Împrumuturile Guvernului au ajuns la 84,1 miliarde de lei pentru primele patru luni ale anului, conform calculelor Profit.ro, după ce în aprilie statul a atras fonduri de 12 miliarde de lei în urma unor împrumuturi de la bănci și investitori mari de pe piața internă, prin titluri de stat vândute populației la bursă, dar și ca urmare a unei emisiuni de titluri de stat pentru populație pe Bursa de Valori București. Cea mai mare parte a sumei de peste 84 miliarde de lei a fost împrumutată în ianuarie, 55,3 miliarde de lei, inclusiv prin ieșiri pe piețele externe.
Pentru întreg anul este nevoie de împrumuturi de 160 miliarde lei - 68,4 miliarde lei pentru acoperirea deficitului, iar restul pentru plata de datorii vechi ajunse la scadență. Împrumuturile mari din primele luni ale anului au determinat și o concentrare consistentă de costuri cu dobânzi în cheltuielile statului în aceste luni, dar estimarea pentru întreg anul rămâne la 27,8 miliarde lei, similar cu anul trecut.
Statul a împrumutat foarte mult în ianuarie, 55,3 miliarde lei, și a prefinanțat astfel o bună parte din necesarul de împrumut din 2023, pentru a profita de condițiile bune din piața financiară la momentul respectiv.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În luna aprilie, statul anunțase că vrea să obțină 7,63 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat către bănci și investitori mari. Sumele propuse de aceștia s-au ridicat la 13,77 miliarde lei (licitații principale și sesiuni suplimentare), iar suma împrumutată a fost de 8,4 miliarde lei.
Dobânzile la care se împrumută statul au continuat trendul de scădere și în aprilie.
În luna mai, programul orientativ de împrumuturi este anunțat la 5,79 miliarde lei (licitații principale+sesiuni suplimentare).
Trebuie precizat că, în cadrul sumei totale a împrumuturilor de 84,1 miliarde lei, două împrumuturi din ianuarie totalizând 4,7 miliarde lei (de 3,4 miliarde lei pe o lună și 1,3 miliarde lei pe 3 luni) au ajuns la scadență și au fost rostogolite cu alte împrumuturi.
CITEȘTE ȘI Buget în criză - Veniturile au un minus de 13,1% față de program la trei luni, situație cu care România s-a mai confruntat în pandemie, când firmele au amânat masiv plata taxelor. Situație gravă la fonduri UE și PNRRCosturi mari cu dobânzile în primele trei luni, dar per ansamblul anului estimarea rămâne la 28 miliarde de lei
Guvernul a avut în primele trei luni (perioadă pentru care avem disponibilă execuția bugetară) un cost cu dobânzile de 9,1 miliarde lei, în creștere cu 58,3% față de primele trei luni ale anului trecut. Suma de 9,1 miliarde lei include în principal dobânzi, dar și alte costuri mai mici, cum ar fi, de exemplu, cheltuieli aferenmte autorităților locale sau bugetul Trezoreriei.
Pentru întreg anul 2023, aceste cheltuieli sunt estimate la 29,1 miliarde lei, din care 27,8 miliarde lei sunt cheltuieli efective cu dobânzile, similar cu anul trecut.
Sumele mari înregistrate la dobânzi în primele luni ale acestui an au fost determinate de plățile de discount făcute de Trezorerie la redeschiderea unor emisiuni de obligațiuni mai vechi de pe piața internă.
