Ungaria a avut o creștere economică apropiată de zero în trimestrul al treilea

Ungaria a avut o creștere economică apropiată de zero în trimestrul al treilea
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 12:17

Produsul Intern Brut al Ungariei a înregistrat în trimestrul al treilea o creștere "foarte apropiată de zero", semnificativ sub estimările pieței, a declarat joi ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy, informează Reuters.

La putere din 2010, premierul Viktor Orban are probleme în a relansa economia ungară după scăderea de anul trecut, când inflația a urcat până la peste 25%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Șeful InvestBulgaria: Bulgaria nu mai este o țară cu venituri mici; este cea mai competitivă din UE în acest sens! CITEȘTE ȘI Șeful InvestBulgaria: Bulgaria nu mai este o țară cu venituri mici; este cea mai competitivă din UE în acest sens!
Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Economiștii intervievați de Reuters se așteptau ca PIB-ul Ungariei să înregistreze o creștere de 1,3% în ritm anual în perioada iulie-septembrie 2024.

"Creșterea noastră internă este asigurată. Dar creșterea externă nu depinde de noi", a spus Marton Nagy la o conferință. "Într-o economie în care exporturile au o pondere de 80% în PIB iar expunerea pe economia germană este atât de puternică, asta este un subiect dificil", a adăugat Nagy.

De asemenea, ministrul Economiei a reiterat punctul său de vedere că Ungaria a depășit criza inflației, după ce ultimele date au fost sub așteptări. În luna septembrie, inflația a coborât sub ținta de 3% a Băncii Naționale a Ungariei, pentru prima dată după 2021.

"Inflația nu mai este o problemă. Datele au fost repetat sub așteptări. Acesta este rezultatul îngrijorărilor persistente cu privire la inflație. Banca Națională pare și ea blocată în îngrijorările sale privind inflația", a spus Marton Nagy.

Dan Vardie, APIA: Suntem în zona cea mai neplăcută a electromobilității în Europa, din cauza tăierii fondurilor la \ CITEȘTE ȘI Dan Vardie, APIA: Suntem în zona cea mai neplăcută a electromobilității în Europa, din cauza tăierii fondurilor la "Rabla Plus"

Însă comentariile ministrului Economiei par să contrazică evaluarea Băncii Naționale a Ungariei (MNB), care a păstrat un ton prudent cu privire la posibilitatea unor noi reduceri ale celei mai mari dobânzi de politică monetară din UE, 6,5%, din cauza riscurilor de pe piețele financiare.

Viceguvernatorul MNB, Barnabas Virag a evocat o posibilă pauză în ciclul de reducere a costului creditului la reuniunea de politică monetară care va avea loc săptămâna următoare, după ce escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și modificarea previziunilor privind direcția în care se va îndrepta politica monetară a SUA au dus forintul la minimumul ultimelor 18 luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
economie