Profit News TV – Maratonul Energiei. Noul președinte ANRE: Nu dorim ca integrarea prosumatorilor să se transforme într-o problemă. Dacă trendul actual din piață se menține, analizăm posibila reducere a pragului impus decontării de către stat

scris 18 mai 2023

La începutul lunii martie, în România existau 48.453 prosumatori, din care 43.000 erau consumatori casnici, cu o putere instalată de peste 500 MW, a anunțat noul președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, George Niculescu, în cadrul Maratonului Energiei de la Profit News TV.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Liberty, Nova Power&Gas, Nuclearelectrica, Tinmar Energy și Transgaz

“Nu vrem ca, dintr-o intenție bună (compensarea cantitativă n.r.), nu dorim ca integrarea prosumatorilor să se transforme într-o problemă. Am publicat un proiect de ordin menit să comprimăm timpul necesar racordării prosumatorilor, aflat în prezent în dezbatere publică.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ GALERIE FOTO Educația intră în grevă generală. Prima grevă generală după 18 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ GALERIE FOTO Educația intră în grevă generală. Prima grevă generală după 18 ani

Încercăm să vedem cum au procedat alte țări în ceea ce privește integrarea acestor noi capacități de producție”, a afirmat noul președinte al ANRE, care a mai precizat că distribuitorii se află sub o presiune suplimentară ca urmare a acestei evoluții.

Profit News TV – Maratonul Energiei. Noul președinte ANRE: Nu dorim ca integrarea prosumatorilor să se transforme într-o problemă. Dacă trendul actual din piață se menține, analizăm posibila reducere a pragului impus decontării de către stat

“ANRE nu va fi un obstacol în calea acestui tip de investiții (regenerabile - n.r.) și nu va fi nici în cazul niciunui fel de investiții, inclusiv în rețele de distribuire, transport sau stocare”, afirmă Niculescu.

Profit News TV – Maratonul Energiei. Noul președinte ANRE: Nu dorim ca integrarea prosumatorilor să se transforme într-o problemă. Dacă trendul actual din piață se menține, analizăm posibila reducere a pragului impus decontării de către stat

Președintele ANRE a confirmat că, în acest moment, se analizează posibilitatea reducerii pragului de 1.300 de lei/MWh impus decontării de către stat a achiziției de energie electrică de către furnizori.

“O preocupare pentru îmbunătățirea cadrului legislativ pentru ca facturile consumatorilor să fie aproape de prețul real, dar și a bugetelor consumatorilor casnici, dar și non-casnici, există și la Ministerul Energiei și la ANRE. Actualele plafoane au fost impuse când prețurile erau la un nivel inimaginabil, îmi amintesc prețuri de 3.600 lei/MWh. Prețurile pe PZU au avut un trend descendent, ieri au fost prețuri de 500 de lei. Dacă acest trend se menține evident că o analiză a revizuirii pragului de 1300 de lei trebuie făcută”, a declarat Niculescu.

EXCLUSIV Avrig Business Center a fost scos la vânzare de proprietarii israelieni CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Avrig Business Center a fost scos la vânzare de proprietarii israelieni

Noul președinte ANRE a explicat și cum s-a ajuns la această situație.

Profit News TV – Maratonul Energiei. Noul președinte ANRE: Nu dorim ca integrarea prosumatorilor să se transforme într-o problemă. Dacă trendul actual din piață se menține, analizăm posibila reducere a pragului impus decontării de către stat

“Cea mai rea decizie, cea mai puțin bună era să nu facem nimic ca guvern (anul trecut - n.r.). Aceste modificări succesive au produs aceste efecte în piață pe care nimeni nu și le-a dorit. A trebuit modificată această legislație pentru a ajuta partea de consum. Fără un consumator capabil să-și achite factura, discutăm degeaba alte probleme tehnice (hidrogen verde, energie regenerabilă, stocare, - nr.)”

viewscnt
Afla mai multe despre
plafonare preturi energie gaze
preturi energie
prosumatori
maratonul energiei profit news tv