Subvenționarea fotovoltaicelor cu stocare pentru blocuri a fost refăcută. Locuințele sociale și comunitățile de energie vor beneficia și ele. O nouă definiție a condominiilor

Energie   
Subvenționarea fotovoltaicelor cu stocare pentru blocuri a fost refăcută. Locuințele sociale și comunitățile de energie vor beneficia și ele. O nouă definiție a condominiilor

Ministerul Energiei a refăcut draftul de ordonanță de urgență prin care ar urma să se instituie un program de acordare de subvenții de stat asociațiilor de proprietari din blocuri, pentru montarea de panouri solare dotate cu sisteme de stocare a energiei electrice produse de acestea, energie destinată consumului propriu al condominiilor.

Astfel, în varianta inițială a proiectului de OUG, drept beneficiari ai programului de subvenționare, intitulat ″Urban Up″, figurau doar ″asociațiile de proprietari din condominii, constituite conform Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor″.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Un ofițer superior rus a murit în explozia unei mașini în regiunea Moscovei CITEȘTE ȘI VIDEO Un ofițer superior rus a murit în explozia unei mașini în regiunea Moscovei

Acum, în noua variantă, beneficiari sunt:

1. Asociațiile de condominiu, adică asociațiile de proprietari așa cum sunt prevăzute în art. 2 lit. d) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările și completările ulterioare.

2. Comunitățile de energie, adică acele persoane juridice care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 pct. 18 din Ordonanța de urgență nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;

3. Locuințele sociale de tip condominiu aflate în administrarea unităților administrativ teritoriale (UAT), respectiv acele locuințe prevăzute la art. 38 – 43 din Legea locuinței nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Măsurile TikTok pentru a proteja integritatea platformei pe parcursul alegerilor din România CITEȘTE ȘI Măsurile TikTok pentru a proteja integritatea platformei pe parcursul alegerilor din România

Noul proiect de OUG definește condominiile, prin derogare de la Legea asociațiilor de proprietari, drept acele apartamente din clădiri-bloc de locuințe în care proprietatea imobiliară este formată din proprietăți individuale, definite ca apartamente sau spații cu destinația de locuințe și proprietatea comună indiviză.

Condominiile pot fi: a) clădiri cu mai multe locuințe; b) clădiri multietajate; c) un tronson cu una sau mai multe scări din cadrul clădirii multietajate în cazul în care se poate delimita proprietatea comună.

Constructorul naval Damen, acuzat de dare de mită și spălare de bani în Olanda. Au fost inculpați fondatorul companiei și fiul său, actualul președinte al Consiliului de Administrație CITEȘTE ȘI Constructorul naval Damen, acuzat de dare de mită și spălare de bani în Olanda. Au fost inculpați fondatorul companiei și fiul său, actualul președinte al Consiliului de Administrație

În cadrul programului se realizează obiective de investiții care constau în: a) achiziționarea și montarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minim 10kWp, în vederea producerii energiei electrice pentru autoconsum; b) achiziționarea și montarea instalațiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile cu o capacitate de minim 50% din puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice, pentru sprijinirea creșterii utilizării directe a energiei electrice provenite din regenerabile″, scrie în draftul de act normativ.

Finanțarea programului se va asigura din bugetul Ministerului Energiei, respectiv din capitolul 81.01 „Combustibil și energie”, Titlul 55 „Alte transferuri”, articol bugetar 55.01.76 „Sume alocate pentru finanțarea programelor/ proiectelor de eficiență energetică și de reducere a emisiilor de CO2”.

FOTO&VIDEO Softronic livrează CFR Călători o nouă locomotivă modernizată prin PNRR, \ CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Softronic livrează CFR Călători o nouă locomotivă modernizată prin PNRR, "Constantin Brâncuși"

Suma alocată implementării programului „Urban Up”, va fi de minim 100 milioane lei și maxim 158 milioane lei, în limita creditelor de angajament aprobate în bugetul Ministerului Energiei.

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, prin Ordin al ministrului Energiei, vor fi aprobate Schema de sprijin și Ghidul specific de finanțare, prin care vor fi reglementate tipurile de categorii de lucrări și cheltuieli eligibile care se subvenționează, condițiile tehnice și criteriile de eligibilitate.

FOTO Blindatele care vor fi construite în România de cel mai mare conglomerat din Turcia CITEȘTE ȘI FOTO Blindatele care vor fi construite în România de cel mai mare conglomerat din Turcia

La data de 30 iunie 2025 încetează plafonarea prețului la consumul de energie electrică și la data de 31 martie 2026 pentru gaze naturale (...). S-a identificat oportunitatea finanțării consumului propriu al asociațiilor de condominiu din România, a locuințelor sociale aflate în administrarea unităților administrativ teritoriale (UAT) și a comunităților de energie ale cetățenilor din România în vederea instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată de minim 10 kWp, precum și pentru achiziționarea de instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu o capacitate de minim 50% din puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice.

Luând în considerare necesitatea adoptării unor măsuri pentru atenuarea impactului negativ al creșterii prețurilor la energie pentru consumatorii racordați la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice și constituiți în asociațiilor de condominiu și în comunități de energie ale cetățenilor din România, precum și necesitatea și oportunitatea dezvoltării sectorului energiei din surse regenerabile, este benefică acordarea unui sprijin pentru finanțarea proiectelor de investiții pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante, în vederea producerii energiei electrice, precum și achiziționării de instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, având ca scop final utilizarea acesteia de către consumatori″, scrie în nota de fundamentare.

viewscnt
Afla mai multe despre
panouri fotovoltaice pe blocuri
panouri solare pe blocuri
comunități de energie
subvenții panouri fotovoltaice blocuri