ANAF a ajuns la peste 90 de milioane de lei cu o investigație privind un grup de firme care au obținut rambursări ilegale de TVA și au evitat plata taxelor prin operațiuni fictive

ANAF a extins investigațiile într-un mecanism complex de fraudă fiscală: deducerea nelegală a TVA și diminuarea artificială a impozitului pe profit au generat un prejudiciu de peste 2,1 milioane de lei, în timp ce transferurile între societăți depășesc 32 de milioane de lei, iar obligațiile fiscale cu reținere la sursă neachitate depășesc 13 milioane de lei, anunță Fiscul. Dacă în noiembrie, un grup de firme era investigat pentru 55 milioane de lei, acum Fiscul a identificat noi societăți administrate de aceeași persoană, cu un comportament fiscal similar.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ANAF a ajuns la peste 90 de milioane de lei cu o investigație privind un grup de firme care au obținut rambursări ilegale de TVA și au evitat plata taxelor prin operațiuni fictive

Noile sume la acest grup de firme se adaugă celor anunțate în noiembrie ca identificate la aceleași firme. În noiembrie, inspectorii ANAF Antifraudă au informat cu privire la identificarea unui mecanism de fraudă fiscală de peste 55 milioane de lei generată de un grup de societăți prin activităție ilicite realizate cu scopul sustragerii de la înregistrarea, declararea, achitarea obligațiilor fiscale și obținerii de sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul de stat. Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Structura Centrală a extins investigațiile asupra altor operatori economici și persoane fizice implicate în același mecanism complex de fraudă fiscală.

ANAF va vinde pe OLX sau prin agenți imobiliari, case de licitație și firme de brokeraj - proiect CITEȘTE ȘI ANAF va vinde pe OLX sau prin agenți imobiliari, case de licitație și firme de brokeraj - proiect

Noile verificări efectuate evidențiază amploarea mecanismului fraudulos, fiind identificat faptul că entități afiliate, aflate sub conducerea aceluiași reprezentant legal, au utilizat disponibilitățile bănești ale societăților pentruacordarea unor împrumuturi intercompanie în valoare totală de peste 32 de milioane de lei, deși acestea înregistrau capitaluri proprii negative și obligații fiscale restante semnificative către bugetul general consolidat.

Deși entitățile verificate dispuneau de lichiditățile necesare achitării debitelor fiscale restante, reprezentantul legal a optat pentru decapitalizarea surselor proprii, operațiunile întrunind elementele unor transferuri de resurse patrimoniale fără justificare economică, prioritizând interesele personale.

Totodată, în ceea ce privește comportamentul fiscal al entităților verificate, inspectorii ANAF au constatat că nerespectarea obligațiilor de plată reprezenta un comportament sistematic, iar persoana care controla în fapt activitatea și fluxurile financiare ale grupului administra în fapt și alte societăți comerciale cu un comportament similar, inclusiv din domeniul serviciilor de pază și protecție.

Inspectorii ANAF Antifraudă au constatat că, deși societățile au declarat obligațiile fiscale cu reținere la sursă reprezentând impozitul pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale obligatorii, în cuantum de peste 13 milioane de lei, acestea nu au fost achitate în termenul legal de maximum 60 de zile de la scadență. Astfel, în timp ce resurse financiare importante circulau în interiorul grupului de societăți, obligațiile fiscale rezultate din plata salariilor au rămas neachitate.

Bonusuri anuale dintr-un fond care se poate ridica la 12% din bugetul anual de salarii. Mecanismul de bonusuri și penalizări pentru angajații ANAF și ai Vămii a fost adoptat de Senat CITEȘTE ȘI Bonusuri anuale dintr-un fond care se poate ridica la 12% din bugetul anual de salarii. Mecanismul de bonusuri și penalizări pentru angajații ANAF și ai Vămii a fost adoptat de Senat

Totodată investigațiile au evidențiat, de asemenea, existența unui circuit documentar fictiv, realizat prin înregistrarea unor bunuri fără legătură cu activitatea desfășurată, sub denumirea paravan de „bunuri consumabile”, mecanism utilizat pentru diminuarea artificială a profitului impozabil și deducerea nelegală a TVA, prejudiciul generat prin aceste operațiuni fiind de peste 1,2 milioane de lei.

Concomitent, entitățile din grup au procedat și la emiterea de facturi de avans având ca obiect livrări viitoare de bunuri și echipamente, în absența unui fapt generator real. Întrucât transferul dreptului de proprietate și livrarea efectivă a acestora nu a fost realizată și nici justificată prin explicații sau documente, s-a constatat faptul că facturile emise nu reflectă operațiuni economice reale. Prin aceste operațiuni societățile au obținut deduceri nelegale de TVA în cuantum de peste 900.000 lei.

Având în vedere aspectele constatate, inspectorii ANAF Antifraudă au sesizat autoritățile de urmărire penală competente.

EXCLUSIV ANAF lansează o campanie de proporții. Sute de mii de decizii de impunere emise în următoarele 3 luni pentru venituri nedeclarate din 2021-2024. Are volume mari de date din alte țări UE, ca Spania. Risc pentru românii din diaspora CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ANAF lansează o campanie de proporții. Sute de mii de decizii de impunere emise în următoarele 3 luni pentru venituri nedeclarate din 2021-2024. Are volume mari de date din alte țări UE, ca Spania. Risc pentru românii din diaspora

În prezenta cauză, ANAF - DGAF continuă investigațiile și verificările atât față de alte persoane juridice și persoane fizice implicate în acest mecanism complex de fraudă, cât și cu privire la activitățile economice desfășurate de acestea în alte domenii de activitate, în condițiile utilizării unui mod de operare fraudulos similar.

Prin această acțiune, ANAF transmite un mesaj ferm că transferarea resurselor financiare în detrimentul achitării obligațiilor fiscale, utilizarea documentelor fără conținut economic și diminuarea artificială a obligațiilor către bugetul de stat reprezintă priorități în activitatea de control. Investigațiile vor continua până la identificarea întregului circuit financiar și a tuturor persoanelor implicate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2310 -0.0017-0.03 %
1 USD4.6050 +0.0141+0.31 %
1 GBP6.1178 -0.0030-0.05 %
1 CHF5.6151 -0.0193-0.34 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite