul a depășit 1 milion de locuințe, boom de construcții în ultimii 3 ani. Noul PUG, cu port legat de Dunăre și nou aeroport

PROFIT NEWS TV Maratonul Imobiliar - Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu: Bucureștiul a depășit 1 milion de locuințe, boom de construcții în ultimii 3 ani. Noul PUG, cu port legat de Dunăre și nou aeroport
scris 11 iul 2023

Bucureștiul a ajuns anul trecut la peste 1 milion de locuințe finalizate, în ultimii 3 ani înregistrându-se cel mai mare boom de astfel de construcții în Capitală, a transmis viceprimarul Horia Tomescu la Maratonul Imobiliar organizat de PROFIT NEWS TV.  El a mai anunțat că noul Plan Urbanistic General (PUG) al Capitalei va fi pus în dezbatere publică până la finalul anului, pentru a fi aplicat din 2024, și va include proiectul unui port care să facă legătura cu Dunărea, precum și un nou aeroport.

Evenimentul este organizat cu sprijinul 123Credit.ro, Nordis, PAID România și Bucharest Real Estate Club (BREC) 

Viceprimarul Horia Tomescu a arătat că deși se ”vântură” în multe medii afirmația că ”Bucureștiul este blocat”  și deși există o nemulțumire din partea unei părți a investitorilor imobiliari, cifrele oficiale indică un boom al construcțiilor în Capitală. 

Urmărește-ne și pe Google News

”În 2019 Bucureștiul avea 875.000 de locuințe. În 2022 Bucureștiul are 1.050.000 de locuințe recepționate, locuințe deja finalizate. Asta înseamnă că, în 3 ani de zile, locuințele în București au crescut cu 175.000. Este cel mai mare boom imobiliar, boom de construcții din acest oraș, din întreaga sa existență”, a afirmat Horia Tomescu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Acesta a arătat însă că din punct de vedere al calității acestor dezvoltări imobiliare, probabil că în timp vor fi necesare intervenții din partea autorităților publice pentru a modifica infrastructura care nu a fost proiectată și dezvoltată în mod corespunzător.

”Am avut o dezvoltare urbană haotică, în special în zona de locuire, în București, în ultimii 15 ani și acum culegem roadele, să spunem roadele otrăvite ale acestei dezvoltări”, a mai spus viceprimarul, care a dat ca exemple imbobile construite fără a respecta regimul de înălțime al zonei sau complexe imobiliare fără facilități de locuire și utilități necesare.

DECIZIE Termenul de interzicere a vânzării locuințelor consolidate la risc seismic de stat - redus substanțial. Guvernul va garanta credite cu dobândă zero pentru proprietarii care se împrumută CITEȘTE ȘI DECIZIE Termenul de interzicere a vânzării locuințelor consolidate la risc seismic de stat - redus substanțial. Guvernul va garanta credite cu dobândă zero pentru proprietarii care se împrumută

Horia Tomescu a amintit Planul Urbanistic General (PUG), care va sta la baza dezvoltării viitoare a Capitalei, contractat în 2012 împreună cu Universitatea de Arhitectură Ion Mincu și un consorțiu internațional, dar blocat un an mai târziu, a fost reluat în acest an și, cel mai probabil, va fi pus în dezbatere publică la finalul acestui an.

”În momentul de față, începând cu anul acesta, s-au semnat acte adiționale și acest plan general este deblocat. La finalul acestui an îl vom avea deja și în consultare publică, iar apoi va urma un circuit foarte vast de avizare pe la foarte multe ministere și sperăm ca spre finalul lui 2024 el să devină realitate, instrument de lucru concret”, a anunțat viceprimarul Horia Tomescu. 

Potrivit acestuia în PUG se vor regăsi proiecte mai vechi propuse pentru Capitală, precum un port care să lege metropola de Dunăre, precum și un nou aeroport în sudul Bucureștiului.

”Sunt idei care pornesc din urmă cu 40, 50 de ani pentru municipiul București și pentru metropola București, dar și pentru orașele și localitățile din jurul granițelor Bucureștiului granițele administrative, așa cum sunt desenate ele în vechea lege, la împărțirea administrativ-teritorială. Bineînțeles că din acest Plan Urbanistic General nu poate să lipsească portul din sudul Bucureștiului, care să lege Bucureștiul de Dunăre, nu lipsește un aeroport în sudul Bucureștiului, un proiect iarăși care vine din urmă cu zeci de ani”, a arătat viceprimarul Capitalei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bucurești
capitală
locuințe
boem
construcții
pug
port
dunăre
aeroport
sud
viceprimar
horia tomescu