Palatului Parlamentului din București, a treia cea mai mare clădire administrativă civilă din lume, prezentată ca "vedetă energofagă" și în presa internațională și în care parlamentarii, personalul administrativ și vizitatorii s-au plâns adesea de frig iarna, ar putea avea peste 2 ani o centrală proprie de producție de energie electrică și termică cu turbine pe gaze, cu putere instalată de 2 MW, dar și pompe de căldură și panouri fotovoltaice.
Acesta are deja în România două centrale de producție de energie regenerabilă aflate în operare comercială, respectiv parcul eolian Ruginoasa din județul Iași, cu putere instalată de 60 MW, și parcul fotovoltaic Glodeni din județul Mureș, de 53 MW.
Agenția a mai avut o inițiativă asemănătoare în 2019, după cum a relatat atunci Profit.ro. La acel moment, ANRM voia să rețină ca venituri proprii o cotă de 5% din sumele încasate la bugetul de stat din redevențe petroliere, ceea ce ar fi majorat de 5 ori bugetul instituției.
Romaero a intrat în insolvență în ianuarie, în urma cererii proprii, cu datorii exigibile de peste 763 milioane lei. La 30 septembrie 2023, compania avea restanțe la stat în sumă totală de aproape 436 milioane lei, cu tot cu dobânzi și penalități.
În ultimii 3 ani, germanii au înființat sau preluat circa 20 de companii locale cu profil energetic, iar anul trecut au început să facă head-hunting pentru a angaja un manager general pentru operațiunile din România, după cum a relatat Profit.ro.