Senatorii au adoptat, prin vot în plen, modificarea noii legi privind sistemul public de pensii (Legea nr.360/2023) în sensul păstrării condiţiilor actuale de pensionare prevăzute de legea în vigoare (Legea nr.263/2010) pentru categoriile de persoane încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a Il-a de muncă.
Proiectul a fost inițiat de USR și a primit un raport negativ din partea comisiei de specialitate, dar pe fondul problemelor legate de recalcularea pensiilor, reprezentanții puterii au decis să respingă prin vot în plen raportul, iar apoi să voteze și ei proiectul, care va fi acum transmis pentru vot final Camerei Deputaților.
Prevederile proiectului
1. Menţinerea asimilării ca stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă a perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi în unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe hază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui, în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a Il-a de muncă.
De asemenea, includerea acestor persoane în categoria celor care beneficiază de un punct suplimentar pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în aceste condiţii. Măsura este menită să ajusteze diferenţele dintre discriminările dintre categoriile de pensionari aflaţi în plată şi viitorii pensionari.
În cazul beneficiarilor care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a Il-a de muncă, respectiv în condiţii speciale şi/sau deosebite de muncă, precum şi a beneficiarilor de pensie pentru invaliditate, conform legilor aflate în vigoare la momentul pensionării, valoarea punctului de referinţă prevăzută la art.83 alin.(l) să reprezinte raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nivelul stagiului de cotizare cu reducerea vârstei standard de pensionare, după caz, prevăzute de legea în vigoare la data pensionării, pensiile respective urmând să fie recalculate din oficiu în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2. Menţinerea stagiului de cotizare în condiţii speciale de cel puţin 15 ani (în loc de 22 ani) în zona I de expunere la radiaţii şi de cel puţin 17 ani (în loc de 25 ani) în zona a Il-a de expunere la radiaţii pentru persoanele care au desfăşurat activităţi de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii, prevăzute la art.28 alin.(l) lit.b).
De asemenea, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţiile speciale prevăzute la art.28 alin.(l) lit.b), mai mici de 15 de ani în zona I de expunere la radiaţii şi mai mici de 17 de ani în zona II de expunere la radiaţii, aceste stagii să poată fi cumulate proporţional perioadei realizate în fiecare zonă de expunere la radiaţii (în loc ca acestea să se cumuleze considerându-se stagii de cotizare în zona II de expunere la radiaţii),înlăturându-se astfel o altă inechitate instituită prin noua lege privind sistemul public de pensii.
3. Menţinerea reducerii cu 13 ani (în loc de 11 ani) a vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în unul dintre locurile de muncă prevăzute la art.28 alin.(l) lit.c), f), g), i)-l), precum şi menţinerea reducerii cu 15 ani (în loc de 13 ani) a vârstei standard de pensionare pentm persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în unul dintre locurile de muncă prevăzute la art.28 alin.(l) lit.e).
MODIFICĂRILE ADOPTATE AICI