România suspendă în totalitate aplicarea prevederilor Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Moscova, la 27 septembrie 1993.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că armata rusă a lansat o contraofensivă în regiunea de frontieră rusă Kursk, unde forțele Kievului au cucerit mai mult de 1.000 de kilometri pătrați de la începutul asaltului lor, în august, relatează AFP.
Grupările mafiote bulgare și ruse sunt active în regiunile turistice din nordul Greciei, în special în Kavala, Thassos și Halkidiki, relatează Novinite, citând presa greacă. Potrivit unei investigații jurnalistice, aceste organizații criminale s-au infiltrat în afaceri locale, în special în cluburi de noapte și companii turistice, folosind adesea identități false pentru. Securitatea acestor locații, precum și rețelele de distribuție a drogurilor, sunt sub controlul lor.
Guvernul a suspendat în totalitate a aplicării prevederilor Convenției între România și Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată în 1993, după ce Federația Rusă a suspendat parțial încă de anul trecut unele articole ale Convenției, invocând "acțiuni neprietenoase" ale României. Cum articolele suspendate de ruși fac Convenția inaplicabilă per ansamblu, România analiza acum să o suspende în totalitate până la momentul la care Rusia revine asupra deciziei. Convenția asigura evitarea situațiilor în care venituri sau profituri obținute de persoane sau companii ar fi fost impozitate de ambele state.
Ministerul Finanțelor propune Guvernului suspendarea în totalitate a aplicării prevederilor Convenției între România și Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată în 1993, după ce Federația Rusă a suspendat parțial încă de anul trecut unele articole ale Convenției, invocând "acțiuni neprietenoase" ale României. Cum articolele suspendate de ruși fac Convenția inaplicabilă per ansamblu, România analizează acum să o suspende în totalitate până la momentul la care Rusia revine asupra deciziei. Convenția asigura evitarea situațiilor în care venituri sau profituri obținute de persoane sau companii ar fi fost impozitate de ambele state.
Autoritățile din Republica Moldova au declarat că întâmpină dificultăți în a face față unei creșteri abrupte a cererilor de acordare a cetățeniei depuse de persoane din Federația Rusă, o creștere care se înregistrează de când a început războiul din Ucraina, relatează Reuters.
Aproximativ 280.000 de persoane s-au înscris până acum în acest an pentru serviciul militar profesionist în cadrul armatei ruse, a declarat duminică vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul președinte Dmitri Medvedev, potrivit Reuters.
Rusia a declarat vineri că banca americană JPMorgan a încetat săptămâna aceasta procesarea plăților pentru Banca Agricolă Rusă, deoarece Moscova a cerut Washingtonului acțiuni, nu promisiuni, pentru a ajuta cerealele și îngrășămintele rusești să ajungă pe piețele globale, transmite Reuters.
Biserica Ortodoxă Rusă a creat o rugăciune specială pentru rușii care își caută de lucru, iar rugăciunea a fost aprobată de însuși Sfântul Sinod, transmite EFE.
Banca rusă National Bank Trust a declarat că a intentat un proces în Insulele Virgine Britanice împotriva unui număr mare de traderi de mărfuri și că vrea să obțină de la aceștia peste 1 miliard de dolari, în legătură cu ceea ce consideră că este fraudă, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a impus sancțiuni împotriva unuia dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ucraina și a 9 preoți asociați cu Biserica Ortodoxă Rusă, blocând activele lor pentru 5 ani, anunță Reuters.
Potrivit autorității de reglementare, abonații canalelor tematice au fost folosiți pentru implementarea strategiei Pump&Dump.
Ministerul Educației și Științei din Letonia intenționează să interzică școlarilor să aleagă rusa ca a doua limbă străină începând cu anul școlar 2026-2027, potrivit BBC.
Forțele armate ale Ucrainei au publicat cea mai recentă estimare oficială a pierderilor ruse în război până acum. Potrivit acestora, 49.500 de soldați ruși și-au pierdut viața din februarie, dar aceste cifre nu pot fi verificate.
