ANAF a colectat în februarie ușor peste planul trasat de către Ministerul Finanțelor, după ce și în ianuarie a strâns la buget mai mulți bani. Astfel, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, ANAF și Vama au colectat în februarie, potrivit datelor preliminare, 30,1 de miliarde de lei, cu circa 400 milioane lei peste nivelul stabilit. Cum februarie este istoric luna cu cele mai mici venituri din an, deficitul bugetar, care pe partea de cheltuieli este mai uniform, mai ales în ce privește costurile cu pensii și salarii, s-ar putea înrăutăți, înainte să fie influențat pozitiv de veniturile peste medie din perioada aprilie-iunie, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Ministerul Finanțelor a stabilit pentru febaruarie Fiscului să colecteze 28,26 miliarde de lei, iar suma colectată până la finalul zilei de 28 februrie a trecut ușor peste acest nivel.
Profit.ro a prezentat situația din luna ianuarie și a urmărit și evoluția pe parcursul anului trecut. Anul 2023 a fost unul dificil pentru Fisc, cu venituri sub așteptări, care au determinat introducerea de noi taxe și reducerea cheltuielilor statului, dar și majorarea deficitului bugetar.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În 2023, după un început slab, colectarea a început să-și revină în a doua parte a anului, sumele reprezentând rămâneri în urmă fiind în declin treptat, dar a trecut pe plus abia în decembrie. Totalul la final de 2023 a fost de circa 17,5 miliarde de lei sub programul stabilit, potrivit calculelor Profit.ro.
De exemplu, în noiembrie, ANAF a fost sub plan cu numai cu 723 miliarde de lei, iar în decembrie a trecut pe plus, cu circa 800 de milioane peste ce avea trasat.
În 2024, deficitul bugetar este estimat la 86,6 miliarde de lei (5% din PIB în termeni cash), față de 89,9 miliarde lei (5,68% din PIB) realizat în 2023, un nivel încă ridicat și asupra căruia persistă semne de îndoială, având în vedere că este un an electoral încărcat, cu riscuri în ce privește derapajele la cheltuieli ale statului.
CITEȘTE ȘI Haosul e-Factura: O asociație de proprietari a primit 3 răspunsuri diferite de la ANAFPentru acest an, ANAF are un plan de venituri de 450 miliarde de lei, comparativ cu 404,4 miliarde de lei în 2023. La Autoritatea Vamală Română (AVR), programul pentru 2024 este de 25 miliarde lei, comparativ cu 23,1 miliarde lei anul trecut. ANAF asigură cea mai mare parte din veniturile totale la buget, estimate la 586 miliarde de lei pentru acest an.
Deficit bugetar ridicat în ianuarie din cauza unor cheltuieli pentru înzestrarea MApN
Cheltuielile pentru armament sunt incluse în raportare la cheltuieli pentru investiții, unde Finanțele au anunțat o creștere de aproape patru ori, la 7,37 miliarde de lei.