EXCLUSIV Poștașul devine agent ANAF pentru amnistia fiscală

EXCLUSIV Poștașul devine agent ANAF pentru amnistia fiscală

Ministerul Finanțelor pregătește un parteneriat cu Poșta Română pentru a facilita accesul debitorilor la amnistia fiscală aprobată recent de către Guvern, potrivit informațiilor Profit.ro. Finanțele ar beneficia, astfel, de aria mare de acoperire a Poștei și ar ajunge la un număr semnificativ de debitori. Finanțele ar trimite debitorilor, prin intermediul poștașilor, materialele pentru amnistie, cum ar fi informări, cerere de anulare etc, urmând ca în fază ulterioră poștașii să poată chiar încasa sumele pe care le au de plată datornicii, arată sursele Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În acest sens, Ministerul Finanțelor lucrează la un proiect de OUG pentru un parteneriat cu Poșta.

Urmărește-ne și pe Google News

Demersul va fi discutat în scurt timp în Guvern, posibil chiar miercuri.

UPDATE ora 23.51 Informațiile Profit.ro au fost confirmate oficial, ministerul prezentând public proiectul.

Încasarea de către poștaș a sumelor datorate ar urma să fie făcută prin POS, fiind luată în calcul și varianta numerar.

Din proiectul pus pe site de către Ministerul Finanțelor

  • ANAF va încheia o convenție cu Poșta
  • autoritățile locale care acordă amnistie pentru datornici pot încheia, de asemenea, convenții similare cu Poșta
  • Poșta va 
    • tipări, implicui si comunica, cu confirmare de primire, documentele necesare accesării facilităților fiscale, respectiv:
      • scrisoarea de informare privind condițiile de accesare a facilităților, inclusiv cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024, valoarea acestora ce trebuie plătită și, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării;
      • modelul de Notificare privind intenția de a beneficia de anulare a unor obligații bugetare
      • modelul ”Cerere privind anularea unor obligații bugetare”;
    • prelua plicul care conține ”Notificarea privind intenția de a beneficia de anulare a unor obligații bugetare” și îl va trimite către organul fiscal central competent 
  • încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul postal, sumele aferente obligațiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităților fiscale
  • Tarifele Poștei
    • tipărire și comunicare către contribuabil a documentelor - 10,90 lei, cu TVA, pe plic;
    • tipărire, comunicare către contribuabil și preluare a plicurilor de la cei care vor să acceseze amnistia - tariful este de 15,56 lei, cu TVA, pe plic
    • comisionul perceput pentru încasarea obligațiilor bugetare este de 4 lei, fără TVA, pentru fiecare operațiune de încasare prin salariații poștali

Personalul Poștei este obligat să respecte prevederile referitoare la prelucrearea datelor cu caracter personal și secretul fiscal.

În cazul persoanelor fizice înrolate în SPV, documentele privind amnistia se comunică persoanelor fizice prin SPV, în cazul în care acestea nu sunt înrolate în serviciul ANAF de comunciare electronică cu contribuabilii, sunt utilizate serviciile Poștei.

În cazul în care viramentele efectuate de Poșta Română nu sunt validate la nivelul Trezoreriei din punct de vedere al existenței unui cod de identificare fiscală al contribuabilului, acestea se returnează în contul din care sumele respective au fost virate, în următoarea zi lucrătoare înregistrării în contabilitate a viramentelor.

Marcel Boloș: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, așa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal CITEȘTE ȘI Marcel Boloș: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, așa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

Detalii despre amnistie

Ministerul Finanțelor încearcă să promoveze amnistia pentru a cuprinde un volum cât mai mare din sumele înregistrate acum ca arierate la ANAF.

Amnistia fiscală dă posibilitatea persoanelor fizice, inclusiv celor care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesiile liberale, să beneficieze de ștergerea a 50% din datoria principală și a 100% din accesorii (dobânzi și penalități), dacă datoria lor este de până la 5.000 de lei și plătesc 50% din principal, iar dacă datoria este de peste 5.000 de lei, vor putea accesa o ștergere a 25% din datoria principală și a 100% din accesorii.

