Prima licitație - Proiecte de parcuri eoliene și solare de peste 1.500 MW vor fi subvenționate prin noua schemă CfD. Costurile administrative vor fi suportate de consumatorii de energie

Prima licitație - Proiecte de parcuri eoliene și solare de peste 1.500 MW vor fi subvenționate prin noua schemă CfD. Costurile administrative vor fi suportate de consumatorii de energie
scris astăzi, 16:22

La prima licitație organizată de Ministerul Energiei pentru selectarea investitorilor în regenerabile ale căror proiecte vor fi subvenționate prin intermediul așa-numitelor contracte pentru diferență (CfD) au fost atribuite contracte de subvenționare pentru 21 de solicitanți, ale căror proiecte însumează o putere instalată de 1.528 MW, superioară țintei ministerului, asumată prin PNRR, de 1.500 MW.

Schema de sprijin CfD este menită să asigure constanța veniturilor în etapa de exploatare a unui proiect de investiții în producția de energie verde. Astfel, în esență, investitorului îi este garantat un preț de vânzare a energiei după începerea producției, intitulat "preț de exercitare", preț care să-i asigure un anumit nivel minim de rentabilitate. În cazul în care prețul de vânzare real de pe piață, calculat ca preț de referință într-un interval dat, este mai mic decât cel de exercitare, investitorul are dreptul să fie compensat prin plata diferenței. Există și varianta ca prețul de referință să fie mai mare decât cel de exercitare, iar în acest caz investitorul este obligat să returneze diferența.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO ANUNȚ Primul tronson de autostradă care va fi construit în România de ucraineni CITEȘTE ȘI FOTO ANUNȚ Primul tronson de autostradă care va fi construit în România de ucraineni

Prețurile minime, respectiv maxime de exercitare ofertate și declarate câștigătoare la licitație, pentru fiecare tehnologie, au fost următoarele:

- producerea de energie electrică din surse eoliene onshore: maxim – 77,33 euro/MWh, respectiv minim – 54,49 euro/MWh;

- producerea de energie electrică din surse solare fotovoltaice: maxim – 54,18 euro/MWh, respectiv minim - 45,05 euro/MWh.

FOTO Prima aeronavă Airbus A220-300 din flota AnimaWings a ajuns în România. Este singura aeronavă de acest fel din România CITEȘTE ȘI FOTO Prima aeronavă Airbus A220-300 din flota AnimaWings a ajuns în România. Este singura aeronavă de acest fel din România

″Ce înseamnă aceste contracte? Un preț fix pentru energia electrică produsă în noile capacități, pentru 15 ani de zile, preț stabilit în mod competitiv, prin licitație publică. Sunt foarte bucuros pentru că am avut un număr important de participanți, iar prețurile rezultate sunt foarte competitive, cu 20-30% sub prețurile maximale. Toate așteptările noastre privitoare la succesul acestei prime licitații au fost depășite, ceea ce confirmă încrederea pe care investitorii o au în România și în viitorul sistemului nostru energetic. Acest mecanism de sprijin financiar ajută la stimularea investițiilor în proiecte de energie regenerabilă, reducând riscurile financiare pentru investitori și oferind predictibilitate pe termen lung″, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Astfel, în urma analizei ofertelor declarate câștigătoare, au rezultat următoarele prețuri medii ponderate estimate de exercitare pentru prima rundă de CfD: 65 euro/MWh pentru eoliene și 51 euro/MWh pentru fotovoltaice.

România, cea mai mare creștere din UE a costului cu mâna de lucru CITEȘTE ȘI România, cea mai mare creștere din UE a costului cu mâna de lucru

Ca urmare a evaluării ofertelor financiare, 21 de solicitanți vor fi declarați câștigători, respectiv 11 solicitanți pentru fotovoltaic, însumând o capacitate totală de 432 MW, și 10 solicitanți pentru eolian onshore cu o capacitate totală de 1.096 MW. Astfel, cumulul capacităților declarate câștigătoare – 1.528 MW – va permite atingerea pragului asumat prin PNRR de semnare a unor contracte pentru diferență pentru producerea de energie din surse regenerabile de 1.500 MW, a transmis Ministerul Energiei.

Acesta este doar începutul, pentru că și în anul care urmează vor fi organizate noi licitații de tip CFD: încă 3.500MW pentru parcuri solare și eoliene, dar și o schemă complet nouă pentru capacități de stocare″, a mai precizat ministrul Energiei.

CEC Bank vine la bursă cu euroobligațiunile semnalate de Profit.ro CITEȘTE ȘI CEC Bank vine la bursă cu euroobligațiunile semnalate de Profit.ro

Principala sursă de finanțare a diferențelor de preț datorate investitorilor în baza schemei de sprijin CfD este reprezentată de un grant european nerambursabil de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare. Guvernanții speră ca banii europeni să fie suficienți pentru a acoperi costurile cu necesarul de plăți asumat de statul român pentru acest mecanism de sprijin și să nu fie nevoie ca acestea să fie suportate și de consumatorii români pe facturile lor de curent, cum se întâmplă în prezent cu sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă prin intermediul celebrelor certificate verzi.

Banii de la UE nu acoperă însă și cheltuielile administrative ale OPCOM și Transelectrica cu mecanismul de sprijin CfD, potrivit Deciziei Comisiei Europene de aprobare a ajutorului de stat. Aceste cheltuieli administrative vor fi suportate de consumatorii finali de energie pe facturi de la primăvară, după cum a relatat în detaliu Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
contracte pentru diferență cfd
subvenții regenerabile
schemă de sprijin regenerabile
facturi energie
preț energie