Modul în care operează poprirea pe venit instituită de ANAF va fi schimbat, potrivit unui proiect de ordonanță pregătit de Ministerul Finanțelor și analizat de Profit.ro. Pentru a evita situațiile în care ANAF pune poprire la angajator/plătitor de venit, dar și la bancă, ajungând să ia astfel din venitul debitorului mai mult decât limita legală (de o treime sau jumătate), poprirea pe venitul lunar din salarii/pensii/indemnizații nu se va mai institui și la instituția de credit.
Deși acest tip de venit care intră lunar în cont nu va mai fi poprit la bancă, ANAF va executa suma aflată în cont la momentul introducerii popririi, chiar dacă banii au ca sursă salarii și pensii încasate în trecut.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Proiectul va reglementa faptul că sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt exceptate de la urmărirea prin poprire asupra sumelor din conturile bancare deschise.
În fapt, organul fiscal aplică măsurile de executare silită prin poprire, atât la plătitorul venitului, cât și la instituția de credit, întrucât acesta nu are cunoștință cu privire la natura sumelor care intră în conturile bancare, respectiv dacă încasările zilnice sunt și de altă natură decât cele din salarii/pensii.
Prin modificarea acestui alineat se are în vedere să fie asigurate condițiile de subzistență a debitorilor persoane fizice, astfel încât să le fie indisponibilizat doar a 1/3 sau 1/2, după caz, din venituri conform Codului de procedura civilă, iar diferența de venit virată în contul bancar să rămână la dispoziția debitorilor.
CITEȘTE ȘI Bani UE pentru minivacanțele bugetarilor - Peste 2 milioane lei la Ministerul Finanțelor pe team building pentru zeci de angajați. Cursuri de atingere a stării de "flow", conversații dificile, cum să spună NU și cum să prindă "hoții de timp"Pe de altă parte, prin modificarea acestui alineat se are în vedere reglementarea faptului că indisponibilizarea sumelor de natura celor prevăzute le vizează doar pe cele încasate după data și ora la care a fost inființată poprirea. Astfel, orice sumă existentă în contul bancar la momentul înființării popririi, indiferent că aceasta este de natura salariu/pensie, va face obiectul indisponibilizării și virării în conturile indicate de către organul de executare.
Modificarea pregătită
La articolul 236, alineatele (12) și (21) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”(12) Pentru stingerea creanțelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. Prin excepție, debitorii nu pot fi urmăriți prin poprire pentru sumele prevăzute la alin. (4) încasate în conturile bancare ulterior înființării popririi.