În cazul firmelor, amnistia oferă ștergerea integrală a accesoriilor dacă acestea plătesc datoria inițială, iar firmele care sunt contribuabili bun-platnici, adică nu au datorii, vor primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau venit (microîntreprinderi) la termenul scadent de plată.

Guvernul a adoptat OUG privind amnhistia pe 4 septembrie, iar actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial pe data de 6 septembrie.

DECIZIE Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară - deficit de 122,8 miliarde lei, 6,94% din PIB. Față de proiectul inițial, primesc mai mulți bani Agricultura și Dezvoltarea CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară - deficit de 122,8 miliarde lei, 6,94% din PIB. Față de proiectul inițial, primesc mai mulți bani Agricultura și Dezvoltarea

Amnistia vizează obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, iar termenul limită pentru depunerea cererilor este de 25 noiembrie.

Pentru acordarea facilităților de către autoritățile locale, consiliile locale trebuie să aprobe acordarea acestora și procedura aferentă. Facilitățile privind accesoriile se acordă și în cazul obligațiilor bugetare administrate de alte autorități decât cele centrale. În acest caz, cererea de anulare a accesoriilor se depune și se soluționează de către instituția sau autoritatea publică care administrează respectivele obligații bugetare.

Procedura de aplicare a ștergerii de accesorii, precum și a facilității de ștergere din principal pentru persoane fizice, PFA și profesii liberale, se aprobă prin ordin al ministrului Finanțelor, la propunerea președintelui ANAF, în cazul obligațiilor bugetare administrate de către organul fiscal, în termen de maxim 15 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

În cazul obligațiilor bugetare administrate de alte instituții sau autorități publice, cu excepția unităților administrativ-teritoriale și a subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București, procedura de aplicare pentru anularea accesoriilor se aprobă de conducătorul instituției sau autorității publice, cu avizul Ministerului Finanțelor, în termen de maxim 15 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Ministerul Finanțelor vrea să încaseze 9 miliarde de lei din amnistie în 2024 și estimează că va acorda bonificații de 1,1 miliarde de lei anul următor

Din totalul sumei de 71,8 miliarde de lei (datorii și accesorii) lei se apreciază că raportat la valoarea creanțelor bugetare posibil de încasat (prin acordarea de facilități fiscale), din care valoarea creanțelor bugetare de 60,5 miliarde lei și a accesoriilor în valoare de 11,3 miliarde lei dar și în funcție de termenele scadente ale acestora, un procent rezonabil de 15% se estimează că v-a fi încasat suplimentar la bugetul general consolidat suma de aproximativ 9 miliarde lei.

De asemenea prin acordarea bonificației de 3% se estimează că din impozitul pe profit datorat și plătit precum și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în valoare de 37 miliarde lei (37 miliarde lei *3% = 1,1 miliarde lei. Total impact net al măsurii de acordare a facilităților fiscale este de 7,9 miliarde lei, explică Ministerul Finanțelor.

România va împrumuta 920 milioane de dolari de la SUA, la dobândă avantajoasă, pentru consolidarea industriei naționale de apărare CITEȘTE ȘI România va împrumuta 920 milioane de dolari de la SUA, la dobândă avantajoasă, pentru consolidarea industriei naționale de apărare

Situația creanțelor fiscale cu potențial de încasare

Situația creanțelor firmelor la 31 august 2024

ULTIMA ORĂ CONFIRMARE România a mandatat patru instituții financiare nipone pentru obligațiuni Samurai verzi cu maturități între 3 și 20 de ani. O tranzacție este așteptată în viitorul apropiat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ CONFIRMARE România a mandatat patru instituții financiare nipone pentru obligațiuni Samurai verzi cu maturități între 3 și 20 de ani. O tranzacție este așteptată în viitorul apropiat

Situația persoanelor fizice

viewscnt
Afla mai multe despre
amnistie fiscala
posta
ministerul finantelor
posta romana
formulare amnistie
debitori