Taco Bell, expansiune în România. Colțul inedit de pe bursă

Taco Bell, expansiune în România. Colțul inedit de pe bursă
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris astăzi, 07:21

Conducerea Sphera Franchise Group, cunoscută în primul rând pentru operarea KFC, este mulțumită de dinamica în România a celui mai nou brand din portofoliu, Taco Bell. Rețeaua de restaurante cu profil mexican a câștigat popularitatea în rândul tinerilor.

“A început să confirme“, rezumă această dinamică directorul Sphera Franchise, Călin Ionescu, într-o discuție cu Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În anii de eferevescență bursieră 2005-2007 și chiar în deceniul trecut a fost cosiderat un neajuns mare al bursei de la București acela că nu are suficientă reprezentativitate, că nu oferă expunere la sectoare de creștere precum IT și că românii găsesc puține debușee de investiționale în companiile care oferă produsele și serviciile pe care le vezi pe stradă.

Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Între timp, acest aspect s-a ameliorat, procentajul capitalizării bursiere în PIB s-a majorat constant, mai multe companii din zona antreprenorială s-au listat la BVB și a crescut inclusiv expunerea sectorială pe terțe segmente (logistic prin Aquila Part Prod Com, transport fluvial prin TTS, agricultură, IT).

GRAFICE Banca maib de la Chișinău - vehicul pentru a lua expunere pe o economie în creștere. Argumentele băncii care vrea să vină la București CITEȘTE ȘI GRAFICE Banca maib de la Chișinău - vehicul pentru a lua expunere pe o economie în creștere. Argumentele băncii care vrea să vină la București

De fapt, chiar există zone din economia națională despre care românii nu sunt conștienți că pot investi achiziționând acțiuni la bursă. Un astfel de colț inedit al BVB este Taco Bell, lanțul de magazine cu profil mexican pe care, deși îl văd în mall-uri, persoanele fizice nu știu că pot lua expunere.

Acestea sunt operate de Sphera Franchise Group (SFG), companie care a fost listată în anul 2017 și care este mai cunoscută pentru operarea lanțurilor KFC și Pizza Hut. Taco Bell a avut “o performanță notabilă“, potrivit directorului general al Sphera, Călin Ionescu, și la jumătatea anului este profitabil.

Prospecțiuni București și-a înjumătățit profitul net semestrial. Compania reclamă activitatea redusă de contractare în domeniul achizițiilor de date geofizice CITEȘTE ȘI Prospecțiuni București și-a înjumătățit profitul net semestrial. Compania reclamă activitatea redusă de contractare în domeniul achizițiilor de date geofizice

Taco Bell este cel mai tânăr brand din portofoliu, lansat în anul listării companiei 2017 și încă din anul 2019 a trecut pe un câștig pretaxare EBITDA pozitiv, ceva mai greu la business-ul de profil în extindere. 

Este baza pentru creșterea viitoare. Pentru anul 2025, compania vizează deschiderea unui alt restaurant Taco Bell, însă acesta încă nu a fost negociat cu francizorul. Pentru extinderea anticipată, Sphera va aplica o regula nescrisă pentru dezvoltarea rețelelor conform căreia “o creștere organică este considerată undeva la 10% din numărul de unități“. Cum Taco Bell operează 15 unități în România, dinamica ar fi cunoscută. “Dacă deschidem una sau două pe an, va fi o creștere sănătoasă pentru rețea“, rezumă directorul Ionescu.

Este o expansiune organică ce lasă loc și formării și clientelei, prin venirea generațiilor noi. “Este un public relativ mai tânăr comparativ cu cel de la KFC sau Pizza Hut“, spune șeful executiv de la Sphera Franchise.

viewscnt
Afla mai multe despre
sphera franchise group
bvb
calin ionescu
kfc
pizza hut
taco bell