Aggranda, partner UiPath în dezvoltarea roboților software care automatizează activitățile repetitive din munca de zi cu zi, a preluat RPA Box, una dintre primele companii românești de consultanță în Robotic Process Automation (RPA). Prin această mișcare, Aggranda își consolidează poziția pe piața globală de furnizori de automatizări, fiind deja activă pe trei continente.
Startup-ul american Tquila Automation, furnizor de servicii de consultanță în domeniul automatizării inteligente, cu UiPath printre parteneri, a deschis un centru global de servicii în București, de unde va deservi clienți din Europa și America de Nord.
Business-ul integratorului IT Aliant a crescut anul trecut cu 16%, la 9,6 milioane de euro, iar compania mizează pe o evoluție ascendentă și în acest an, bazându-se printre altele pe implementarea roboților software, tehnologie de automatizare a proceselor repetitive pentru care are discuții cu clienți din multe domenii, atât private cât și din sectorul public.
Reducerea diferențelor dintre roboți și oameni este unul dintre punctele-cheie în strategia de dezvoltare a UiPath. Astfel, prin intermediul așa-numitei automatizări semantice, roboții UiPath ar urma să devină din ce în ce mai sofisticați, imitând o gamă mai largă de comportamente umane, explică Daniel Dines, fondatorul UiPath și cel mai bogat român.
Ministerul Finanțelor a semnat cu UiPath, unicornul românesc proaspăt lansat la bursa din New York, un acord de colaborare pentru operaționalizarea Centrului de Excelență RPA (Robotic Process Automation) din cadrul instituției.
Ministrul Finanțelor s-a întâlnit cu Daniel Dines, CEO UiPath, unicornul românesc proaspăt lansat la bursa din New York, anunțând ulterior că a discutat cu acesta despre potențialul tehnologiei RPA (Robotic Process Automation) de a accelera inițiativele de digitalizare derulate în cadrul Ministerului de Finanțe și a identificat o bună oportunitate de colaborare prin crearea și operaționalizarea unui centru de excelență RPA în cadrul ministerului.
Listarea UiPath la bursa din New York produce deja efecte pozitive asupra companiei, care a devenit mai disciplinată și mai cunoscută printre investitori, spune Daniel Dines, directorul general și cofondatorul primului unicorn românesc, evaluat la peste 29 miliarde dolari în cadrul ofertei publice din luna aprilie.
Roboții software dezvoltați de startup-ul românesc de tehnologie Tailent ajung în America Centrală și de Sud, printr-un parteneriat cu Serviceaide, furnizor global de soluții de management al serviciilor pentru companii, bazate pe inteligență artificială (AI) și machine learning.
UiPath, “unicornul” fondat de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, ajuns recent la o evaluare de 35 miliarde de dolari și cu planuri de listare pe bursa de la New York, vrea să convingă companiile să treacă la un model de afaceri complet automatizat. Într-o nouă ieșire în public, Dines compară întreprinderile care refuză automatizarea cu fermierii care se încăpățânează să are manual câmpurile.
Firma britanică de consultanță și audit Ernst & Young (EY), printre cei mai mari furnizori de servicii profesionale din lume, a încheiat o alianță cu UiPath, “unicornul” fondat de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, cu scopul de a susține creșterea gradului de adoptare a tehnologiei de automatizare în cadrul organizațiilor.
Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, fondatorul TotalSoft, a semnat un parteneriat cu Enterprise RPA, furnizor de soluțiil și serviciil de hiperautomatizare a proceselor de afaceri prin intermediul roboților din Marea Britanie.
Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, a semnat cu UiPath un parteneriat prin care inteligența artificială conversațională va fi adăugată platformei de "hiperautomatizare" end-to-end a unicornului fondat de Daniel Dines și Marius Tîrcă.