Rusia eliberează doi americani într-un schimb major de prizonieri. Possibil cel mai mare de după sfârșitul Războiului Rece

Rusia eliberează doi americani într-un schimb major de prizonieri. Possibil cel mai mare de după sfârșitul Războiului Rece
scris 1 aug 2024

Rusia îi eliberează pe jurnalistul Wall Street Journal Evan Gershkovich și pe fostul pușcaș marin american Paul Whelan ca parte a unui schimb major de prizonieri cu SUA, potrivit unor surse Bloomberg.

Cei doi, încarcerați în Rusia pe baza unor acuzații de spionaj pe care Statele Unite și ei le neagă, sunt în drum spre destinații din afara Rusiei, scrie publicația citată.

Urmărește-ne și pe Google News
Automobilele electrice chineze Made in Europe, o nouă amenințare CITEȘTE ȘI Automobilele electrice chineze Made in Europe, o nouă amenințare

Americanii și aliații săi vor trimite în schimb prizonieri care sunt deținuți de ei, au spus sursele Bloomberg, care au cerut să rămână anonime pentru a discuta chestiuni care nu sunt încă publice, scrie Hotnews.ro.

La momentul publicării acestei știri nu exist anicio confirmare oficială a schimbului de prizonieri, care ar putea fi cel mai mare de după sfârșitul Războiului Rece, notează Reuters.

Anterior, joi, Kremlinul a refuzat să comenteze informațiile de presă potrivit cărora un schimb de prizonieri între Rusia și Statele Unite este iminent.

„În continuare nu fac declarații (pe această temă)”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferință de presă obișnuite.

Banca Angliei reduce dobânda de la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani CITEȘTE ȘI Banca Angliei reduce dobânda de la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani

Un avion rusesc folosit în trecut în același scop a zburat în Kaliningrad

Semnele unui schimb major de prizonieri între Rusia și Belarus, pe de o parte, și Statele Unite, Germania, Slovenia și Marea Britanie, pe de altă parte, s-au înmulțit, în condițiile în care mai mulți disidenți și activiști ruși au dispărut din închisorile lor.

Site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 a arătat că un avion special al guvernului rus folosit într-un schimb anterior de prizonieri, la care au participat Statele Unite și Rusia, a zburat de la Moscova către exclava rusă Kaliningrad, care se învecinează cu Polonia și Lituania, înainte de a se întoarce în capitala rusă.

Pervy Otdel (Primul Departament), o asociație specializată în apărarea persoanelor în cazurile de persoane acuzate în Rusia de trădare și spionaj, a spus că zborul ar putea însemna că a avut loc un schimb de prizonieri la granița poloneză.

„Dispariții” din închisorile rusești și condamnări-fulger, semne ale unui posibil schimb

Mai mulți disidenți ruși și persoane condamnate pentru opoziția lor față de războiul Moscovei în Ucraina „au dispărut” din închisorile rusești în ultimele zile, printre aceștia fiind și disidentul Vladimir Kara-Murza.

O avocată a lui Paul Whelan, un fost pușcaș marin american încarcerat în Rusia pentru acuzații de spionaj pe care le neagă, a declarat de asemenea, miercuri, pentru Reuters, că nu poate confirma unde se află acesta.

Printre cei ale căror rude și susținători spun că nu se mai află în aceeași închisoare, ci, potrivit autorităților penitenciare, au „plecat” către o altă unitate, se numără politicianul de opoziție Ilia Iașin, activistul pentru drepturile omului Oleg Orlov și Danila Krinari, un bărbat condamnat pentru cooperare secretă cu guverne străine.

FOTO Începe lărgirea DN73, între Brașov și Fundata. Constructorul și-a adus deja primele utilaje CITEȘTE ȘI FOTO Începe lărgirea DN73, între Brașov și Fundata. Constructorul și-a adus deja primele utilaje

De asemenea, printre ceilalți „dispăruți” se numără cetățeanul germano-rus Kevin Lik, care a fost condamnat pentru trădare, activiștii de opoziție Lilya Ceanișeva și Ksenia Fadeeva și artistul anti-război Sașa Skocilenko.

Aceste mutări din închisori raportate urmează condamnării neobișnuit de rapide, la 19 iulie, a jurnalistului american Evan Gershkovich pentru acuzații de spionaj, pe care le neagă. Acesta a fost condamnat la 16 ani de închisoare, iar Rusia a confirmat deja că au avut loc discuții despre un posibil schimb de deținuți.

Alsu Kurmasheva, jurnalistă ruso-americană pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, post finanțat de SUA, a fost, de asemenea, condamnată cu o grabă neobișnuită într-un proces secret, în aceeași zi, și condamnată la 6 ani și jumătate de închisoare pentru răspândirea de informații false despre armata rusă.

De asemenea, în Belarus, președintele Aleksandr Lukașenko, un aliat apropiat al lui Putin, l-a grațiat marți pe Rico Krieger, un cetățean german condamnat la moarte pentru terorism, din nou cu o grabă neobișnuită și cu o acoperire mediatică din partea media de stat.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
prizonieri