INFOGRAFIC Bloomberg, despre bursa românească: Paria de anul trecut devine printre cele mai performante burse în 2019

INFOGRAFIC Bloomberg, despre bursa românească: Paria de anul trecut devine printre cele mai performante burse în 2019
scris 20 dec 2019

Bursa românească scădea abrupt în urmă cu un an, pe fondul "taxei pe lăcomie", denumirea inițială gândită taxei pe activele bancare, introdusă prin OU 114. Astăzi, bursa de la București este pe cale să înregistreze, în 2019, una dintre cele mai bune evoluții la nivel globale, scrie Bloomberg.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Indicele BET a câștigat circa 34% de la începutul anului, ocupând locul al treilea la nivel mondial (în rândul a 94 de burse urmărite de Bloomberg).

Urmărește-ne și pe Google News

INFOGRAFIC Bloomberg, despre bursa românească: Paria de anul trecut devine printre cele mai performante burse în 2019

Startup-ul Glovo, prezent și în România, intră în clubul unicornilor CITEȘTE ȘI Startup-ul Glovo, prezent și în România, intră în clubul unicornilor

Acțiunile sunt susținute de creșterea economică rapidă, câștigurile mai mari, dar și de acțiunile încă ieftine după ce, în decembrie 2018, bursa de la București era împinsă de anunțarea OUG 114 la minimele ultimilor 2 ani.

Multiplii de evalare mici atrag investitorii locali și internaționali.

BVB a beneficiat și de decizia agenției FTSE Russell de a oferi piaței de capital România statutul de piață de emergentă.

Guvernul PNL promite măsuri mai prietenoase pentru piețe și va reversa o serie de măsuri adoptate de PSD cu efecte negative pentru mediul de afaceri, ceea ce a dus la creștere a optimismului în rândul investitorilor, notează Bloomberg.

Pe de altă parte, Profit.ro arăta anterior că OUG 114, cu măsuri dure pentru mediul de afaceri, este cea, care, deși a trimis bursa la minime multianuale, a asigurat, pe finalul anului trecut, lichiditatea necesară pentru o reclasificare din partea FTSE Russell.

Printre altele, noul Guvern va modifica acum prevederile privind taxa pe activele bancare și cerințele de capital pentru administratorii fondurilor de pensii din Pilonul 2 incluse în Ordonanța de Urgență 114/2018. Taxa pe active va fi plătită doar pentru 2019, în timp ce administratorii de pensii vor fi obligați să constituie un capital minim de 4 milioane de euro, sub cerințele de creștere a capitalului de circa două ori impuse anterior de Guvernul PSD/ALDE.

Guvernul PNL vrea, totodată, să atragă bani prin listarea Hidroelectrica și a altor companii de stat.

"Mai multe companii de stat ar putea fi listate și încurajăm Guvernul să utilizeze bursa de valori la potențialul maxim. Listarea Hidroelectrica ar putea fi decisivă pentru o reclasificare din partea MSCI și va genera un efect de domino pentru lichiditatea altor companii importante", a declarat directorul general al BVB, Adrian Tănase, citat de publicația americană.

Alexandru Ilisie, director de investiții la OTP Asset Management, avertizează însă că alegerile de anul viitor reprezintă un risc pentru piața de capital din România. Totodată, Hasnain Malik de la firma de brokeraj Tellimer (Dubai) spune că o reclasificare din partea MSCI, după modelul FTSE Russell, necesită o creștere a volumelor tranzacționate.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bloomberg
bursa romaneasca
bursa bucuresti
bursa
bet