ANAF a deschis astfel un nou capitol al calificărilor fiscale, constând în ajustarea (prin majorare) a profiturilor impozabile, pe motiv că acestea au fost diminuate în mod artificial de către contribuabil.
Dacă ne uităm la două situații concrete rezultate din rapoartele de inspecție fiscală emise în luna august 2026, observăm următoarele:
• În cazul unuia dintre contribuabili, ANAF reproșează că, în condițiile menținerii constante a personalului și a nivelului de cheltuieli, cifra de afaceri a scăzut semnificativ, bănuind nefiscalizarea unei părți a veniturilor.
• În cel de-al doilea exemplu, ANAF remarcă încetarea bruscă a încasărilor la sfârșitul anului fiscal, considerând că aceasta a avut loc în mod artificial, în special pentru a evita depășirea cifrei de afaceri care l-ar fi calificat pentru plata IMCA.
În ambele situații, întâlnim ca argument principal comparația coeficienților de profitabilitate înregistrați de contribuabil în anii anteriori, iar ca argument de drept, art. 40^4 Cod fiscal, care se referă la „demersuri ne-oneste, fără substanță economică și având ca scop principal obținerea unui avantaj fiscal”.
“Practic, ANAF depășește limita veșnicului art. 11 Cod fiscal la care se oprea orice recalificare fiscală și trece la nivelul următor, mai dificil de combătut. Pe astfel de spețe, argumentația depășește rigoarea unui simplu text de lege sau a unui calcul cu plus sau minus, axându-se pe principii, pe spiritul legii și pe conduita subiectivă a contribuabilului”, spune Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev Haraga.
Cu alte cuvinte, deși poate fi o decizie de business perfect validă aceea de a renunța la încasări de teama depășirii plafoanelor (de micro, de TVA sau de IMCA), acest lucru este suspect în ochii ANAF, ceea ce poate aduce un control sau o inspecție.
Simplul motiv de a nu încasa nu poate genera obligații fiscale suplimentare, însă ANAF caută să identifice dacă nu cumva o astfel de situație este o aparență înșelătoare, în sensul nefiscalizării unei părți de venituri sau a împărțirii acestora între mai multe firme cu același profil de activitate aparținând aceleiași personae.
În astfel de situații, argumentația trebuie să se concentreze pe firescul operațiunilor economice derulate și, desigur, pe obligația organului fiscal de a proba caracterul artificial al acțiunilor contribuabilului pe care îl reclamă.
