Omul de afaceri Horia Culcescu (49 de ani) și-a mandatat managerii să semneze pentru vânzarea unui lot de aproape 2,5 hectare din fostele sere Berceni către retailerul Kaufland la un preț de 7,6 milioane euro, tranzacție semnalată în premieră de Profit.ro. Suprafața ar putea crește până la circa 4 hectare după obținerea unor avize urbanistice.
Cei mai mari proprietari de malluri din România raportează o scădere nesemnificativă a suprafeței închiriate, puține cazuri de rezilieri de contracte și încasări de chirii amânate, la două luni după ce activitatea centrelor comerciale a fost reluată, potrivit informațiilor transmise de aceștia pentru Profit.ro. Ei estimează o revenire treptată a românilor la mall.
Omul de afaceri Sorin Crețeanu, proprietarul extrem de discret al producătorului de materiale de construcții Procema și al constructorului Comnord, pregătește dezvoltarea unui imobil cu locuințe de lux peste drum de ansamblul rezidențial Stejarii al lui Ion Țiriac. El spune, pentru Profit.ro, într-o ieșire în premieră în presă, că încearcă să se extindă în această zonă. S-a asociat în acest demers și cu Constantin Dinescu, unul dintre dezvoltatorii rețelei de terminale SelfPay (fost ZebraPay).
Firmele care oferă consultanță în construcții sunt la un pas de a fi incluse în categoria responsabililor cu asigurarea calității lucrărilor și riscă amenzi de până la 20.000 lei dacă mai lucrează fără experți, potrivit unui proiect legislativ votat astăzi în Camerei Deputaților, for decizional. Ba mai mult, consultanții ar putea fi amendați dacă mai lucrează fără drept de practică și dacă nu au asigurare.
Guvernul a decontat primăriilor din țară, în cadrul programului de reabilitare termică, 7,2 milioane lei, în 2019, un avans de 30% față de anul precedent, care a fost cel mai prost de la înființarea acestei subvenții. Cu acești bani au fost eficientizate energetic doar 74 de blocuri. În aceeași perioadă, Primăriile Sectoarelor 3 și 6 din Capitală au obținut fonduri europene pentru 85 de blocuri.