Botas, compania energetică de stat din Turcia, și grupul petrolier britanic Shell au semnat un acord de aprovizionare cu gaze naturale lichefiate pe o perioadă de zece ani, cu opțiunea redirecționării livrărilor spre Europa, acesta fiind cel mai recent pas al autorităților de la Ankara de a face din Turcia un hub regional de gaze, transmite Bloomberg.
"Un număr total de 40 de cargouri încărcate cu gaze lichefiate, echivalentul a patru miliarde metri cubi, vor fi livrate anual pentru o perioadă de 10 ani, începând din 2027. Acest acord conferă noi oportunități comerciale regionale și globale, cu opțiunea de a primi gaze lichefiate de la porturile de umplere și descărcarea lor în terminalele europene", a declarat ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, cu prilejul ceremoniei de semnare a acordului.
Declarațiile lui Bayraktar sugerează că oficialii turci au planuri conform cărora Botas ar urma să joace un rol mai activ pe partea de trading internațional, în condițiile în care până acum compania energetică națională din Turcia s-a ocupat doar cu importul de gaze pentru consumul intern, scrie Agerpres.
Obiectivul strategic al Turciei este acela de a fi un hub regional de gaze și un furnizor pentru Uniunea Europeană și, în acest sens, Turcia a investit puternic în capacități pentru importul de gaze lichefiate, precum și în producția internă de gaze de la zăcămintele din Marea Neagră. Turcia exportă deja mici cantități de gaze către blocul comunitar, însă livrările sunt frânate de capacitatea conductelor spre granița de vest cu Bulgaria.
Botas importă gaze naturale prin conducte din Rusia, Azerbaidjan și Iran, în timp ce Algeria și SUA sunt principalii furnizori de gaze lichefiate ai companiei controlată de statul turc.
În luna mai a acestui an, Botas a parafat un acord cu grupul american ExxonMobil privind aprovizionarea cu gaze lichefiate pe o perioadă de zece ani, acord conform căruia Botas va achiziționa până la 2,5 milioane de tone de gaze lichefiate pe an de la grupul energetic american.
Turcia își acoperă aproape tot necesarul de gaze din importuri și anul trecut a cumpărat 14,3 miliarde metri cubi, sau 28,3% din cantitatea totală de 50,5 miliarde metri cubi consumată anul trecut, sub formă de gaze naturale lichefiate (GNL).