Consiliul Local Arad a crescut taxele locale cu până la 38% într-o ședință „de îndată”

Consiliul Local Arad a crescut taxele locale cu până la 38% într-o ședință „de îndată”
scris ieri, 09:16

Taxele și impozitele locale pe anul 2025 din municipiul Arad au fost majorate cu până la 38%, într-o ședință „de îndată” organizată luni seara la ora 21,00, după ce anterior, la ședința din aceeași zi de la ora 14,00, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, pentru că prevedea taxe și mai mari și nu a avut susținere suficientă din partea consilierilor.

Forma inițială a proiectului prevedea majorări de taxe cu până la 60%, iar Primăria a justificat propunerile prin faptul că în ultimii nouă ani nu a mai făcut majorări, decât acolo unde a impus legislația, transmite Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Reacție fermă a Renault după ce a aflat că va deveni acționar la Honda CITEȘTE ȘI Reacție fermă a Renault după ce a aflat că va deveni acționar la Honda

„Pentru a nu fi într-o situația hilară în care cetățenii să se trezească cu taxe și impozite super majorate prin efectul legii, îi convoc pe domnii consilieri încă o dată, la orele 21, cu amendamente referitoare la ceea ce consideră că este de îmbunătățit la un proiect care este la transparență încă din vară, pentru a închide acest subiect. Nu putem în altă zi pentru că prevederile legale presupun minim 3 zile lucrătoare înainte de finalul de an. Cum zile lucrătoare mai sunt doar 24, 30 și 31 decembrie, suntem nevoiți să ne mobilizăm azi când sper că vor veni cu amendamente scrise care vor fi dezbătute și supuse votului. Conform legii, dacă nu avem o hotărâre dată, prin efectul legii se aplică niște indici mult mai mari”, a declarat primarul Aradului, Călin Bibarț, după prima ședință a Consiliului Local Municipal.

În ședința care s-a încheiat seara târziu, taxele au fost majorate cu procente cuprinse între 5% și 38%. Proiectul a trecut cu 13 voturi pentru și 9 împotrivă, după ce a suferit modificări propuse de coaliția din CLM formată din PNL, USR și UDMR.

„La Arad, de 9 ani, taxele și impozitele nu au crescut decât punctual acolo unde legea a impus acest lucru, nivelurile fiind foarte scăzute. Într-adevăr, cumulat în cei 9 ani inflația a fost de circa 60%, dar aveam situații, de exemplu, unde impozitele erau foarte mici. Pentru un teren agricol, intravilan, în suprafață de 1.000 mp, se plăteau 15 lei. Am propus și s-a votat azi un impozit de 25 de lei. Dacă se plătește cu bonificație înseamnă doar 23 de lei pe an. Pentru un teren arabil din jurul Aradului care are valori cu multe zerouri, se plătea un impozit de 158 lei. Am propus 110 lei în plus. Și aici vorbim despre exemple din categoria A. Dacă mergem la D, sumele sunt mult mai mici. La curți și construcții, ceea ce avem fiecare, adică terenul de sub casă, garaj, curte, la 250 mp s-a ajuns la o creștere de doar 56 lei în plus pe an: de la 228 lei la 284 lei, zona A, pentru că în zona D creșterea este de la 55 lei la 69 lei, deci cu 14 lei în plus. La apartamente de 2 – 3 camere, în suprafață de 60 mp, se plătea 233 lei în zona A, iar acum s-a votat o creștere de 89 de lei. Dacă se plătește cu bonificație vorbim despre un impozit de 290 lei pe an. În zona D, creșterea este de doar 78 lei. La mașini, creșterile sunt nesemnificative, iar la cele de transport creșterea este 0”, a declarat primarul, la finalul ședinței „de îndată”.

Bonificația de 10 procente pentru cei care plătesc integral taxele în primele 3 luni ale anului a fost păstrată.

Primarul a mai spus că majorarea taxelor se impunea pentru că e nevoie de bani în buget pentru susținerea proiectelor cu fonduri europene.

„Se vorbește foarte mult despre fonduri europene, despre fonduri nerambursabile, însă toți acești bani se primesc dacă ai la rândul tău o contribuție proprie, din buget local. Dacă nu ai o susținere bugetară, pierzi acei bani. În concluzie, avem răspunderea administrării unui oraș și o ducem mai departe spre binele Aradului și a tuturor”, a încheiat edilul.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxe
arad