VIDEO Cercetătorii români prezintă prototipul unei mașini de teren alimentate cu hidrogen

VIDEO Cercetătorii români prezintă prototipul unei mașini de teren alimentate cu hidrogen
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 16:17

Peste 300 de expozanți sunt prezenți, în perioada 10 - 13 octombrie 2024, la prima ediție a evenimentului Energy Expo, organizată în Hala Laminor din București, pe o suprafață expozițională de 30.000 de metri pătrați.

O mașină experimentală sau drone alimentate cu hidrogen sunt printre exponatele prezentate publicului la standurile primei ediții a Energy Expo, ce are loc în perioada 10 – 13 octombrie, la Hala Laminor din Capitală, arată București FM.

Urmărește-ne și pe Google News
Fidelis, din nou spre record - Subscrieri de aproape 400 milioane euro și 3,5 miliarde lei CITEȘTE ȘI Fidelis, din nou spre record - Subscrieri de aproape 400 milioane euro și 3,5 miliarde lei
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit organizatorilor, în cadrul parteneriatului strategic cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, instituția este prezentă la târg, într-o zonă expozițională dedicată, prin cinci dintre institutele de cercetare care au proiecte în zona de energie: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare (INCD COMOTI), Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban (INCERC), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI) Rm. Vâlcea.

Printre exponatele institutelor de cercetare prezentate la standuri s/e află: mașina experimentală alimentată cu hidrogen (Jeep), o machetă de turbină eoliană, o machetă de prezentare a soluțiilor de termoizolare și reducere a permeabilității la aer a clădirilor, sisteme UAV (vehicule aeriene fără pilot uman) destinate misiunilor și aplicațiilor, dronă alimentată cu hidrogen, mostre baterii Li-Ion, machetă a laserelor de mare putere (exemplificare a imaginii la scară mică a sălii laserelor ELI-NP), ochelari 3D conectați la un calculator și o unitate IT prin care vizitatorii la stand pot desfășura un tur virtual al facilității experimentale de la ELI-NP (camere experimentale, laboratoare, camere curate).

Prototipul mașinii de teren experimentale, alimentată cu hidrogen, a fost construit la Institutul de Cercetare pentru Tehnologii Izotopice de la Râmnicu Vâlcea și, potrivit constructorilor, nu poluează deloc. Singurul impediment pentru acest tip de vehicule este că, la ora actuală, în România nu există stații de încărcare a mașinilor alimentate cu hidrogen.

De asemenea, în cadrul EV Show 2024 este prezentată unul dintre cele mai recente modele de mașini electrice și hibride, tehnologii de încărcare și carporturi solare. Astfel, primul cybertruck din România, care va putea fi văzut în cadrul Energy Expo, este configurația de top a modelului ‘Cyberbeast’, cu trei motoare electrice care produc 845 CP, ce asigură o accelerație de 2,5 secunde de la 0 la 100 km/h. Cu un cuplu de 13.959 Nm și o greutate de 3,1 tone, Cyberbeast poate tracta o încărcătură de cinci tone.

Mașina a fost prezentată și la ediția anterioară - VEZI VIDEO AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
hidrogen
masina