Marina rusă a primit cel mai lung submarin cunoscut din lume, pe care constructorul său îl prezintă ca fiind un vas de cercetare, dar despre care alții spun că este o platformă pentru spionaj și, posibil, pentru arme nucleare, transmite CNN. Cu o lungime de peste 184 de metri, Belgorod este cel mai lung submarin din ocean în prezent - mai lung chiar și decât submarinele cu rachete balistice și ghidate din clasa Ohio ale marinei americane, care au o lungime de 171 de metri.
Armata rusă a anunțat că s-a retras de pe Insula Șerpilor, o poziție strategică din Marea Neagră cucerită de Moscova și care a fost bombardată ucraineană în ultimele săptămâni, potrivit AFP.
Parlamentul Ucrainei a adoptat o lege prin care se interzice difuzarea la radio și televizor muzica artiștilor ruși, dar și interpretarea acesteia.
Compania de import-export și distribuție de îngrășăminte chimice Gransol Agro SRL din Arad, controlată indirect de ocupanții locurilor 83 și 87 ale topului Forbes al miliardarilor ruși, a câștigat definitiv procesul cu Direcția Generală Antifraudă Fiscală din ANAF în care a contestat decizia Direcției de a o sancționa cu amendă și confiscare de bani pentru că a cumpărat îngrășăminte de la un combinat de profil din Rusia despre care ANAF a susținut că este controlat de un apropiat al președintelui Vladimir Putin aflat din 2014 pe lista oligarhilor ruși sancționați de UE pentru sprijinirea anexării Crimeei de către Moscova.
Ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei face parte din negocierile de pace dintre Moscova și Ucraina, care „nu merg bine”, dar care continuă zilnic prin videoconferințe, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Sky News.
Premierul, Marii Britanii, Boris Johnson a publicat pe rețele sociale un videoclip destinat cetățenilor ruși în care spune că trupele țării comit atrocități în Ucraina, precum masacrarea civililor și violarea femeilor. Premierul britanic a mai subliniat că aceste acțiuni pătează ”onoarea Rusiei”, iar Putin e conștient că dacă populația ar ști care este adevărul, nu ar sprijini ”războiul lui”, conform BBC.
Motivația blocării a fost aceea că, potrivit ANAF, TMK Artrom este controlată indirect, prin intermediul entității TMK Steel Holding Limited din Cipru, de către omul de afaceri rus Dmitri Pumpianski, inclus pe 10 martie de Consiliul UE pe lista persoanelor sancționate din Rusia.
Președinția Ucrainei a contractat firma americană de avocatură Morrison & Foerster LLP pentru a-i oferi consultanță și reprezentare în raporturile sale cu Guvernul Statelor Unite pe subiectul sancțiunilor economice internaționale împotriva Rusiei ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei, atât cele impuse de SUA, cât și cele dictate de UE și Marea Britanie.
Mai multe grupuri de companii cu activități în România au în prezent în derulare, din postura de debitoare, linii și facilități de credit contractate de la subsidiare occidentale ale celor mai mari bănci din Federația Rusă, Sberbank și VTB Bank, ambele controlate de statul rus și supuse sancțiunilor economice internaționale după invazia asupra Ucrainei ordonată de Kremlin, împrumuturi pentru care au depus ca garanții și active românești.
Greu de spus dacă președintele Franței, Emmanuel Macron, atunci când l-a decorat în noiembrie 2018 cu Legiunea de Onoare pe șeful Fondului de Investiții Directe al Federației Ruse (RDIF), se gândea sau nu că, în mai puțin de 3 ani și jumătate, Rusia va ataca militar Ucraina, iar în replică UE va sancționa drastic RDIF. Totuși, la acea dată, rușii anexaseră Crimea de mai bine de 4 ani.
Statele Unite au interzis luni - cu efect imediat - orice tranzacție cu Banca Centrală rusă, o sancțiune de o duritate fără precedent, impusă în coordonare cu numeroși aliați ai Washingtonului, din cauza invaziei Ucranei de către Rusia, anunță Departamentul american al Trezoreriei, relatează AFP.