Familia Niculae, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din București, a obținut autorizația de demolare a clădirilor care au găzduit celebrul club Piranha din Regie și, concomitent, pe cea de construire a unui bloc cu circa 100 de apartamente, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Omul de afaceri Dragoș Bîlteanu, fost președinte al SIF Banat-Crișana, a devenit acționar majoritar, indirect, al companiei Electromontaj, cel mai mare constructor de rețele electrice de înaltă tensiune din România, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Planul său este să valorifice potențialul imobiliar al firmei, demers prin care intră pe segmentul industrial-logistic al pieței imobiliare.
SIF Banat – Crișana a cumpărat 99,92% din acțiunile firmei sud-coreene Doosan IMGB, care deține platforma industrială IMGB din sudul Bucureștiului, într-o tranzacție evaluată la circa 40 milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Numărul tranzacțiilor imobiliare a reintrat pe creștere, în luna august, cu 1,5%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 43.000 de tranzacții, după scăderea din luna anterioară, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a doua lună de creștere de la începutul pandemiei, după ce în iunie s-a înregistrat un salt surprinzător de 16,4%.
Aproximativ 34.000 de români au încercat să se împrumute de la bancă pentru a-și cumpăra o locuință în primul semestru din acest an, cu circa 10% mai puțini decât în perioada similară a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Profit.ro pe seama datelor extrase din Baza Imobiliară de Granații a Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR). Scăderea din trimestrul al doilea, cel mai afectat de pandemie, a fost de circa 33%. Totuși, valoarea medie a proprietăților vizate de achiziția prin credite a crescut cu peste 14% în perioada aprilie-iunie 2020.