Ultimii 5 ani au trecut în favoarea vânzătorilor de terenuri, care au asistat la creșteri anuale de prețuri, însă incertitudinea cauzată de pandemie a reușit să deblocheze multe tranzacții, a declarat, la Profit TV, Cătălin Gavrilă, Associate Director of Land Development în cadrul companiei de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate.
Dezvoltatorul austriac S Immo, proprietarul Sun Plaza, a reluat negocierile cu suedezii de la Skanska, cu privire la achiziția a două clădiri de birouri din cadrul complexului Campus 6 din zona Politehnică a Bucureștiului, după ce, în iunie, discuțiile au fost întrerupte din cauza COVID-19, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Tranzacția cu Skanska, evaluată la aproape 100 milioane de euro, și o posibilă fuziune cu rivalul Immofinanz, ar putea face din S Immo un pretendent la locul doi în topul celor mai mari proprietari de clădiri de birouri din România.
Antreprenorul român Albert Ilieș, care a pus bazele grupului Royal Holding ca vânzător autorizat al ușilor de garaj Hormann, lucrează la realizarea unui complex sportiv cu terenuri de fotbal, tenis, unități de cazare, SPA și piscine, o investiție de circa 15 milioane de euro, în locul fostului teren de fotbal al fabricii Ventilatorul din cartierul bucureștean Ghencea, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Conglomeratul chinez Fosun, condus de un miliardar supranumit Warren Buffett al Chinei, pregătește achiziția unei noi clădiri de birouri într-una din capitalele Europei Centrale și de Est, până la finalul acestui an, după ce tocmai a plătit peste 100 de milioane de euro pentru complexul de birouri Floreasca Park de lângă Pasajul Pipera, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Compania austriacă Immofinanz, unul dintre cei mai vechi investitori imobiliari din România, evaluează oportunitatea vânzării uneia dintre clădirile de birouri pe care le deține pe piața locală, tranzacțiile sale fiind, în mare măsură, neafectate de pandemie, transmit reprezentanții investitorului la solicitarea Profit.ro. Austriecii au vândut, în primul semestru, un teren din Pipera, parte a fostului portofoliu Adama.