Licitațiile pentru bănci și investitori - aprilie
(Milioane lei. Cu roșu licitațiile eșuate, cu portocaliu cele la care Finanțele au luat mai puțin decât anticipau, albastru cele cu împrumuturi în linie cu sau peste nivelul planificat)
Data | Maturitate (luni) | Licitație | Sesiune suplimentară | Randament mediu (% pe an) | |||||
Prospect | Subscris | Adjudecat | Prospect | Subscris | Adjudecat | ||||
2 mai 2023 | 66 | 700 | 951,8 | 833,8 | 105 | 0 | 0 | lei | 7,15 |
2 mai 2023 | 113 | 700 | 1.039,2 | 854 | 105 | 0 | 0 | lei | 7,32 |
26 apr 2023 | 84 | 700 | 1.152,5 | 718 | 105 | 310 | 105 | lei | 7,33 |
26 apr 2023 | 156 | 700 | 598,5 | 456 | 105 | 36 | 36 | lei | 7,53 |
24 apr 2023 | 96 | 700 | 868,4 | 733,4 | 105 | 245 | 105 | lei | 7,40 |
24 apr 2023 | 57 | 500 | 1.191,1 | 601,1 | 75 | 320 | 75 | lei | 7,31 |
18 apr 2023 | 11 | 500 | 663,3 | 500 | - | - | - | lei | 6,51 |
12 apr 2023 | 43 | 500 | 431,6 | 304,6 | 75 | 150 | 75 | lei | 7,17 |
10 apr 2023 | 85 | 600 | 968,5 | 738 | 90 | 140 | 90 | lei | 7,27 |
10 apr 2023 | 179 | 500 | 817,1 | 422,6 | 75 | 85 | 75 | lei | 7,77 |
5 apr 2023 | 114 | 600 | 1.239,3 | 600 | 90 | 225 | 90 | lei | 7,34 |
3 apr 2023 | 58 | 300 | 908 | 331 | 45 | 131 | 45 | lei | 7,29 |
29 mar 2023 | 52 | 300 | 1.136 | 556 | 45 | 160 | 45 | lei | 7,15 |
Record de împrumuturi în ianuarie - 55,3 miliarde lei
Guvernul a împrumutat o sumă record în luna ianuarie, de 55,3 miliarde lei (11,24 miliarde de euro), de la investitori, de pe piața externă și de pe cea internă, precum și de la populație. Precedentul record, stabilit anul trecut, tot în ianuarie, a fost de 28,87 miliarde lei.
Finanțele au decis să împrumute atât de mult pentru a profita de contextul pozitiv de pe piețele financiare, ceea ce conduce la dobânzi mai bune pentru stat. Trebuie menționat că două împrumuturi totalizând 4,73 miliarde de lei au scadențe mici, fiind mai degrabă necesare pentru managementul lichidităților în timpul anului. Un împrumut de 3,4 miliarde de lei are maturitate de numai o lună, iar o finanțare de 1,33 miliarde lei de numai 3 luni.
Guvernul s-a împrumutat de două ori de pe piețele externe în ianuarie
(Ieșirea pe extern pentru împrumutul în euro a avut loc pe 30 ianuarie, dată la care s-au stabilit și termenii finanțării. În evidențele Ministerului Finanțelor, emisiunea ar putea fi, însă, înregistrată cu settlement date la câteva zile după, deci în luna februarie)
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Alex Milcev, Partener EY: Orice om de afaceri ar trebui să-și facă un buget și o planificare ca să se pregătească să plătească mai multPauză de la împrumuturi externe
Nanu a spus că România ar putea ieși încă o dată pe piețele externe în acest an, și că ar putea apela la obligațiuni verzi sau sustenabile, prima emisiune de acest tip a țării, confirmând informațiile prezentate anterior de Profit.ro.
Pe plan intern, România ar putea continua finanțarea anticipată atât timp cât cererea rămâne robustă, a spus el, menționând că sporirea ponderii datoriei în monedă locală a atenuat riscurile valutare și a ajutat la revizuirea ratingurilor.
Împrumuturile de anul trecut - 146,5 miliarde de lei
Dacă la suma de 133 miliarde lei adăugăm și cele 2,74 miliarde de euro (13,46 miliarde lei) intrate din componenta de împrumut a PNRR, totalul sumelor contractate de către Guvern ajunge la 146,5 miliarde de lei. Banii din PNRR îmbunătățesc poziția lichidității financiare a statului. Pe lângă componenta de împrumuturi, PNRR include și granturi.
Pentru anul 2022, necesarul de împrumut stabilit de Guvern a fost de 148,6 miliarde lei.
CITEȘTE ȘI România are cea mai precară situație financiară din UE - din 100 de euro cheltuiți de la buget, 15,6 euro sunt luați pe datorieÎmprumuturile anunțate pentru anul acesta
Situație împrumuturi
Lună | Total | Piața internă | Piața externă | ||
investitori | populație | ||||
lei | euro | ||||
Total | 84,13 mld. lei | 49,1 mld. lei | - | 5,84 mld. lei | 29,19 mld lei |
aprilie | 11,9 mld. lei | 8,4 mld. lei | - | 3,05 mld lei Fidelis (Tezaur în derulare) | 449 mil. lei (100 mil. dolari) |
martie | 9,65 mld. lei | 7,45 mld. lei | - | 1,3 mld. lei Tezaur | 898,3 mil. lei (200 mil dolari) |
februarie | 7,31 mld. lei | 6,67 mld. lei | - | 638,3 mil. lei Tezaur | - |
ianuarie | 55,26 mld. lei | 26,58 mld. lei | - | 845,85 mil. lei Tezaur | 27,84 mld. lei |
Sumele în valută au fost convertite în lei la cursul BNR de la finalul lunii respective