Conferințele Profit News TV - Maratonul Economia Verde. Dana Daraban, ACUE: Sursele verzi planificate a fi produse în următorii anii trebuie corelate cu o planificare clară a dezvoltării rețelelor de transport și de distribuție

Conferințele Profit News TV - Maratonul Economia Verde. Dana Daraban, ACUE: Sursele verzi planificate a fi produse în următorii anii trebuie corelate cu o planificare clară a dezvoltării rețelelor de transport și de distribuție
scris 28 mar 2023

Există foarte multe planuri de producție de energie din noi surse și, în special, din surse regenerabile, spune, la Conferințele Profit News TV - Maratonul Economia Verde, Dana Daraban, director executiv Federația Patronală a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). Toată această planificare însă trebuie corelată și cu asigurarea investițiilor necesare pentru transformarea rețelelor.

Maratonul a fost organizat cu sprijinul Environ, Tinmar Energy, Transgaz, ING, ACUE, Bursa de Valori București, Romgaz, Electrica Furnizare, Hidroelectrica

„Dacă ne uităm la numărul mare de MW pe care îi planificăm a fi produși din noi surse de energie, în special din energie verde, trebuie să recunoaștem că este o transformare majoră într-un timp foarte scurt, ceea ce înseamnă implicit un maraton al investițiilor și în rețelele de distribuție. Aceste surse verzi planificate a fi produse în următorii anii ele trebuie corelate cu o planificare clară a dezvoltării rețelelor de transport și de distribuție”, mai spune aceasta.

Urmărește-ne și pe Google News

Foarte important este ca noile surse de energie regenerabilă să aibă în vedere și sisteme de stocare, care în momentul de față sunt foarte costisitoare.

„Motiv pentru care ne-am dori să vedem o aplecare un pic mai mare în programele pe care autoritățile le au în vedere pentru finanțarea unor proiecte de acest gen. Companiile de distribuție trebuie încurajate ca să își poată face investițiile necesare.

Această încurajare va pleca în primul rând dintr-un cadru de reglementare corect care să încurajeze investițiile necesare, iar din partea guvernamentală să vedem pentru fondurile disponibile un sistem mai puțin birocratic, foarte clar de alocare și cu o concentrare pe proiectele care fac într-adevăr diferența”, precizează Dana Daraban.

Conferințele Profit News TV - Maratonul Economia Verde. Environ: România reciclează 30-35% din echipamentele electrice, mult sub ținta de 65%, dar nici în Europa lucrurile nu stau grozav CITEȘTE ȘI Conferințele Profit News TV - Maratonul Economia Verde. Environ: România reciclează 30-35% din echipamentele electrice, mult sub ținta de 65%, dar nici în Europa lucrurile nu stau grozav

Directorul executiv al ACUE menționează și faptul că tranziția către energie verde are în vedere și electrificarea sistemului de transport, care, de asemenea, investiții la fel de mari în dezvoltarea rețelelor inteligente.

„Vehicule electrice cresc în popularitate, ceea ce este foarte ok, dar trebuie să ne uităm un pic la ce înseamnă încărcarea vehiculelor electrice. Oricare dintre clienții care și-ar dori să aibă un vehicul electric nu-și permite să stea jumătate de zi cu mașina la încărcat, motiv pentru care mizăm cu toții pe implementarea unor sisteme de încărcare mult mai puternice.

Însă, experții internaționali au demonstrat că folosind un supraîncărcător pentru încărcarea unei mașini electrice echivalează cu accesarea a 70 de unități de aer condiționat în același timp. Cu toții putem să ne dăm seama ce înseamnă acest lucru pentru rețeaua de distribuție”, afirmă ea.

Un alt subiect popular, potrivit acesteia, dar și un obiectiv în politica de tranziție energetică atât a UE, cât și a României, este hidrogenul. 

„Trebuie să vedem cum facem ca hidrogenul să devină la fel de accesibil precum gazul astăzi. Iar pentru acest lucru este nevoie de investiții la fel de mari în modernizarea și construirea infrastructurii rețelelor de distribuție, care să poată să acomodeze trecerea la hidrogen”, spune aceasta.

 2023 este un an critic pentru distribuitorii de energie și gaze.

„Dacă distribuitorii nu vor beneficia de implementarea procedurii în vigoare prin recunoașterea corectă a tarifelor care să reprezinte investițiile pe care ei le-au făcut, cred că vom pune sub semnul întrebării toate investițiile în vigoare din sectorul de distribuție”, subliniază directorul.

Șefa Shell Olanda spune că zăcământul de gaz de la Groningen, cel mai mare din Europa, ar trebui închis din cauza cutremurelor pe care le provoacă CITEȘTE ȘI Șefa Shell Olanda spune că zăcământul de gaz de la Groningen, cel mai mare din Europa, ar trebui închis din cauza cutremurelor pe care le provoacă

Despre schema de compensare la energie și gaze, directorul executiv la ACUE consideră că a fost necesară, însă recomandă statului să-și facă calculele corect atunci când decide o politică de intervenție.

„Ceea ce am văzut pe piața angro cred că nu am mai văzut în ultimii 50 de ani. O creștere de peste 500% a prețului mărfii. E ceva enorm într-un timp foarte scurt. E evident că a fost nevoie de o intervenție. Însă, statul român, atunci când decide o politică de intervenție, ar trebui să se asigure la modul cel mai serios că-și face corect calculele, că înțelege ce are de făcut, că administrează într-un mod cât se poate de eficient banii pe care dorește să-i pună la dispoziție, politicile de sprijin trebuie să fie targetate”, precizează Dana Daraban.

„Din punct de vedere al finanțării, cred că statul român este singurul stat care a ales să folosească furnizorii de energie ca sursă de prefinanțare a acestor scheme. Este discutabil cât de corect este ca un operator privat să pună la dispoziție pentru o anumită perioadă de timp fonduri pentru a finanța o politică socială de stat. Cred că aici e o discuție pe care sper să o avem”, mai adaugă directorul.

viewscnt
Afla mai multe despre
dana daraban
acue
energie verde
surse regenerabile de energie