Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a confirmat informațiile Profit.ro conform cărora titlurile de stat nu vor fi impozitate, admițând că la un moment dat s-a pus însă în discuție o astfel de măsură.
Întrebat în emisiunea Proiect de țară: România, de la Prima News, despre impozitarea titlurilor de stat, ministrul Finanțelor a confirmat că s-a renunțat la idee.
”Sunt foarte sincer, măsurile acestea, când le enunțăm la modul general, toată lumea e de acord cu ele, când pătrundem în detaliu, atunci lumea începe să nu le accepte. Rămăseserăm cu un impact bugetar și urma să gândim alte și alte măsuri (..) și la un moment dat s-a pus în discuție ca măsură de ultim moment”, a afirmat Boloș.
El a precizat că niciodată nu au fost vizați investitorii instutuționali.
”A fost discuția la nivel de persoane fizice. În aceste decizii pui plus și minus și am constatat că e mai mult minus. Nu se vor impozita, îi liniștesc pe toți, nu se vor impozita, cel puțin aceasta este măsura de moment conturată la nivelul coaliției de guvernare. Impactul bugetar este cel care dictează măsura”, a mai arătat ministrul Finanțelor.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT Inspectorii ANAF au plan de sume suplimentare pe care să le stabilească firmelor la controale. Nu fac planul, primesc notă micăAcum, însă, autoritățile au renunțat la această posibilă măsură în contextul în care, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat recent că ministerul avea încă în derulare o analiză privind impactul noului impozit asupra programelor de împrumut de la populație, Fidelis și Tezaur. De asemenea, ministrul a explicat că impozitarea s-ar fi aplicat doar pentru titlurile care ar fi urmat să fie emise după intrarea în vigoare a ordonanței cu măsuri fiscale.
De altfel, intenția de a introduce impozitul a fost criticată puternic în ultimele zile.
În prezent, veniturile din dobânzi la titluri de stat sunt scutite de impozit, spre deosebire, de exemplu, de dobânzile la depozite bancare. Impozitul ar fi urmat să fie reținut la sursă și în cazul titlurilor de stat.